Nimic mai mult decat putina liniste..

[Bell Evans]

Vazand ca Rose nu avea de gand sa termine cu coreeana ei, Bell o lua inainte spre camera necesitatii. Nu mai vroia sa auda de asta, ea avea nevoie de liniste nu de coreeana. Nimeni nu o intelegea pentru ca toti erau prea distrati.
O lua la fuga pe coridoarele intunecate ale castelului, dar hotari sa nu mai mearga in camera. Pentru ca mai mult ca sigur Rose si coreeana ei veneau acolo. Iar linistea ei urma sa devina un vis imposibil. Pasii ei rasunau timizi in intunericul profund al noptii, in timp ce alerga spre necunoscut. Isi auzise deja numele strigat, probabil Dragos, Isa sau Stefan o cautau, dar ea vroia sa fie linistita nu acaparata de Bi-Dam si Mi-shil.
Coti spre prima usa ce ii iesi in cale si intra inauntru. Era o camera mica, slab luminata de o torta ce atarna pe peretele din piatra. Perfect! murmura ea. In camera obscura observa o canapea intinsa, si foarte ademenitoare. Se aseza incetisor pe ea, cu genunchii cuprinsi la piept, si capul sprijinit pe maini. Se simtea groaznic, dupa cosmarele din dormitorul Cercetasilor si cel din Camera Necesitatii, acum si sora ei cu mult iubita pasiune. Avea sentimentul ca nu mai rezista, simtea ca vrea sa evadeze, lasand totul in urma. Fara sa observe cateva lacrimi mici cazura pe obrajii palizi, dar Bell le sterse rapid. Nu vroia sa planga pentru asta, pentru ca nu merita. Coreea era singurul lucru pe care il ura, pentru ca toate celelalte aveau parti bune in ele, mai putin asta. Nu vroia sa o supere pe sora sa, dar excesul de cultura asiatica incepea sa o calce puternic pe rabdare.
Isi ridica volumul abandonat de pe jos, unde il aruncase probabil de nervi si il puse langa ea, pe canapea. Pana si cheful de citit i se taie. Se intinse pe canapeaua cenusie, si inchise ochii. Ramase asa mult timp, pana cand usa se deschise cu un scartait mic si o voce puternica ii rosti numele..