The last chance

[Bell Evans]

Capitolul 12 – Sfarsitul

“Ceea ce numim deseori inceputul, este de fapt sfarsitul, iar pentru a se face un sfarsit, trebuie sa existe un inceput..sfarsitul este acolo de unde incepem..”
Cuvintele imi rasunau mecanic in minte, intalnite de demult intr’o carte ingalbenita de trecerea timpului. Aparent nesemnificative, s’au dovedit a fi trimiterea mea spre o lume unde soarele meu disparuse, unde fusesem lasata singura..unde durerea era stapana, iar singurele raze de speranta nu puteau trece de peretele de ura si vinovatie..

O zi de primavara. Ma trezisem devreme, fermecata de frumusetile luminii cernute de fereastra, aurind peretii.Curiozitatea nu ma lasase sa dorm toata noaptea, deci, eram dornica sa aflu cat mai repede adevarul.
Am coborat grabita la micul-dejun, unde mama manca singura. Se pare ca tata inca nu se trezise.
“-Eu plec” am anuntat’o eu, cu o voce rugatoare. Stiam ce va urma.
“-Fara sa mananci?? Lisa!” spuse mama, dezaprobatoare.
“-Uite, imi iau un mar pe drum, ok? Sau nu, te mituiesc! Iau un mar si o banana, si tu nu’i zici nimic lui tata” am chicotit eu.
Mi’a zambit mahnita, dupa care am zbughit’o pe usa. Josh ma astepta deja in fata casei. Avea o mutra surprinzator de trista, de parca s’ar fi inecat soarele zambitor ce stralucea deasupra dragostei noastre.
“-Ly” sopti el, in timp ce m’am aruncat in bratele lui deschise. Ma primi cu o imbratisare calda, la care visasem inca din clipa cand ne despartisem, aseara.
“-Gata de scoala?” l’am intrebat eu, zambind.
“-Sa mergem” raspunse el, ganditor.
“-Chiar pleci?” am soptit eu, privindu’l speriata.
“-Vorbim dupa ore, ingeras” imi raspunse el, sarutandu’ma pe frunte.
Ajunsi la scoala, ne’am indreptat spre clasa, unde ora de fizica deja incepuse. Super!
“-Domnii indragostiti, se pare ca iubirea va afecteaza si sincronizarea” spuse profa, sarcastic. Era destul de in varsta, si era impotriva oricarui cuplu din liceu.
“-Ne scuzati” sopti Josh, cu privirile plecate.
“-Treceti in banci” mormai doamna, aruncandu’mi niste priviri ca fulgerele.
“-Baba idioata” am soptit eu pe sub banca, iar Josh zambi jucaus.
Orele trecura relativ repede, dat fiind ca Josh era langa mine. Ashley si Pete lipseau azi, pe motivul unei constipatii. Mai mult ca sigur erau impreuna, acasa, uitandu’se la un film. Ash deja ma anuntase cu o zi inainte ca va lipsi, deci era planificata treaba.
Cand clopotelul suna, iar elevii incepura sa se ingramadeasca spre iesire, Josh ma privi grav si ma invita la o plimbare prin parcul parasit care devenise locul nostru.
“-Sigur ca vin” am raspuns eu, tensionata.
In jurul nostru, natura revenea la viata. Primele fire de iarba smaraldii isi scoteau capusoarele din pamantul umed, ce fremata de nerabdare sa inverzeasca. Cateva flori de ghiocel priveau timide blandul candelabru celest, ce arunca sageti de foc in atmosfera limpede, ca de cristal. O mireasma proaspata te imbata cu parfumul ei, iar un vanticel caldut imi involbura suvitele lungi de par in jurul capului. Caldura soarelui ma magania pe maini si fata, dat fiind ca hanoracul meu negru era indesat in ghiozdan, fiind doar in tricou si blugi. Josh, in shimb, nu parea incomodat sa stea imbracat cu bluza cu maneca lunga, albastra, care facea un contrast uluitor cu pielea lui ca de perla.
“-Am ajuns” am soptit eu, iar mana lui o prinse pe a mea. Se intoarse spre mine si ma privi atent. Zambi, iar zambetul il prefacu intr’o faptura de o frumusete ireala.
“-Te iubesc” am soptit eu, zambind la randul meu. Ma intrerupse cu un sarut, imbratisandu’ma cu afectiune.
Dupa ce ma elibera, se uita in ochii mei de culoarea ciocolatei, iar ai mei se scufundara in ochii lui mari, lacomi de duiosie. M’am pierdut in fata mangaierii surprinzatoare a privirii lui, fermecata de seninatatea albastrului nesfarsit al ochilor sai.
