Cand se lasa noaptea

[Sophia Mason]

la cererile a doar 2 persoane pun si nextul
desi nu cu prea mare tragere de inima
glumesc
sper sa va placa

Capitolul VII
Dimineata

Vai, simt ca-mi explodeaza capul. Nu stiu daca e de la berea pe care am baut-o azi-noapte sau daca e de la ce mi-a spus Michelle. Cred totusi ca amandoua au avut o contributie importanta in durerea mea de cap. Acum nu vroiam decat sa dorm, dar nu puteam. Oare de ce nu puteam?
Stateam si ma gandeam daca tot ceea ce mi-a zis Michelle e adevarat. De faptul ca era vampir eram sigur.....O, Doamne, coltii aia.....dar nu eram sigur daca restul povestii este adevarat. Adica eu sa fi fost vampir mi se pare pur si simplu imposibil. Eu? Eu, care in viata mea n-am iesit in evidenta, care in viata mea nu am avut nimic special si mereu traiam in umbra altora? Eu, care asteptam parerile celorlalti ca sa mi le spun pe ale mele? Eu, care intodeauna ii invidiam pe ceilalti pentru vietile lor usoare si ma plangeam intruna de-a mea? Eu? Da, eu.
Asta parea sa fie sansa mea sa fac ceva remarcabil, iesit din comun, incredibil. Chiar daca nimeni altcineva nu va sti, doar sentimentul de implinire ma va face sa ma simt mai bine, sa ma simt important.
Defapt, eu nici nu stiu sigur ce trebuie sa fac. Nici nu stiu daca va fi periculos, daca va fi maine sau peste zece ani, daca va fi greu sa usor. Dar chestia era ca nici nu ma intereseaza.
Si chiar daca mintea mea imi spune ca toata povestea asta e o minciuna, altceva, mult mai puternic imi zicea contrariul. Oare era inima? Oare aveam asa ceva? Poate am o inima care pana acum nu prea a functionat. Imi doream cu putere sa pun totul in joc, cu riscul de a pierde totul. Daca ieri eram suparat ca m-iam pierdut slujba, masina, prietena, azi nu mai mai interesa nimic. Daca ieri imi era frica de moarte, azi incep sa o consider ca pe o alta alternativa la viata. Nu imi mai pasa de nimic. Vroiam sa fiu liber macar o data in viata si asta era sansa mea.
1...2...3... Ce fraier sunt. Stau si numar punctele negre de pe tavan in loc sa ma duc sa o caut, sa mai vorbesc cu ea, sa imi spuna mai multe.
Dar nu puteam face asta. Era zi, probabil ea dormea acum. Am inceput sa mi-o imaginez dormind agatata de tavan ca un liliac, sau intr-un cosciug la fel ca in filmele cu Dracula. Imaginile astea m-au facut sa rad. Totusi Michelle parea destul de normala,inafara de faptul ca are colti si bea sange, poate fi usor confundata cu un om ca oricare altul.
Offf... Sunt un bou. Am uitat sa-i cer numarul de telefon. Unde o mai gasesc eu acum? Cred ca am sa astept sa ma gaseasca ea pe mine. Oare ma va gasi? Normal ca ma va gasi, daca are nevoie de mine.
Deodata aud un zgomot. Este Marius. S-a intors acasa. Ma intreb unde a fost.
"-Bai, ca faci ma aici?" Ma intreaba el. Era putin cam ravasit. E clar ca dupa ce m-a lasat la restaurant n-a venit acasa. "Am crezut ca te si duci sa-ti cauti de lucru."
"-Am zis sa stau cateva zile sa ma relaxez, si abia dupa aia sa ma duc sa-mi caut ceva." I-am raspuns eu plictisit incercand sa nu-i dau de inteles la ceea ce ma gandeam eu cu adevarat.
"-Pai ai face bine sa te grabesti, chiria nu se plateste singura." Am auzit eu cumva prost? Marius imi cerea bani de chirie? El avea bani sa cumpere 5 apartamente ca asta si nu avea bani sa plateasca chiria? Imi cerea mie? Cred ca s-a certat iar cu tatal lui. De fiecare data cand facea asta se purta de parca e sfarsitul lumii. Visul lui de a trai nelinistit, pe banii lui taica-su se ruinau de fiecare data cand se certau. Cam o data pe luna. Dar niciodata inainte nu se mai purtase asa cu mine.
"-Ca ai? De ce vorbesti asa? Iar te-ai certat cu taica-tau?" L-am intrebat eu ironic si putin uimit.
"-N-am nimic, vreau doar sa contribui si tu cu ceva in casa asta sau sa pleci dracului din apartamentul meu." Apartamentul lui? E adevarat ca erau luni in care platea doar el chiria pentru ca eu nu aveam un ban in buzunar. Si e adevarat ca eu nu prea m-am implicat in renovarea apartamentului, care arata ca o cocina inainte sa ne mutam in el. Dar de fiecare data el s-a oferit sa plateasca in locul meu. Si asta nu-i dadea dreptul sa vorbeasca sa cu mine sau sa ma dea afara din apartamentul NOSTRU.
Mi-am schimbat expresia aeriana intr-una serioasa si i-am zis:
"-Tu ma dai afara?" Stiu ca suna cam aiurea, dar nu puteam sa cred ca prietenul meu cel mai bun pe care il cunosteam de la gradinita imi facea asta.
Dar el nu a schitat nici un sentiment si a zis senin si fara remuscari:
"-Da!"



sper sa va placa
ma bucur ca in sfarsit am reusit sal pun
stiu ca re cam multe intrebari retorice, dar nu conteaza, mie imi place
va ros sa-mi lasati comentarii consistente
maine sau marti pun nextul