Excursie la Beauxbutons

[Bell Evans]

In patul ei cald, Bell nu putea dormi. Se gandea la prea multe de'odata. Tora iesise deja de la dus, si se bagase in pat. Dupa cateva minute, ii auzi respiratia domolindu'se. Se ridica incetisor si arunca o privire in dreptul ei. Era clar ca adormise, miscarile pieptului erau abia observabile iar pleoapele nu clipeau. Un alt val de lacrimi se pravali peste obrajii palizi. Nu mai suporta sa'l raneasca pe Dragos. Pentru ca in ciuda faptului ca Stefan era cel pe care il alese deja si nu avea vre'un motiv sa'si modifice alegerea, durerea pe care o simtea de fiecare data cand il vedea pe el era naucitoare. Imaginea unui oftat al lui Dragos, cea a unui suras de al lui Stefan combinate in mintea ei. De ajuns!! isi spuse ea, ridicandu'se din pat. Lacrimile curgeau acum siroaie, dar nu mai conta. Isi aduse aminte de un citat dintr'o carte veche: Lacrimile sunt ploaia in care se topeste primejdia furtunii, descarcarea supararii si daruirea iertarii.
In cazul ei, nu merita sa fie iertata. Dar situatia nu avea cum sa fie schimbata. Lua puloverul albastru ce statea aruncat pe marginea scaunului, o pereche de blugi negri si tenisii albastri. Isi prinse parul lung intr'un elastic, lua bagheta de pe noptiera si arunca o ultima privire spre Tora. Dormea dusa. Ceasul de langa ea indica ora 1 noaptea.
Pasi usor in holul luminat, si merse de'a lungul coridorului. Auzi cateva voci dintr'o camera, acompaniate de rasete. Fericirea domnea peste tot. Si nu avea de ce sa se simta stanjenita, cine merita era cu adevarat fericit.
Iesi din castel si se indrepta spre domneniile invesmantate in tristetea noptii. Stelele inghetate se desfatau in frigul ce domnea in aer, iar decorul cenusiu al vazduhului dansa in lumina blanda a lunii.
Fata se aseza langa un copac pe care il intalni in calea ei, stergand ultimele lacrimi. Nu stia prea sigur de ce are nevoie acum~o imbratisare de la Stefan, un suras de la Rose sau o vorba de alinare de la bunicul pierdut. Probabil le vroia pe toate 3, dar era constienta ca nu avea cum. Isi ridica privirile inlacrimate spre bolta instelata, incercand sa se lase abandonata in bratele frigului, dar fara succes. Se intreba de ce ea? De ce Dragos nu putea sa o iubeasca pe Rose, care era sora ei geamana? Mult mai jucausa, mult mai draguta, cu zambetul mereu pe buze. Indrazneata si saritoare, avea toate calitatile unui brav cercetas. Uneori se intreba cum de cazuse la Cercetasi, deoarece era atat de banala. Retrasa, moale la fire, total opusa ca temperament surorii sale. Rose! sopti intr'un final, aducandu'si aminte de scrisoarea pe care i'o trimise. Ii ducea lipsa ingrozitor, era sora ei, prietena ei, tot ce poate indeplini o fiinta umana pentru ea. Si Stefan, ei bine el era completarea ce venea in urma lui Rose. Ii ducea si lui dorul, de fapt, ducea dorul castelului cu turnuri inalte ce strapung cerul, de lacul de pe domeniu, escapadele nocturne~tot ce tinea de Hogwarts si de oamenii de acolo.
Un zgomot de pasi o facuse sa deschida brusc ochii..