Si totusi...

[Alice Morris]

În timp ce Alice se îndreptã cãtre marginea lacului ºi o surprinse pe Bell.
-Ahh, Alice, tu erai!
-Da, pot sã mã aºez? Bell dãdu din cap iar Alice continuã: Cine credeai cã sunt? Te-ai uitat un pic speriatã spre mine...
-Nu conteazã, oftã Bell. Alice îºi dãdu seama cã defapt conta dar la cum o cunoºtea pe Bell ºtia cã nu-i va plãcea sã insiste. Tu cum de nu eºti în pat? continuã aceasta.
-Am fost la sere sã fotografiez o floare care înfloreºte doar pe timp de lunã plinã, rãspunse Alice ridicând puþin aparatul foto. Te-am vãzut îndreptându-te spre lac ºi nici eu nu aveam somn. Speram sã vrei puþinã companie...
-Din partea ta, e binevenitã.
-Dar totuºi, ce s-a întâmplat? întrebã Alice, nevrând sã-ºi vadã prietena tristã.
-Sincer, nu vreau sã vorbesc despre asta, zise Bell privind suprafaþa liniºtitã a lacului.
-De obicei, aº insista, dar pentru tine nu o voi face, zise Alice.
Bell fu impresionatã de acest lucru aºa cã pentru o secundã întoarse ochii cãtre castel dupã care cãtre prietena ei ºi zise:

OOC:sper ca nu e vreo problema ca mam bagat si eu
lam scris in timp ce lati scris si voi scz pot sal sterg