Nimic mai mult decat putina liniste..

[Bell Evans]

"-Simt ca nu mai suport, asta e adevarul. Am impresia ca ma inghite o lume a Coreei, din care nu mai am scapare si as face orice ca Rose sa inceteze cu obsesia asta" murmura Bell, iar ochii negri si tristi i se inlacrimara brusc.
"-Dar totusi nu inteleg, de ce este atat de atrasa de Coreea? Mie sincer, mi se pare plictisitoare faza" spuse Alice, privind'o pe prietena sa.
"-Mie mi se pare oribila, nu stiu ce as mai putea face. Nu vreau sa imi supar sora, este cea mai apropiata persoana din lume, dar nici nu mai am puterea sa continui in stilul asta" sfarsi Bell, cu un glas spart.
"-Te inteleg, chiar daca nu ma crezi" sopti Alice, luand'o de mana.
Poate ca totusi seara aceea nu era pierduta. Poate ca mai avea o sansa sa fie linistita, sa uite de cosmarurile oribile pe care le avuse. Dar intoarcerea in camera necesitatii insemna o intalnire inevitabila cu Rose si toata chestia aia oribila.
"-Haide, vi inapoi? Sau mai vrei sa ramai aici?" intreba Alice, ridicandu'se. "Probabil ceilalti vor intra la banuieli daca nu te gasesc, iar baietii se vor agita si mai tare" spuse ea.
"-Cred ca vin si eu, dar daca Rose incepe cu un singur cuvant de coreeana, nu stiu ce fac" ameninta Bell, pe un ton ce se dorea vesel.
Iesira impreuna pe holul intunecat, scaldat in lumina slaba a tortelor prinse in bare de fier si pornira spre etajul VII. Ajunsera curand la intrarea in Camera, iar cei dinauntru le lasara sa intre.
"-Bell!!" spusera Neo, Dragos, Stefan si Anne in cor. Rose citea din cartea despre istoria acelei tari, deci nu fu prea distrasa.
"-Ne'am facut atatea griji!" spuse Neo, venind la ea.
"-Imi pare rau" murmura Bell, si se aseza intre Dragos si Stefan care stateau pe canapeaua intinsa, unul intr'un capat si celalalt in partea opusa.
"-S'a intamplat ceva in absenta noastra de suneti asa tensionati?" intreba Alice..