Si totusi...

[Dragos Diggory]

Dragos se intoarse pe scari, si o lua spre turnul Ochilor-de-Soim. Se simtea mult mai bine, si nu putea sa doarma asa ca se intoarse din drum si se indrepta spre iesirea din castel. Ajuns afara, se lasa imbratisat de valurile de racoare ale noptii, indreptandu-se spre lac. Se aseza sub copacul unde cu cateva ore in urma o sarutase pe Bell, si se lasa cufundat in mii de ganduri. Amintiri din tot ce se petrecuse in noaptea aia. Se pare ca in cele din urma, Bell se dovedi a fi o fata cu caracter hotarat, dar iertator. Avand puterea si vointa sa-l ierte dupa acea faza, se remarcase pentru a mia oara in ochii baiatului. Chiar era diferita fata de toate celelalte fete.
Se bucura in sinea lui, cu un mic zambt pe chip in timp ce vantul se juca prin parul lui. Lacul se oglindea in luna de pe cerul de plumb, iar visele nu ezitara sa apara pe malul apei.