Cand soarele apune pe vecie

[Bell Evans]

Bell se simtea mai bine, cu Rose langa ea. Sora sa era remediul perfect pentru toata durerea pe care o simtea in suflet. Chiar atunci cand lumea ei interioara era pe cale sa se prabuseasca, Rose ii venea in ajutor. Ii fusese alaturi de cand se stia, de cand deschise pentru prima data ochii.
"-Bellyshor?" murmura glasul surorii sale, readucand'o inapoi in Sala Armurilor.
"-Da?" raspunse fata, ezitand.
"-Te simti mai bine? Pari ingrozitor de absenta, parca nici nu ai fi aici" spuse Rose, privind'o atent. Lacrimile se uscasera pe chipul palid, lasand in urma doar cateva urme umede.
"-Cand soarele apune pe vecie.." incepu Bell, pentru ca in acea clipa un sir de ganduri intrerupte ii invadara mintea.
"-Bell, gata. E cazul sa te opresti, iti faci rau!!" spuse Rose, privind'o disperata."Asa a fost sa fie.."
Intrebarea de ce?? sovai o clipa pe buzele fetei, dar nu o rosti, plimbandu'si privirile de'a lungul sirurilor de armuri.
"-Nunim, nu mai suport sa te vad asa!!" zise Rose.
Se ridica brusc, incepand sa fuga printre randurile ce stateau frumos aliniate. Vroia sa lase durerea in urma, sa revina la amintirile sale frumoase. Nu avea nevoie decat de o speranta, dar cuvintele intiparite in minte nu o lasau in pace. De ce sa se termine totul?? De ce sa nu mai existe speranta?? Dar deja se incheiase povestea. Nimeni si nimic nu'l puteau aduce inapoi, orice ar fi facut Bell sau alta persoana. Nici magia nu avea puterea de a invia. Si totusi, daca ar fi fost o licarire de speranta, fata tot ar fi crezut ca in cele din urma va fi un final feiricit si pentru ea. Insa soarele apuse pe vecie, si nimic nu putea sa'l mai aduca inapoi in universul Cercetasei.
Se intoarse spre statuia in care intrase cu cateva minute in urma, unde avusese cel mai frumos vis..care se transformase intr'un cosmar in cele din urma. De fapt, nu era niciun cosmar. Nu erau monstrii sau alte creaturi inspaimantatoare, era doar o pustiitate imensa ce o coplesea. Un nimic, atat ramasese in urma lui, nimic concret. Un alt val de durere o trase in mrejele lui puternice, in timp ce Bell aluneca pe podeaua prafuita de trecerea cumplita a timpului..