Cand soarele apune pe vecie

[Rose Evans]

" - Ce s-a intamplat? "intreba fata strangandu-si sora in brate." Linisteste-te, sunt aici, Bellyshor. Sunt cu tine."
Statura asa imbratisate minute intregi, pana cand Bell elibera moale din stransoare si o privi in ochi pe sora ei. Rose privi indurerata chipul plans si palid al copilei si simti o durere sfasietoare in suflet. De cand se nascusera, era intre ele o legatura aparte, foarte puternica, de nepatruns. Cand una dintre gemene suferea, cealalta putea simti durerea si mahnirea sufletului geaman. Era ceva inexplicabil si de neinteles, cum functiona aceasta conexiune, insa fetele o considerau o minune, un dar. Cu ajutorul acestei legaturi, ele au putut fi intotdeauna aproape una de alta, pentru a-si alina reciproc durerea.
Rose ii lua cu blandete mainile fetei si o privi patrunzator in ochii inrosititi.
" - Bellyshor, l-ai vista din nou pe bunicul nostru?"
Bell cobori capul, cu ultimele puteri apoi raspunse cu o voce domoala si chinuita:
" - Da, dar parca era real. Ii puteam simti atingerea binefacatoare si stransorile afectoase, binecunoscute, insa a disparut dintr-odata, lasandu-ma singura intr-o lume plina de agonie si disperare. Nu mai pot, Rose! Il vreau inapoi..."
Fata suspina si se lasa pe genunchi, strangandu-i la piept. Siroaie de lacrimi fierbinti ii invadara din ou chipul palid, provocandu-i un nou val de durere. Rose o privi disperata pe sora ei, si pentru prima data in viata se simti neputincioasa. Aproape se ura pentru ca nu stia cum sa-i aline suferinta, persoanei cele mai dragi. Vroia sa sufere ea, in locul lui Bell, daca asta ar fi facut-o mai vesela. Nu mai suporta sa o priveasca atat de sfarsita, la limita puterilor ei. Trebuia sa faca ceva...ORICE!!
Se apleca usor, asezandu-se langa Bell. Ii puse mainile pe umerii sai firavi apoi o saruta pe frunte. Bell isi ridica fata privind-o pe sora sa. Asa facea si bunicul ei, in fiecare seara, inainte de culcare o saruta cu blandete pe frunte, iar adormea fericita. Acest gest al surorii ei o mai calma, ca prin minune. Simti o prezenta binefacatoare in jurul ei. Era ca si prezenta bunicului ei, dar era chiar sora sa, Rose. Fata o cuprinse in brate si ii multumi, cu lacrimi nevinovate in ochi. Rose zambi usor apoi o ridica cu grija pe Bell in picioare.
O facuse!! Reusise sa-i mai aline suferinta surori ei! Era ca un dar nepretuit. Se simtea din nou capabila de a fi alaturi de cei dragi, la nevoie.
Bell mai cerceta o data ochii surorii ei, apoi rasufla adnac aer si schita un zambet curat, venit din suflet.
" - Rose, iti multumesc. Fara tine, nu stiu cum as fi putut sa-mi revin. Tu gasesti intotdeauna cai prin care sa fii alaturi de mine si prin care sa-mi mangai sufletul."
" - Nu-i adevarat. Eu imi fac doar datoria de sora si de prietena. E un lucru pe care oricine l-ar fi facut in locul meu. Dar acum, vreau sa-ti arat ceva..."
Rose o stranse de mana pe sora ei si o duse langa o vitrina din centrul camerei.
" - Uite, aici..." zise fata aratand cu degetul o cupa de cristal, colorata cu nuante sterse de turcoaz.
Pe ea scria cu litere ingrijite, inclinate Premiu pentru servicii binefacatoare aduse scolii. Numele de sub acel scris era sters, dar inca se putea observa cu usurinta literele Evans
" - L-am descoperit acum cateva zile, si, fiind curioasa, l-am intrebat de Dumbledoare cui i-a fost dat. El a zis ca acesta a fost cela mai special premiu oferit din toata Istoria Hogwartsului. Si este a..."
" - Este a bunicului. El e sunt sigura de asta." zise Bell zambind cu bucurie in suflet spre numele frumos incrustat.
" - Da, ai dreptate. A lui este. " aproba Rose privind-o impacata pe sora ei...


O rog pe Bellyshor sa continue