P.S. - Te iubesc II

[Isabella River]

So.. cum v-am promis, nextul.. Dar e.. o prostie.. :-j

Capitolul V - Margarete..



„Mã iubeºte.. Nu mã iubeºte..”
Iarba fragedã din jurul meu era presãratã cu mii ºi mii de petale albe ale margaretelor pe care le smulsesem delicat una câte una.. una câte una..
Ultima. Ultima floare.. ultima petalã. ªtiam deja rãspunsul, dar ca un copilaº prostuþ mã agîþam de acea ultimã petalã încercând sã mã fac sã cred cã am greºit numãrãtoarea..
O voce blândã, calmã, cunoscutã.. am scãpat tulpina cu miezul florii dezgolit ºi am uitat rãspunsul.
- Bunã, Johnny.
- Tess.. Am crezut cã dacã ieºi astãzi ne anunþi. Ce s-a întâmplat?
Dupã ce vãzu cã nu rãspund, adãugã scurt:
- Vreau sã spun.. în afarã de partea cu pãrinþii tãi..
Mi-a luat ceva pânã sã mã gângesc ºi sã gãsesc o scuzã bunã, dar într-un final am rãspuns:
- Nu am nimic.. e doar.. am vrut sã fiu puþin singurã..
L-am simþit pe Johnny cum pufneºte neîncrezãtor.
- Dar eºti singurã de o lunã! Tess, trebuie sã mergi mai departe..
Deºi ºtiam cã are dreptate, simþeam o voinþã atât de puternicã sã-l contrazic. Dar m-am oprit.
- Da.. da, poate cã ai dreptate..
- ªi totuºi.. e altceva, nu-i aºa?
L-am privit neîncrezãtoare.
- Ce vrei sã spui?
- E vorba despre tipul ãsta.. Matt.. Nu?
Nu prea suna ca o întrebare, ci ca o confirmare.
- Posibil sã fie ºi asta.., am rãspuns întinzându-mã pe iarbã. Apoi am continuat:
- ªi totuºi..
- De unde ºtiu? întrebã el terminând propoziþia înaintea mea.
- Pãi am auzit ceva de la Jennifer..
Am ºoptit un „aha” total dezinteresatã ºi am continuat sã privesc cum crengile copacului mare ºi bãtrân se miºcau uºor în bãtaia lentã a vântului.
Era o zi destul de frumoasã. Soarele strãlucea pe cerul senin, pe ici pe colo se mai zãrea câte un nor alb ca vata..
Mã gândeam la ce îmi dorisem la începutul verii..
„Sã fie.. diferit!”
Ei bine.. obþinusem ceea ce voiam. Vara aceasta era total diferitã. O parte din mine lipsea acum.. Dar nu asta era ceea ce îmi dorisem.. Da, sã fie diferit.. dar nu în acest fel.. Mi-am dat seama cã degeaba mã mai plângeam acum.. era prea târziu.
- Matt e cam ciudat.. Adicã.. nu ºtiu. Nu ºtiu în ce sens dar.. e ceva ce mã sperie la el.., îngâimã Johnny dupã o perioadã îndelungatã.
- Mda.., am ºoptit.
În acel moment tot ce-mi doream era sã îl pot cunoaºte mai bine pe Matt. Firea aceea atât de misterioasã de parcã ar ascunde ceva foarte ciudat. Când vorbeºte are un accent atât de.. mda, ciudat. Acest cuvânt îl definea mai exact pe Matt.. ºi.. mai erau ºi altele pe care i le atribuisem eu.
O durere înceatã îºi fãcu apariþia în pieptul meu..