Ganduri

[Matt I. River]

„Se pare ca nu sunt singurul care nu are somn la ora asta” se gândi Ichigo, in timp ce o privea pe Bell cum se apropia cu paºi mari de el. Purta o pereche de blugi gri si un tricou albastru, care se asortau perfect cu pielea ei ca de cristal. De asemenea, razele blânde ale soarelui care se loveau leneºe de ea ii dãdeau un fel de strãlucire si o fãcea sa semene cu un adevãrat înger. Cercetaºul clipi de câteva ori si scutura din cap. Era un sentiment ciudat si totuºi plãcut, sa o vadã pe una dintre cele mai bune prietene ale lui radiind de fericire. Cat de curând cei doi ajunserã fata in fata. „E mai înalta ca mine” se gândi bãiatul amuzat. Era, totuºi o diferenþa de 3 ani intre ei. „Dar nu cu mult” mai observa acesta. Dupã câteva întrebãri scurte, cei doi hotarara sa ii facã o vizita lui Hagrid, care era sigur ca nu dormea. Sau…cel putina aºa credeau cei doi.
Coliba acestuia se afla undeva la marginea pãdurii, destul de departe de castel. Mergeau încet pe langa gardul de piatra, fiecare cufundaþi in propriile gânduri. Cat de curând vazura familiarele straturi de dovleci din fata casei uriaºului. Se oprirã preþ de o clipa si privirã priveliºtea, care nu mai era cufundata in liniºte. Ciripitul cristalin al pasãrilor se auzea de peste tot din jurul lor iar de la casa din lemn din fata lor se auzea un lãtrat. Se pãrea ca bãtrânul Colt era si el treaz. Ajungând in fata uºii din lemn, batura încet si in câteva secunde, aceasta se deschise si in prag apãru un munte de om, cu fata acoperita aproape complet de pletele zbârlite si þepoase si de barba încâlcita. Ochii acestuia erau negri, amintind de doua tunele lungi si întunecate dar, dupã ce realiza cine erau cei doi copii, urma unui zâmbet ii apãru pe porþiunea de fata vizibila.
-Ia te uita cine e aici, ii întâmpina uriaºul. Ce mai faceþi, Bell, Ichigo? Nu ne-am vãzut de ceva vreme.
-Da, aºa e Hagrid, rãspunse cercetaºul, in timp ce colega sa dãdu din cap.
-Haideti, intraþi. Tocmai terminam ceaiul si mi-au mai rãmas niºte prãjituri de ieri seara.
„Ah” se gândi Ichigo. „Faimoasele prãjituri ale lui Hagrid. Garantate sa iþi rupã cel puþin un dinte”. La gândul acesta, bãiatul chiar începu sa rada pe înfundate, facandu-l pe Hagrid sa îl întrebe:
-Ce e aºa amuzant Ichigo?
-Ah, nimic, fãcu acesta ducându-se la colt si mângâindu-l uºor pe cap. Colt era un dulãu uriaº, cu niºte colþi ascuþiþi si ochi la fel de negri ca si ai stãpânului sau. Si totuºi, la fel ca si prietenosul Hagrid nici Colt nu era atât de râu si inspaimantator pe cat pãrea.
-Si cum mai merge cu invatatul? ii întreba Hagrid pe cei doi in timp ce puse pe masa o farfurie cu câteva prãjituri si 2 ceºti cu ceai cald. Cum Ichigo nu mâncase nimic, lua o prãjitura chiar daca ºtia ca existau mari ºanse sa isi piardã o mãsea. Dar Bell refuza prãjiturile politicos si începu sa soarba ceaiul cu înghiþituri mici, insa pãstrând in continuare tãcerea. Mai mult ca sigur ca si ea, la fel ca Ichigo, avea gânduri ce o neliniºteau.
-Merge si nu prea, rase cercetaºul. La Apãrare contre Magie negre sunt primul din an, dar cu Poþiunile nu prea mã descurc. Niciodatã nu mi-au plãcut.
-Mda, nici mie, spune Hagrid pe înfundate in timp ce mesteca cu pofta una din propriile sale prãjituri.
-Defapt, Hagrid, vroiam sa vorbesc ceva cu tine. Legat de Pãdurea Interzisa, adãuga Ichigo, sesizând privirea confuza a uriaºului.
-Nu îmi spune ca iar te-ai plimbat de unul singur prin pãdure. Zãu Ichigo tu nu te poþi plimba prin locuri normale, care nu sunt atât de periculoase? întreba Hagrid exasperat.
„Iar aceasta atitudine protectoare” se gândi bãiatul, pãstrând tãcerea si evitând rãspunsul putea opri sa nu se gândeascã ca toþi îl considerau inca un copil. Trebuia sa rezolve asta cumva, dar acum avea lucruri mai importante de rezolvat…
-Chiar despre asta vroiam sa vorbesc cu tine. Ce este ata de periculos legat de pãdure. Nessus mi-a spus ceva, dar ºti cum sunt centaurii. Nu poþi obþine un rãspuns concret de la ei.
Uriaºul mormãi ceva si mai lua o prãjitura. Se pãrea ca nici Hagrid nu vroia sa ii spunã lui Ichigo ceea ce pãrea a fi un secret bine pãzit, la fel ca si Piatra Filozofala. Nu putea sa inteleaga si gata. De ce erau toþi atât de secretoºi? Ce se afla in acea pãdure si nu trebuia sa mai afle nimeni. Nessus ar fi putut sa ii spunã, dar nu a fãcut-o. Poate pentru ca ºtia ca, daca avea sa ii spunã bãiatului, acesta va vrea sa afle mai multe si isi va pune viata in pericol. „Pare logic” se gândi Ichigo. De altfel, centaurul i-a promis ca ii va spune, dar mai mult ca sigur, acest lucru se va întâmpla când totul se va fi terminat. Acelaºi lucru se întâmpla si cu Hagrid. Si acesta ºtia despre acel lucru din pãdure, dar la fel ca si Nessus, nu vroiam sa îl punã pe Ichigo in pericol…
„Daca ei nu vor sa îmi spunã, atunci o sa aflu de unul singur” se hotãra aceasta si ochii ii sclipirã la gândul unei noi aventuri, ca aceea din Hogsmeade, când cãutase o comoara cu Bell, Alice si Skynet. Probabil ca pe fata acestuia se vedea clar faptul ca nu avea sa renunþe fara lupta aºa ca Hagrid spuse:
-Stiu ce ai de gând. Te cunosc, nu o sa te laºi cu una cu doua si o sa vrei sa afli mai multe de unul singur. Si mai ºtiu ca nu te pot opri. Dar vreau totuºi sa te avertizez, s-ar putea sa o patesti de data asta. Ceea ce se afla in pãdure este foarte puternic. Nici mãcar…Hagrid fãcu o mica pauza si ofta…Dumbledore nu ar fi reuºit sa ii facã fata…
Ichigo ramase cu rãsuflarea tãiata, dar nu de spaima ci de fericire. Daca Hagrid considera ca ce se afla in pãdure era ata de puternic incat nici mãcar fostul director nu ii putea face fata…
-Bell, ai fost foarte tãcuta, încerca uriaºul sa schimbe subiectul. S-a întâmplat ceva?...