Viata, asa cum e...Sau nu?

[Kasumi Mikoto]

Partea a doua


Mi s-a parut hazliu sa ma plimb in ceea ce parea a fi anu` 2019, dar sa te plimbi intr-un alt an(sau, cum aveam sa descopar, un alt secol) fara o imagine materiala era destul de sufocant asa ca m-am simtit nevoita sa imprumul trunchiul unui copac pe post de ancora ca sa nu ma sufle vantul inapoi in secolul 21. Trebuia sa concentrez Magia si sa imi creez un corp. De asemenea, era important sa nu semene cu mine. Vazusem prea multe filme SF ca sa risc. Ma gandeam sa imi creez o imagine asemanatoare cu a mamei. Si era sa fac cea mai mare prostie. Norocul meu ca, exact cand simteam Magia Zorilor plutind prin mine, un batranel la vreo 90 de ani, cu o palarie verde pe cap si o pereche de ochelari care ii mareau pupilele caraghios de mult si care ma faceau sa imi aduc aminte de avocatul ala senil din "Pisicile Aristocrate", se opri in fata copacului afisand un zambet larg care ma lasa sa ii contemplez dintii, sau mai bine zis lipsa lor.
-Nu as face asta s-s-sa fiu i-in locul t-t-tau.
Vorbea cu mine?
-Da, da, tu! ma asigura el, privind in continuare spre scoarta adanc brazdata a copacului. Iesi de acolo, Rain Steel, Nimfa a Magiei de dinainte de Zorii Timpului, care ai venit de bunavoie in vremurile de neinchipuit ale acestui an prezent, 3085.
3085?! Nu 2019?! Cred ca ziarul ala era tare vechi. Iar pentru faptul ca ma vedea, stia unde sunt, cum ma numesc, si probabil si de unde vin, dadea cateva variante de explicatii ciudate: Batranul era nebun;totul era o farsa; era unul din "cei 3 care pot juca jocul ale carui reguli le fac eu.". SI cum imi place mie sa zic, cand imposibilul e eliminat, ce ramane e adevarul. Batranul nu era nebun, pentru ca oricat de nebun ai fi, nu cred ca ai putea inventa asa ceva. Prezenta anterioara a lui Neimportant imi dovedea in mod destul de vag ca nu era o farsa, deci imi ramanea sa presupun ca era unul din cei trei despre care amicul meu imaterial refuzase sa imi dea detalii.
-De ce ? am intrebat eu in cele din urma.
-Ori nu ai fost atenta la propriile explicatii deloc, ori nu te pricepi sa iti ezplici.
Si brusc, mi-am adus aminte despre faptul ca obiectele isi insuseau Magia daca intrau in contact cu ea. Am presupus ca se aplica si aici.
-Ah, da! Multumesc...
-Pentru nimic, duduie! zambi batrabelul. Imediat, langa el aparu corpul unei fetite semanand cu una din pozele mamei de cand era mica.Intra, daca nu vrei sa pleci acasa!
M-am facut comoda in corpul meu de scurta durata.
-Hai la o plimbare prin SquarePark, sa iti spuna domnu Neemlen eine kleine Gescichte...
-Ce?
-Aaaaa....paru sa ofteze domnul Neelmen cu regret. Nu vorbesti germana? Fir-ar naibii, ce va invata la scoala?
___________________________________
PS: "ezplici" e greseala intentionata
Scz ca e asa scurta partea asta...