Luna Noua

[Dragos Diggory]

"-BELL!!!" tipara cei doi in cor. Insa o liniste mormantala se asternu peste padure.
"-Trebuie sa o luam de acolo" spuse Dragos, plecand pe urmele paianjenului.
"-Haide!!" spuse si Stefan, intrecandu-l.
Ajunsera in mijlocul unei poenite intunecate, care se rasfata in misterul copacilor ce faureau umbre infricosatoare.
Un tipat mic ii facu atenti. Era Bell, prinsa intr-o plasa argintie.
"-Ce?? PRINSA IN CHESTIA AIA?!" urla Stefan, fugind spre ea.
Dragos il urma. Bell ii privi infricosata, in timp ce se apropiau de ea.
"-Nu iti fie teama, te eliberam" sopti Stefan, privind-o induiosat.
"-Bell, stai nemiscata, voi taia plasa asta" striga Dragos, in timp ce bagheta sa executa vrajile. In scurt timp, fata fu eliberata. Inca speriata, nu mai ezita si se arunca in bratele lui Stefan, care incepu sa-i mangaie valurile bogate de par castaniu ce se revarsau pe spate. Ramasera asa vreme indelunga. Dragos simtea ca innebuneste, stand acolo ca un prost, dar nu avea ce face. In cele din urma, zise:
"-Nu credeti ca ar trebui sa mergem?! Daca vin si alti paianjeni?"
Bell isi ridica privirile spre el, si un zambet ii invaluia chipul palid.
"-Multumesc" sopti ea, in timp ce Stefan o ajuta sa se ridice.
Oberva grija pe care o manifesta fata de ea, cata atentie ii acorda de fiecare data. Trebuia sa fi de-a dreptul prost sa nu-ti dai seama cat tin unul la altul. Dar el fusese idiot, foarte idiot. Desi era constient inca de la inceput ca Bell il va alege pe celalalt, continua sa spere. Insa imaginea ei in bratele lui il facu sa se trezeasca in realitatea crunta si sa infrunte adevarul.
"-Sa mergem" spuse Stefan, inca tinand-o de mana.
Iesira impreuna din poenita, iar Luna noua arunca priviri slabe spre varfurile copacilor......