O mica escapada

[Bell Evans]

Bell statea in fata semineului, privind focul ce ardea vesel. Carbunii se mistuiau intr'o armonie rosie ca sangele, dandu'si ultima suflare pentru a invalui camera intr'o caldura primitoare.
Sirul gandurilor incepu sa i se destrame, ca o panza de paianjen in ploaie. Simti cum aluneca incet in lumea viselor, iar somnul o acopera cu mantia lui protectoare.
Acum era pe domeniile castelului, plimbandu'se de una singura in lumina blnada a amurgului. Ultimele raze de soare mijeau dupa o geana de nor purpuriu, pentru ca mai apoi maretul astru sa se scufunde in adancurile tainice ale Padurii Interzise. Nu stia de ce, dar o tristete suparatoare o acaparase din toate partile, prinzand'o intr'o plasa din care nu gasea scapare. Brusc, isi aminti de toate momentele fericite petrecute alaturi de sora sa Rose si Stefan, de escapadele lor nocturne. Isi dadu seama imediat, nu era tristete..era un sentiment de goliciune. Simtea lipsa celor doi mai mult ca oricine altcineva, isi dorea sa'i revada.
Se trezi cu un mic oftat si arunca o privire in jur. Helena se pare ca adormise, intinsa pe canapea, cu o mana sub cap. Avea pe fata un zambet larg, dovada a unui vis frumos probabil.
Bell hotari ca nu mai poate sta acolo. Asigurandu'se ca nu e niciun pericol sa o lase singura pe Helena in Camera, dormind, iesi pe holul intunecat, scaldat in palpairile slabe ale stelelor. Incepu sa alerge, pasii ei rasunand sinistru in linistea castelului. Nu stia unde vrea sa ajunga, probabil nicaieri.
Un zgomot de pasi se auzi din fata ei, iar in acel moment isi facu aparitia..