Si totusi...

[Bell Evans]

Bell urca treptele spre Turnul Cercetasilor, insotita de Rose.
"-Bellyshor, in locul tau eu i'as fi tras o palma si niste injuraturi, nu l'as fi iertat" mormai Rose.
"-Da, dar eu Sunt Bell Evans, nu Rose" chicoti Bell.
"-Haide, nunim!!!" se enerva fata.
"-Rose, inceteaza! Faptul a fost consumat, nu mai ai ce face. L'am iertat si punct. Nu mai trebuie sa afle nimeni chestia asta, e bine sa ramana intre noi" sopti Bell, usor iritata.
"-Bine, bine" bombani Rose, in timp ce Dna Grasa le dadu drumu in camera de zi.
"-Nu mai e nimeni aici" ofta Bell, sperand ca persoana pe care vroia sa o vada cel mai mult in clipa aia sa o astepte pe un fotoliu din fata semineului. Dar pana si focul parea sa tina pasul cu dezamagirea fetei, pentru ca ultimii carbuni se stingea incetisor, sfaraind cu tristete.
"-Bellyshor, ce e cu tine?" o intreba Rose, mangaind'o pe umar.
"-Sti foarte bine, nu ma pune sa o repet" murmura Bell.
"-Nu stiu" zise Rose, pe un ton serios.
"-Mi'e dor de trecut. De primele noastre luni aici, la Hogwarts. Cand totul era perfect si ne distram cu.." se intrerupse brusc, dandu'si seama ca gresise.
"-Bell!!" tipa Rose, dar cercetasa fugise deja pe scarile ce duceau in dormitorul fetelor. Vroia sa fie in patul ei, cu amintirea clipelor frumoase inghitite de oceanul trecutului..