Calauziti de felinarul noptii

[Helena Daphne Rose]

Era Helena , care incerca sa o trezeasca pe Bell la realitate , desi stia prea bine , din proprie experienta , ce neplacut era sa te trezesti cu forta la realitate.
-"Bell!Ma auzi?Bell!"zise Helena.
-"Helena?Ce , ce s-a intamplat?"spuse surprinsa fata.
-"Cam acelasi lucru incerc si eu sa aflu. Scuze , daca te-am speriat , insa vazand ca toata lumea e la culcare si nu e nimeni , m-am gandit ca e o noapte numai buna sa scoatem Pelerina Invizibila din cufar pentru o vizita...dar te-am zarit pe tine la fereastra , noroc ca erai tu Bell , ca de era Jim , Perfectul , era vai de capul meu!"spuse Helena chicotind pe soptite.
-"Asa deci...Iesim la o plimbare?"intreba Bell.
-"Desigur. Hai , treci sub Pelerina."
Cele doua fete , mersera incet , pentru a nu auzi nimeni (desi acel "nimeni" era la culcare) sunetul pasilor acestora.Protejate de mantia ce le faceau Invizibile , au iesit din camera Cercetasilor si incepura sa coboare scarile in intunericul sumbru al noptii.Avusera impresia ca l-au auzit pe Filch din coridorul de alaturi , dar se inselasera.Luna plina stralucea argintie pe bolta cerului instelat. Luna plina , nu ii se parea romantica Helenei, ca toti celorlalti , ci atunci cand o vedea , se intreba cati oameni loviti de soarta se transformau in varcolaci.Deodata , lumina unui felinar se vedea pe un perete de piatra iar fetele inghetara , oprindu-se pe loc.Daca era Filch? Of , Filch , Filch , numai Filch!De ce era mereu numai el si pisica sa afurisita?Dar un chip familiar isi facu aparitia de dupa peretele respectiv...