Si totusi...

[Dragos Diggory]

Vazand-o ca vrea sa plece, Dragos actiona impulsiv si o trase inapoi. Fata se dezechilibra si cazu chiar in bratele lui. Se uita in ochii ei inlacrimati, in timp ce ii tinea mainile cuprinse, lasand-o fara scapare. Nefiind constient de ceea ce face, se apleca si o saruta incet. Bell ingheta in bratele lui, si dupa cum se asteptase inca de la inceput nu-i raspunse la sarut. Statea acolo, ca o statuie. In cele din urma, dandu-si seama ca deja facuse prea mult rau, Dragos ii dadu drumul. Fata se uita speriata la el, iar privile ei fulgerau. Se elibera din bratele lui si incepu sa fuga spre castel.
El ramase acolo, privind ca un prost silueta intunecata ce se pierdea in decorul infrigurat.
"-Bell, stai!!!!" striga el, dar mai mult ca sigur fata nu-l auzise.
Fusese un prost, o fortase. Acum cine stie ce parere avea despre el. Daca nu-l va ierta? Daca de acum inainte il va ignora ca pe un necunoscut? Intrebarile ii inundau mintea, dar hotari ca nu poate lasa lucrurile asa. Se intoarse alergand spre castel si incerca sa dea de fata. Cateva suspine dintr-o nisa o dadu de gol pe Bell, iar Dragos deschise bland usa.
"-Pot sa intru?" murmura el, dar intrebarea ramase fara raspuns.
Bell statea cu genunchii stransi la piept, iar lacrimile curgeau siroaie pe fata ei.
"-Bell, poti sa ma ierti? Am fost un mare idiot, dar pur si simplu nu m-am putut abtine!!!!! Insa nu pot spune ca imi pare rau, pentru ca as minti. Regret doar ca te-am fortat, nu trebuia sa fac asta fara acordul tau" spuse Dragos, privind silueta fetei, tremurand din cauza suspinelor. Se apleca sa o imbratiseze, dar se razgandi. Nu vroia sa complice si mai mult situatia. Deja facuse suficient rau, era timpul sa stea in banca lui si sa o lase pe ea sa fie fericita alaturi de Stefan.
In cele din urma, Bell isi ridica privirile spre el si sopti...