“-Si eu” raspunse el, rupand vraja tacerii care se asternuse peste capetele noastre. Insa brusc, o durere violenta umbrii ochii de un albastru inchis. “Insa acest fapt nu schimba cu nimic lucrurile” continua el. M’am holbat ca idioata, incercand sa’mi dau seama ce are de gand sa spuna prin asta. Nu gaseam nimic logic, dar raspunsul veni in urmatoarele secunde. “Ly, eu si familia mea vom pleca maine”.
Am ramas blocata, desi parintii ma avertizasera cu o zi in urma.
“-De ce?” Intrebarea lua nastere pe buzele mele, fara sa realizez.
“-Pentru ca daca as continua sa raman alaturi de tine, ar insemna sa te mint. Si ti’as face mult mai mult rau, cand ai afla adevarul pe care il ascund. Si pe care nu pot sa il dezvalui..niciodata” sopti el, privind copacul din spatele meu.
Simteam cum sangele imi ingheata in vene, cum lumea mea se prabuseste sub greutatea plecarii lui.
“-Josh, nu ma poti parasi. Esti totul pentru mine, esti ingerul meu. Nu pleca” am strigat eu, dar el isi puse degetul pe buzele mele, impiedicand sirul de proteste.
½-Lisa, nu vreau sa plec. Dar trebuie. Te rog, intelege½ sopti el, imbratisandu’ma. Simteam lupta care se dadea dincolo de acea privire indurerata, simteam ca si el sufera la fel de mult ca mine pentru ca trebuie sa plece. Si totusi, de ce pleca?
”-Josh, nu!” am tipat eu cand mana lui disparu din a mea, indepartandu’se. Mai privi o data in urma, iar cateva lacrimi evadasera din ochii umbriti de tristete.
De ce? De ce eu?
M’am prabusit sub presiunea durerii ce imi invada corpul, in timp ce am alunecat pe banca din spatele meu. Simteam ca sangele mi se scurse din trup, o data cu toata duiosia pe care Josh mi’o acorda. Si toata dragostea in care ma pierdeam.
Am simtit deodata niste brate puternice, care ma ridicara de pe banca umeda. Apoi un zgomot de masina, niste soapte entuziasmate si cateva mangaieri.
A doua zi, m’am trezit in patul meu. M’am ridicat ezitanta, dupa care mi’am adus aminte de ziua ce tocmai trecuse. Alte lacrimi de durere luara nastere, in timp ce sufletul imi era in agonie. Josh plecase. Ma parasise..si probabil nu aveam sa’l mai vad niciodata. Si nici macar nu’mi daduse vre’o explicatie logica. Spusese doar ca nu mai putea sa ma minta. Ce imi ascundea? Ajunsesem la concluzia ca indiferent care era adevarul, l’as fi suportat si nu as fi facut nimic care sa’l raneasca. In niciun caz nu as fi plecat de langa el. Nu as fi avut forta necesara sa fac asta. Cum as fi putut sa las in urma ochii albastrii in care ma pierdeam de fiecare data cand ii zaream? Sau privirile dulci pe care mi le arunca pe furis, in ore..sau imbratisarile pline de dragoste si saruturile ce ma purtau spre un univers de fericire? Dar el o facuse.
Am ramas asa, ore in sir. Nu puteam sa accept ca plecase, asteptam sa fie o farsa. Sa intre din moment in moment in camera mea, sa zica “Supriza, Ly, te’am pacalit!”. Dar nu era asa. Valurile de durere ma purtau spre un ocean de disperare, in care nicio raza de speranta nu se ivea la orizont.
Mecanic, m’am ridicat din pat si m’am indreptat spre masa unde era ghiozdanul meu. Instinctiv, am cautat caietul de fizica, pe care Josh mi’l imprumutase in dimineata aia si l’am deschis la spate. Scrisul usor arcuit aparu in fata mea, iar cateva lacrimi il patara.
Ceea ce numim deseori inceputul, este de fapt sfarsitul, iar pentru a se face un sfarsit, trebuie sa existe un inceput..sfarsitul este acolo de unde incepem..
Te iubesc, si te voi iubi intotdeauna..nu ma uita..
Al tau pentru totdeauna, Josh Bennet
In acel moment, am simtit cum toate zidurile din jurul meu se naruie peste mine, abandonandu’ma in bratele nemiloase ale durerii..Nu vroiam sa traiesc fara el, fara ingerul meu pazitor..

_________
Ok, asta e capitolul 12 Sper sa va placa, mie una mi s'a parut ok Astept totusi si parerile voastre Conteaza cel mai mult