Excursie la Beauxbutons

[Dragos Diggory]

Un apus in Franta. Nu si-ar fi imaginat vreodata ca va avea aceasta sansa. Dar cu scufundarea razelor plapande in oceanul din departare, Dragos avea senzatia ca toata viata lui, tot ce crease pana atunci se naruia. De ce? Din cauza ei. Nu avea putere sa-i rosteasca numele macar. Si totusi, ea ce vina avea?! Niciuna! Nu era ea vinovata ca celalalt era stapanul inimii ei. Si totusi, baiatul nu putea sa se impace cu ideea ca niciodata nu vor fi mai mult decat simpli prieteni. Trebuia sa si-o scoata din minte. Dar cum?! Cum sa-ti scoti din minte un chip senin si iubitor? Umbra fizicului ei il urmarea peste tot: pielea palida, aproape transparenta, parul revarsat in onduleuri ciocolatii pe spate si umeri, mainile reci si mici. Nu puteai sa scapi asa usor de o asemenea imagine placuta retinei. Si totusi....mereu existase un si totusi. Dar de data asta, trebuia sa faca ceva. Nu avea puterea sa plece, pur si simplu putea alege sa nu mai faca orele la Hogwarts. Sa vina la o alta scoala, nu ar fi fost o tragedie prea mare. Sau da? Sa nu o mai vada niciodata. Sa nu-i mai vada privirile calde cand ii spune Buna-dimineata! sau explicatiile de la orele de Transfigurari. Nu poti sa faci asta! Nu poti si nici nu vrei!!! ii striga mintea. Un refuz brusc, la fel de sincer ca si tot ce simtea pentru...Bell.
Auzi un strigat. Poate cineva il chema, poate cineva chiar avea nevoie de el. Dar nu, ea era deja luata de altcineva!!!! De ce nu putea sa o placa pe sora ei, doar erau gemene, ce Dumnezeu?!?!??! Mdaaa, gemene, dar nu putea sa o intreaca in blandete sau frumusete.
Protestele din interiorul lui erau din ce in ce mai insistente, asa ca hotari sa se intoarca in castel. Frigul nu il afecta prea mult, insa se facuse foarte tarziu. In drum spre castel, ii veni fara sa vrea imaginea lui Bell dormind, de la pranz. O alunga insa repede, nu pentru ca nu i-ar fi placut, ci pentru simplul fapt ca privelistea ii facea mai mult rau.
Ajunse deja la capatul scarilor. Urca treptele cu pasi sovaitori, nu vroia sa ajunga in camera si sa se inchida in intunericul trist. Dar usa din lemn de pormumbar ii intrerupse sirul destramat al gandurilor, iar manerul din bronz se rasuci involuntar sub mana lui.