Si totusi...

[Bell Evans]

Ramase confuza la aparitia baiatului. Ea fugise din inchisoarea dormitorului din Turn pentru a scapa de cosmaruri, vroia sa se bucure de frigul patrunzator al noptii iar imaginea lui Dragos ud din cap pana in picioare, cu o expresie plina de confuzie reflectata in ochii ei o dadu cu totul peste cap.
"-Aaa, nu ti'e frig?" intreba ea, incercand sa'si revina. Sangele ii pulsa dureros in urechi, in timp ce plamanii cereau aer. Oberva ca isi tinuse respiratia, asa ca inspira fericita oxigenul ce o calma.
"-Putin, dar cum sa intru imbracat in lac?!" intreba Dragos, privind'o amuzat.
"-Asa este" murmura Bell, indreptandu'se spre malul apei. Lumina palida a lunii se juca cu pietricele de pe fundul apei putin adanci, iar murmurul adormit o linistea.
"-Te simti bine??" intreba la un moment dat baiatul, venind in spatele ei. Observa ca se imbracase la loc, doar parul ramanandu'i ud.
"-Dap, doar ca nu dorm cat e luna plina" raspunse cu un ton fals.
"-Nu stiu de ce, dar nu te cred deloc. Esti la pamant cu subiectul mintit" o tachina Dragos. O incercare de zambet ii traversa chipul, dar ochii nu reuseau sa accepte schimbarea de spirit. Fata era inghetata in timp, pe malul apei, amintindu'si de un moment in care venise aici cu altcineva. Alunga insa rapid imaginea vesela din mintea ei, si se ridica amortita de pe malul lacului ce ii udase manecile bluzei.
Se uita la Dragos, dar acesta privea spectacolul lunii, cu o privire admirativa. Nu putea sa'l judece, era foarte bine daca incerca sa se indeparteze de ea. Insa nu crezuse ca ar fi suportat o despartire totala. Pentru ca vroia sa'l aiba ca prieten. Dar era constienta de faptul ca e nedrept fata de el. Dupa tot ce se intamplase, simtea ca nu mai are niciun drept in a'i cere ceva.
"-Spune'mi sincer, ce e cu tine??" intreba Dragos pentru a doua oara, distras de la aspectul lunii.
"-Sunt doar obosita. Lectii, orele pe care trebuie sa le pregatesc pentru Transfigurari, noptile nedormite" incepu fata, dar Dragos o intrerupse brusc:
"-Daca ai de gand sa'mi spui adevarul, anunta'ma. Minciuni sunt satul sa aud" replica el, pe un ton glacial. Simti indiferenta din tonul vocii, si doua lacrimi se ivira in privirile pierdute. Insa nu le elibera. Nu! se gandi ea. Nu trebuie sa plang pentru ca nu fac decat sa inrautatesc lucrurile.
Se ridica incetisor si privi castelul scufundat in intunericul de nestrapuns. Fara niciun cuvant, incepu sa mearga cu pasi mici spre intrarea principala..