Cand afara ploua...

[Samantha Hawkins]

Pe strazi, siluetele oamenilor grabiti pareau sa joace alaturi de ultimele raze de soare ce dezmierdau maroniile cladiri ale orasului. Maronii... fiindca ploua. Asta, numai afara, pentru ca in sufletul unei fete, inima batea parca vrand sa sparga pieptul in care era captiva.
Cu o mana pe sapca, si cu cealalta tragand lazile cu bagaje dupa ea, se indrepta fugind spre Peronul 9 si 4/3. O pisica alerga in fata ei, si mai doritoare sa scape de picaturile de ploaie ce prevesteau un mic potop. Odata ajunsa acolo, s-a oprit admirativ in fata peretelui, aparent, fara folos.

"In sfarsit, asta e peronul!"

Si-a spus fata in gand, acompaniind exclamatia cu un usor chiot de bucurie, ce se pare ca a determinat cativa oameni sa intoarca capul, surprinsi... Dar ce o interesa pe Sam?
A tras aer in piept, imbarbatandu-se; a apucat gratioasa felina cu o mana si... a intrat!

Iar ceea ce a vazut, in spatele peretelui, a facut-o sa-si scape propriul animal din mana, care, din fericire, era o pisica. Vrajitori si vrajitoare de toate varstele, asteptau sosirea trenului. Dar atunci si-a dat seama ca... nu cunostea pe nimeni. Se uita admirativ la grupurile deja formate de radeau si chicoteau iar tristetea parea sa o invaluie. Nu vroia sa admita faptul ca era singura, caci un astfel de sentiment ar fi fost prea coplesitor in imensitatea lumii magice. Ii avea, desigur, pe parintii care o sprijineau... si pe fratele mai mic.
"Desi au fost prea ocupati sa ma conduca pana la peron... macar m-au ajutat sa-mi fac cumparaturile" si cu pivirea furata de mii ganduri si idei isi facea loc prin imbulzeala cand deodata...
BUFFF! si Samantha se trezi la pamant, inconjurata de bagajele rasturnate ale persoanei peste care daduse din greseala.
"Oh, nu... scuze, scuze... sunt o aiurita"

*de aici continua cine doreste*