I miss you...

[Bell Evans]

Fata mergea in spatele lui Rose, intrebandu'se daca e bine ce face. Pana la urma hotari ca e o situatie disperata, asa ca nu mai conta. Din cand in cand e bine sa mai faci si nebunii, iar acum era timpul potrivit.
Privi spre Padurea Interzisa la varfurile copacilor ce se unduiau usor in bataia lina a vantului de primavara. Cerul era brazdat de mii de raze aurii, care imbaiau domeniile intr'un vesmant pretios, facand iarba sa semene cu smaraldele.
Observadu'i tacerea, Rose se intoarse brusc.
"-S'a intamplat ceva?" intreba ea, cu ochi iscoditori.
"-Nu, de ce?" raspunse Bell, confuza.
"-Ai tacut asa, dintr'o data. De fapt, tu mai mereu esti tacuta, cred ca m'am dilit eu" spuse Rose, si zambi putin.
Continuara sa mearga spre hambarul bufnitelor, iar cand ajunsera la baza scarilor, Rose se intoarse serioasa spre sora ei.
"-Vreau sa merg singura. Si nu insista sa vii cu mine" spuse ea.
"-Ok, te astept aici" raspunse Bell, aproape soptind.
Stia ca trebuie sa o lase singura, sa faca acest pas fara compania ei. Dar totusi, avea o vaga senzatie ca nu ii va face bine lui Rose.
Se intoarse spre domeniile scaldate in lumina blanda a soarelui de dupa-amiaza, si se aseza rezemata de un tufis. Razele jucause ii faceau suvitele de par sa para rosiatice in lumina, iar adierea blanda le involbura in jurul capului. Inchise ochii si ramase asa vreme indelungata, dand frau liber gandurilor si amintirilor din toti cei 15 ani de viata...