O mica escapada

[Bell Evans]

Prezenta Helenei in camera o facuse pe cercetasa sa isi alunge gandurile triste intr'un colt indepartat al mintii. Acum, vroia sa se joace impreuna cu prietena ei, pentru ca in ciuda faptului ca era in anul VII, un joc copilaros era mereu bine primit.
"-Pot sa joc si eu cu tine??" intreba Bell, apropiindu'se de semineul ce domnea impunator.
"-Sigur" raspunse Helena, vesela.
Dupa ce se plictisira de jucat "Carti ce se impart singure", Bell propuse sa joace sah.
"-Dar nu sunt asa de buna" se planse Helena, in timp ce Bell aduse micutul sah de pe masa.
"-Nici eu nu ma consider o experta, deci avem sanse egale" raspunse fata, cu un zambet. Isi aduse brusc aminte de vorbele bunicului Sahul e curata magie: nu face sa treaca timpul, ci il nimiceste, il distruge!
"-Bell??" intreba Helena, trezind'o din amintiri.
"-Scuze, mi'am adus aminte de ceva" murmura Bell, dupa care se aseza pe jos in fata focului ce ardea vesel si incepu sa aranjeze piesele.
Jucara destul de mult, pentru ca in cele din urma sa se termine egala.
"-Remiza, ura!" striga Helena, razand.
"-Bravo, Rrgina ta mi'a doborat ambii Nebuni" o felicita Bell, iar fata spuse:
"-Dar si Calul tau mi'a luat un Turn si mai multi pioni".
Bell se ridica din fata semineului si merse la fereastra. I se parea ca e prea cald in incapere, asa ca deschise geamul cenusiu si se lasa invaluita de privelistea ploii. Un aer proaspat, revigorant, intra in incapere, aducand cu el aroma delicioasa a unei nopti senine.
"-Nu cred ca va mai ploua" sopti Helena, care aparu in spatele ei.
"-Cerul e senin, deci s'ar putea sa ai dreptate" sopti Bell, privind bolta cereasca stralucind sub greutatea miilor de stele aurii..