Cand afara ploua...

[Bell Evans]

Bell statea linistita pe bancheta din trenul ce se indrepta vioi spre Hogwarts, in timp ce privea pierduta peisajul ce fugea prin fata ferestrei aburite. Peisajul tomnatic invaluie intreaga Anglie cu mantia lui de nori negrii, iar cerul intristat alungase si ultimele adieri timide ale razelor de soare. Caldura parasise tinutul, lasand loc asprimii noului anotimp.
Dar in ciuda aspectului mohorat al peisajului, Bell era fericita! In sfarsit revenea la Hogwarts, castelul ei drag. Acolo erau oamenii care o iubeau si care erau iubiti. Prietenii sai, fantomele translucide, spiridusii de casa, orele magice. Tot ce infrumuseta viata unui elev. Si desi in fiecare an era emotionata cand pasea in Marea Sala, anul acesta urma a fi diferit. Ultimul sau an ca eleva la castel, pentru ca in urmatorii se va intoarce aici doar ca profesoara. Insa nu vroia sa se gandeasca la asta acum, avea suficient timp.
Abia astepta sa se lase fermecata de podoabele din Sala Mare, de cantecul Jobenului Magic si de discursul directorului.
"-Bell, ce poti sa spui despre familia ta?" intreba o voce blanda.
"-Pai, mama mea lucreaza la Departamentul de Punere in Vigoare a Legilor iar tata este Incuiat~seful jandarmeriei din Londra" raspunse cercetasa.
"-Deci ai sange semi-pur" observa Jessica, zambind.
"-Da, la fel ca sora mea geamana Rose si fratele meu mai mic, Nate" replica Bell. Gandurile ii zburara pret de cateva secunde spre micuta casa care se odihnea pe aleea din Pestera lui Godric, inlacrimata de picaturile ploii.
"-Oare mai avem mult de mers?" intreba Sam, nerabdatoare.
"-Probabil doar cateva ore" raspunse Bell, uitandu'se pe fereastra aburita. Peisajul incepu deja sa se schimbe, dar ploaia deasa si rece nu parasi trenul nici cand ajunsera la castel..