Primul weekend in Hogsmeade

[Matt I. River]

"-Deci asta e tot? intreba Skynet putin dezamagit.
-Da, se pare ca asta e tot, spuse Ichi. Si totusi asta e o comoara mult mai pretioasa decat aurul sau bijuteriile. Ceva ce nu se pierde niciodata, ce va ramane vesnica si anume prietenia. Cautam de mult un astfel de raspuns si mica noastra aventura m-a ajutat sa inteleg.
Se uitara unii la altii timp de cateva secunde, poate cateva minute pana cand Skynet sparse tacerea:
-Ok, ce-ar fi sa ne intoarceam in sat acum ca am rezolvat si misterul acesta.
-Da, cred ca nu mai avem ce face aici, spuse Alice.
-Atunci sa mergem, raspunse Bell vesela.
Drumul de intoarcere prin acel conac sinistru fu mult mai scurt. Se parea ca Bell uitase complet de frica ei si trecea prin panzele de paianjen cu mult mai multa usurinta, pentru ca nu le mai dadea atentie, absorbita de discutii. Ajunsera intr-un final la iesire. Deschisera usa si fura placut surprinsi cand un soare orbitor le lumina fetele. Ninsoarea se oprise in sfarsit si satul arata minunat cu patura aceea alba deasupra lui. Cei patru pasira incet prin zapada inalta de aproape un metru si se hotarara sa se intoarca la Trei Maturi, sa mai bea o Berezero.
-Si tot nu imi vine sa cred ca asa-zisa comoara era doar o foaie pe care era scris un mesaj, rase Skynet.
-Mie imi vine, ii raspunse Alice si aceasta razand.
-Da si mie, dar totusi sunt putin dezamagit, marturisi Ichi. Adica, este adevarat ca prietenia este o comoara. Dar eu stiam deja ca pretenia noastra va dainui pe vecie. Nu era nevoie sa citesc acest lucru pe o bucata veche de pergament. Plus ca Bell a trebuit sa poarte o lupta continua cu panzele de paianjen. ()
Ajunsera intr-un final la bar, intrara si se asezara la o masa. In timp ce comandau cate o berezero, de undeva din spatele lor se auzi o voce familiara:
-Mai, mai, mai, pe cine avem noi aici!
Se intoarsera cu totii si o vazura pe..."