Si totusi...

[Rose Evans]

" - Pai..o las pe Rose sa-ti povesteasca totul ca eu nu sunt in stare.." raspunse fata cu un oftat...
Alice se uita pret de o clipa nedumerita spre Bell apoi isi indrepta privirile spre Rose.
" - Deci...in timp ce iti povestesc am sa incerc sa nu-l injur pe Dragos, dar nu stiu daca ma voi putea abtine...Asa ca sa ma scuzati, va rog. " zise fata dupa care incepu sa relateze eintreaga intamplare.
Dupa cateva secunde de liniste deplina, Bell se uita trista la fata nou-venita si aproba cele spuse de sora ei.
" - Dar cum a putut sa-ti faca asa ceva?? Nu s-a gandit la sentimentele tale???" intreba putin enervata Alice.
" - Asta i-am zis si eu..." facu Rose, imbufnata" Dar ea tot ii ia apararea..."
" - Gata, terminati! Nu vreau sa-l fac sa se simta mia rau decat se simte acum. Pentru ca stiu ca el regreta, dar ii e frica sa nu ma piarda si ca prietena."
" - Bine, nunim. Am inteles. E alegerea ta. Dar eu tot i-as freca un pumn pentru ce a facut...O merita..." adauga Rose agitata, simtindu-se entuziasmul din vocea ei.
Bell isi privi sora surazand usor apoi se asigura ca nici Alice nu ii va spune nimic.
Suprafata lacului rece, oglindea mingea argintie de pe bolta cereasca, facand-o sa para mai mareata ca niciodata. Acea imagine iti dadea fiori pe sira spinarii si te facea sa te simti cea mai mica vietate de pe glob. Dar totusi era placuta acea senzatie de neinsemnatate. Macar stiai ca fiind o creatura asa de mica, nu poti schimba viata nimanui. Si totusi lucrurile nu stau asa si in realitate...