O întâlnire neaºteptatã

[Alice Morris]

-Ar trebui sã ne oprim, zise Alice regretând. ªi sã ne cerem scuze...
-Nu ajutã, adãugã Bell. Crede-mã, am încercat ºi eu sã-mi cer scuze de la ea ºi e foarte greu. De atunci mã considerã prietena ei. Sau cel puþin mã considera. Acum cine ºtie?
-E doar vina mea...ar trebui sã-mi fie ruºine, zise Alice râzând
-Da, ºi mie, þi-am þinut isonul. Nu ar trebui sã mai facem asta! spuse Bell pe cel mai ironic ton cu putinþã.
Fete îzbucnirã în râs
-Nu am mai râs de mult timp aºa...chiar îþi mulþumesc! zise Alice luând o gurã mare de aer.
-ªtii cã poþi conta pe mine, chicoti Bell.
Fetele încercau sã o ignore pe cât posibil pe Myrtle dar aceasta observã ºi începu sã urle ºi mai tare, lucru care în scurt timp, avea sã le provoace dureri de cap fetelor.
-N-ar trebui sã o oprim? strigã Alice pentru ca Bell sã o poatã auzi.
-Ba cred cã da! strigã Bell înapoi. Astupã-þi urechile! O sã vadã cã ne deranjeazã ºi o sã mai coboare tonul.
Alice fãcu ce o sfãtuise Bell dar Myrtle tot nu se opri din þipat. Se vedea cã era extrem de supãratã pe cele douã fete.