Cand se lasa noaptea

[Sophia Mason]

oricum stiu ca nu teai supara niciodata pe mn
iata si nextul
tot pentru Bell

Capitolul V
Miezul noptii
Partea a II-a

Inca eram surprins de cat de frumos putea Michelle sa cante. Acum cateva minute a plecat de pe scena cu un brat de trandafiri, si eu chiar vroiam sa o felicit dar plecase prea repede.
Asa ca am incercat sa ma strecor undeva in spatele scenei, poate o gasesc. Si acolo era, undeva aproape de toalete, aruncase trandafirii intr-un colt si vorbea la telefon. M-am apropiat putin si deodata am avut impresia ca o mai vazusem undeva. Adica, sigur ca o vazusem. Am vazut-o mai devreme pe scena, in masina si in alta parte. Nu puteam sa-mi amintesc unde, dar imi parea foarte cunoscuta. Ceva in ochii ei imi aducea aminte de copilarie. Parca o stiam de zeci, chiar sute de ani.
Gata, a terminat de vorbit la telefon. Acum era momentul meu. M-am furisat in spetele ai si am strigat:
"-Hei, Michelle, nu credeam ca poti sa canti asa de bine, felicitari!" Ce aiurea a sunat asta, dar m-a cam luat gura pe dinainte, si ce facut e facut.
"-X, Ce cauti aici? Multumesc!" Mi-a zis ea dupa care m-a privit indelung. Ce spun eu privit, pur si simplu se holba la mine, si am inceput sa ma intreb daca nu cumva am ceva pe fata.
"-Stiam eu!" a spus ea mandra si multumita dar un pic confuza. "De asta mi se parea mie ca te cunosc." Si ea ma cunostea? Inseamna ca si eu avusem dreptate si chiar ne-am mai intalnit inainte. Dar totusi, eu nu-mi aminteam nici o Michelle. "Tu esti... esti Filip" Si apoi m-a imbratisat si aproape ca a inceput sa planga. Oficial a luat-o razna. Sau poate eu am innebunit.
Eu m-am dat politicos inapoi si i-am zis:
"-Eu nu stiu despre care Filip vorbesti, pe mine ma cheama X."
Ea atunci s-a uitat ciudat la mine si fata ei a redevenit serioasa.
"-Chiar nu-ti amintesti nimic?" M-a intrebat trista si dezamagita. " Cine esti, ce-ai facut, cum ai murit? Nimic?" Clar nu eram pe aceiasi lungime de unda. Si cum sa mor, doar eram in fata ei. Cred ca pe cat de frumoasa si de talentata era, pe atat nu avea minte.
"-Am murit?" Am intrebat eu pe un ton ironic si poate putin speriat. "Nu intelg ce joc e asta."
Atunci ea a inceput sa vorbeasca singura si sareflecteze asupra situatiei. Nu am putut sa inteleg ce tot spunea ea acolo caci majoritatea cuvintelor erau in franceza. Dar sunt sigur ca am auzit cuvintul "reincarnare" si ceva legat de cineva pe nume Serghey. In timp ce vorbea ea, eu am incercat sa ma retrag usor fara sa ma vada. Dar din pacate m-a observat si m-a oprit tacmai cand eram sa ies pe usa.
"-Stai, trebuia sa-ti zic ceva." Mi-a spus ea dupa ce m-a apucat de mana. Avea mana foarte rece. "Stiu ca ce urmeaza sa-ti spun o sa-ti para cam ciudat si o sa crezi ca poate sunt nebuna..."Deja credeam asta si nu aveam de gand sa mai stau langa ea. "...dar este adevarul si te rog sa ma crezi."
Vroiam sa-i raspund is sa-i spun sa ma lase in pace, dar nu am avut timp ca deja a inceput sa vorbeasca.
"- Numele meu este Michelle Lavoix, sunt nascuta in anul 1573, am 437 de ani si sunt vampir, iat tu te numesti Filip Godart, esti nascut in anul 1570, ai 440 de ani si ai fost vampir." Ce? Cum? Care? Era clar ca fata sta avea nevoie de un psihiatru. In mamentul ala a inceput sa ma sperie si mai tare. Nu ca eu as fi fricos de felul meu, dar chestia asta chiar era ciudata. "Am fost cei mai buni prieteni pana acum 25 de ani, cand ai murit..." A continuat ea dar eu nu o mai ascultam, nu mai vroiam sa o ascult. Vroiam doar sa plec mai repede si sa uit ca asta s-a intamplat. Poate doar visasem.


PS1: Iertati intarzierea, asta trebuia sa vina aseara
PS2: Iertati ca este o prostie de capitol
PS3: multumesc celor care mau sustinut, va iubesc mult