Cand se lasa noaptea

[Sophia Mason]

bine bine
mati convins
nextul e pe vine



Capitolul VIII
De data asta nu



Si gata, am facut -o,am plecat. Daca asta vroia el asta am facut. Mi-am luat bagajele si am plecat fara sa-mi pese unde ma voi duce si ce am sa fac de acum inainte. Nu aveam job, nu aveam casa, dar macar aveam demnitate. Nu am de gand sa mai vorbesc cu Marius vreoadata si o sa vina vremea cand si el si Cristina vor avea nevoie de mine. Dar voi spune nu. Nu vreau sa ma mai injosesc in fata nimanui, sau voi pierde si ultimul lucru ca mi-a mai ramas. Eram foarte mandru de mine ca am putut sa plec asa de simplu si fara nici o remuscare. Dar oare unde ma va duce atitudinea trufasa si nepasatoare pe care am dobandit-o.
Pana acum, m-a adus intr-un parc, pe o banca, cu 2 valize mari dupa mine. Nu stiu daca era bine sau nu, dar eu ma simteam bine. Nu conteaza daca in noaptea asta voi dormi aici. Pe cine mint, chiar conteaza. Dar asta nu ma va face sa ma duc la Marius si sa il rog sa ma primeasca. Si de un hotel nici nu putea fi vorba, aveam bani doar pentru vreo 2 nopti si astfel nu-mi mai ramane nimic pentru mancare. Singurul loc din lume unde as fi fost primit cu ospitalitate si nu mi s-ar si cerut bani este la mama. Cred ca asta voi face, ma duc la mama.
Am scos telefonul din buzunar. Dracie, nu mai avea baterie. Ce puteam sa fac acum? Eram complet izolat. M-am apropiat de un telefon public, am scos cateva monede si am inceput sa formez numarul mamei. 0236425.... Stai putin. Era cu 7 sau cu 6. Parca era 6.
Pana la urma am ales sa formez cu 7. Nu era mama. Am format si cu 6, dupa ce am mai pus cateva monede. Tot nu era mama. Pana la urma am decis s-o las balta si s-o sun dupa ce-mi incarc bateria la telefon. Dar tot nu pot sa cred cat de idiot sunt, cum pot eu sa uit numarul mamei mele.
Era ora 5. Stau tot pe banca si ma uit la blocurile si cladirile din jurul meu. Nu mai fusesem de mult prin partea asta a orasului. Nici nu prea aveam eu ca sa caut pe aici. Era zona selecta, unde isi duceau veacul bogatasii. Toate blocurile din jurul meu erau luxoase, frumoasa si enervante. Ma enervau toti care stateau aici prin simplul fapt ca existau. In totdeauna mi-am dorit un apartament in zona asta. Vroiam si eu sa fiu in aceeasi clasa cu ei. Asta a fost primul cartier in care eu si Marius am cautat prima data ceva de inchiriat. Dar am ajuns la concluzia ca sunt prea scumpe. De atunci ii urasc pe toti oamenii astia.
Incepe sa apuna Soarele. Acum probabil Michelle va iesi din casa. Trebuia sa merg sa o caut. Am de gand sa merg tot in restaurantul in care am vazut-o cantand. Acolo lucra ea si probabil si in seara asta se va duce din nou.
Am inceput sa-mi adun bagajele cand din spatele mau s-a auzit:
"-Pot sa ma asez?"
"- Da." am zis eu. "oricum aveam de gand sa plec" Am continuat eu nepasator.
"-De ce sa pleci?" Intrebarea m-a cam surprins asa ca m-am intors sa vad cine era. Era Michelle.
"-Cum m-ai gasit?" Am intrebat eu uimit. Chiar daca eram sigur ca ma va gasi ea pe mine inainte sa o gasesc eu pe ea, nu ma asteptam sa fie asa repede.
"-Te-am vazut de la balcon. De acolo." Si mi-a aratat cu degetul balconul blocului din fata. Era cel mai luxos dintre toate.
"-Acolo stai?" Am inrebat eu din ce in ce mai mirat. Ea era una dintre oamenii aia snobi? Nu are cum.
"-Tu aici stai?" Touche. Asta a durut.
"-Pai, cam da. Marius m-a dat afara." Era cam nasol sa ma plang unei fete despre faptul ca nu am unde sta.
"-Uau... Poti sa vii sa stai la mine daca vrei." Am auzit bine? Sa stau la ea?Nu vroiam sa par un intretinut dar chiar nu aveam ce face.
"-Pai nu prea cred...."
Nu am mai putut zice nimic, mi-a luat valizele pe sus si a plecat cu ele spre blocul din fata.




PS1:Sper sa va placa
PS2: Stiu ca in lume reala telefoanele publice merg cu cartele, si nu cu monezi dar nu-l mai schimb acum
PS3: E cam sec sfarsitul
PS4: Nu luati in considerare inceputul
PS5: Nici mijlocul nu e prea grozav