I miss you...

[Bell Evans]

Bell ramase in pragul usii, privind'o cu inima sfasiata de durere pe Rose. Lacrimi calde asemeni perlelor cadeau neincetat, in timp ce fata sa era schimonosita de durere. Se simtea pierduta, ura sa'si vada sora intr'un asemenea hal dar nu sti ce sa faca. Poate gresise cand o aduse aici. Poate trebuia sa o lase singura, in camera ei, sa planga pana cand durerea se va mai diminua. Dar nu avea suficienta forta sa'si lase sora in ghiarele deznadejdii. Cu pasi sovaitori, se indrepta spre oglinda, ignorand zambetul cald al bunicului ce se ivi de indata ce pasi in fata suprafetei invaluite in ceata. O cuprinse in brate pe Rose, care devenise o papusa pierduta in universul ei. Imaginea baiatului ce ii domina reflexia privirilor triste o bantuia pentru totdeauna. Nu stia ce sa faca, nu stia daca va proceda bine sau rau. Stia doar un lucru, trebuia sa faca ceva. Trebuia sa'si salveze sora, nu avea cum sa o lase asa. Isi aminti de toate verile petrecute in gradina din spatele casei, cu Nate in bratele ei, iar Rose si Vlad zburdand veseli prin mangaierile fierbinti ale soarelui. Chicotele lor ajungeau pana in vazduhul scanteios, iar zambetele de pe fetele lor nu puteau fi uitate niciodata.
"-Rose" murmura Bell, prinvindu'si sora. Lacrimile inca se scrugeau siroaie pe chipul ei, iar fata nu dadea vre'un semn ca ar auzi'o.
"-Sti, tot timpul mi'am dorit sa vin la Hogwarts, inca de cand ne povestea mama despre aventurile ei aici. Dar acum simt ca lipseste o parte din mine. O jumatate din tot ce am eu mai de pret" sopti Rose, si un alt val de lacrimi amare ii inundara privirile.
"-Acea jumatate, e la Vlad. Dar tu esti intreaga, pentru ca si el ti'a dat o parte din propria persoana, la fiecare despartire. Priveste atenta toate amintirile pe care le ai cu el, si vei vedea ca regasesti in tine o parte din sufeltul lui" spuse Bell, dupa care indrepta privirea spre oglinda. Batranul ii facu instinctiv cu ochiul, dandu'i un sentiment ca facuse ceva bun..