Cand soarele apune pe vecie

[Matt I. River]

"-Bell! spuse Ichi surprins caci el era cel care deschise usa. Ce surpriza placuta. Nu ma asteptam sa te gasesc aici.
-Buna Ichi! raspunse ea. Ce faci aici?
-As putea sa te intreb acelasi lucru, evita Ichi raspunsul schitand un zambet.
-Doar ma plimbam si am vazut usa deschisa. Nu am mai fost niciodata in Sala Armurilor.
-Arata intradevar extraordinar.
Ambii isi pierdura sirul gandurilor, uitandu-se lung la armurile care pareau infinite. De afara, luna lumina cate o mica portiune din coridorul lung, dandui acestuia un aer fantomatic. Bell facu cativa pasi si se aseja pe una din scarile de piatra. Ezitand putin, Ichi ii urma exemplul si se aseza langa ea spunand:
-S-a intamplat ceva? Pari trista.
-Pai, spuse aceasta, este vorba despre bunicul meu. A...a murit acum 6 ani...eram foarte apropiati. Chiar si dupa atata timp inca nu ma pot impaca cu acest gand.
Deodata Bell izbucnii in lacrimi. Ichigo o lua in brate in timp ce spuse pe un ton bland:
-Gata gata linisteste-te. Totul o sa fie bine..."