Peripeţii la Hogwarts

[Alice Morris]

Capitolul X
Halloween

Urmatoarea lunã petrecutã la Hogwarts trecu pe nesimþite pentru Alice. Învãþatul, ºi orele petrecute în bibliotcã îi ocupa aproape tot timpul. Albus avea antrenamente la Vâjthaþ o datã pe sãptãmânã, ºi talentul sãu de Cãutãtor ieºise la ivealã încã de la primul antrenament, dupã spusele lui Justin care era în al nouã-lea cer vãzând cât de bine se descurcã Albus. Orele de zbor, referatele date ca teme, scrisorile cãtre mama ei, ºi vizitele sãptãmânale la Hagrid - aºa iºi ocupa Alice timpul.
În sãptãmâna dinaintea Halloween-ului plouase, aºa cã primul meci de Vâjthaþ al sezonului se amânase pentru 31 octombrie. Cerul era senin în acea dimineaþã, iar razele blânde ale soarelui ajungeau pe pãmânt fãrã prea mult entuziasm. Cercetaºii jucau împtriva Ochilor de ªoim, jocul începând la ora 11.
Marea Salã era decoratã de dimineaþã cu dovleci fermecaþi ale cãror expresii faciale erau la început zâmbete, transformându-se ulterior in expresii menite sã sperie. Sucul de dovleci pregãtit de spiriduºi avea în acea dimineaþã un gust compelt diferit de gustul obiºnuit, iar mancarea cu mult mai delicioasa.
Alice ºi Albus stãteau la masã ºi luau micul dejun, alãturi de restul echipei de Vâjthaþ. Albus nu-ºi mai încãpe în piele de emoþii.
-Vrei sã te calmezi, te rog? întrebã Alice pe un ton autoritar când Albus începu sã batã cu piciorul în podea. Serios, faci gãlãgie, ºi îþi faci multe griji degeaba!
-Nu eºti tu cea care are peste aproape douã ore primul meci de Vâjtahþ. Tu ai putea sã te calmezi?
-Bineînþeles! ªi dacã nu sunt în echipã ce? Sunt la fel de emoþionatã ca ºi tine pentru cã este primul tãu meci. Tatãl tãu, înainte de primul sãu meci, era atât de emoþionat încât nici nu putea mânca, iar tu eºti deja la a doua porþie. Nu o sã te mai poþi ridica în aer cu mãtura.
Albus primi cadou de la tatãl sãu o mãturã foarte rapidã, un Nimbus 2025, la o zi dupã ce Albus îi trimise o scrisoare în care îl anunþã cã era cãutãtor în echipã, deºi era doar anul I.
-Nu-þi fã griji! spuse Albus absent. Totul o sã fie bine!
-Eu îmi fac griji? întrebã Alice amuzatã. Cine bate cu pumnul în masã ºi nu mai poate de emoþie?
-O sã bat ºi eu dacã mai faceþi multã gãlãgie! îi închise James gura fratelui sãu. Cu toþii suntem emoþionaþi, iar voi doi nu ne ajutaþi!
-James, calmeazã-te, îl liniºti Victoire. Nu e marre chestie, doarr e prrimul meci. ªi la ce echipã avem anul ãsta, sigurr câºtigãm. Astrropufii nu au o echipã prrea grrozavã, Ochii-de-ªoim sunt cât de cât buni, darr le lipseºte strrategia, ºi nici mãturrile lorr nu mã încântã. Iarr Viperrinii? Nu au nici o ºansã. Mai ales cu porrtarul pe carre ºi l-au ales.
-Dar cine e portarul lor? întrebã Lawrence de vizavi de Victoire.
-Un bãiat din anul II, rãspunse ea, cãutându-l cu privirea. Nu ºtiu sigurr cum îl cheamã, McGill, parrcã.
-Nate McGill? întrebã Alice.
-Da, el, aprobã Victoire. Îl cunoºti?
-Da, l-am cunoscut în tren, rãspunse Alice dându-ºi ochii peste cap. E prieten cu Kathelin, fosta mea prietenã, dar, din câte am vãzut, e cam cu nasul pe sus, ºi se crede superior.
-Exact aºa este, spuse James, care stãtea lângã Albus, de cealaltã parte a mesei. Am avut câteva ore cu el, ºi cred cã atitudinea lui, nu-i va ajuta prea mult. L-am auzit acum câteva zile spunând în stânga ºi în dreapta ce portar bun este, ºi cã va prinde balonul de fiecare datã.
-Vedeþi? spuse Victoire vrând sã-l calmeze pe Albus. Asta e o carracterristicã a multorr dintre Viperrini. Dacã se bazeazã pe faptul cã vorr câºtiga, probabil nu se antrreneazã la fel de mult ca ºi noi.
-Cred cã ar trebui sã ne îndreptãm cãtre teren. Aº vrea sã vã mai dau câteva indicaþii, spuse Justin care deja se ridicase în picioare, ºi aºtepta ca ceilalþi sã îl urmeze.
Ceilalþi ºase din echipã se ridicarã ºi îl urmarã pe Justin.
-Alice, nu vii ºi tu? întrebã Albus calm. Emoþiile devenirã unele pozitive, iar acesta deveni puþin nerãbdãtor. Alice observã asta aºa cã spuse râzând:
-Vin imediat ce termin de mâncat. Albus plecã, urmându-ºi colegii. Alice îºi îndreptã privirea cãtre tavanul vrãjit, ce arãta un cer senin, albastru, câþiva nori cenuºii, aducãtori de ploaie, ºi câþiva porumbei, care dispãrurã de pe imaginea din tavan la fel de repede cum apãrurã.

*

Meciul începu. Cele paisprezece mãturi îºi fãcurã apariþia în vãzduh. Alice era într-un turn, alãturi de alþi elevi de la Cercetaºi, ºi asculta comentariul ce venea dinspre loja profesorilor. Cele trei mingi furã eliberate ºi Victoire înºfãcã balonul, pe care îl aruncã imediat cãtre James. Justin stãtea pe o margine a terenului, supraveghindu-ºi echipa, ºi, când era necesar, luându-ºi în serios rolul sãu de prinzãtor.
-Balonul este la Cercetaºi, iar cei trei Înaintaºi se îndreaptã rapid ºi eficient cãtre porþile Ochilor-de-ªoim, se auzea vocea comentatorului, un bãiat cârlionþat. Monique Cromwell are balonul, îl aruncã spre cel mai înalt dintre cercurile Ochilor-de-ªoim, ºi înscrie primul gol. Scorul este 10 la 0 pentru Cercetaºi. Balonul este acum la Michael Grint, de la Ochi-de-ªoim, ºi îl paseazã cãtre...dar nu, James Potter preia balonul ºi i-l paseazã coechipierei sale, Victoire Weasley, care se îndreaptã din nou cãtre poarta echipei adverse, ºi înscrie al doilea gol pentru echipa Cercetaºilor. Cei doi cãutãtori sunt de nevãzut, probabil cãutând mult-dorita Hoþoaicã. Balonul este la James dar...un balon-ghiulea a fost cât pe-aci sã-i loveascã mãtura, dar doar l-a dezechilibrat. Balonul a fost preluat de Ochii-de-ªoim, care se îndreaptã spre poarta Cercetaºilor ºi înscrie. Scorul este acum 20 la 10.
Meciul continuã timp de încã douãzeci de minute, iar scorul ajunse de 130 la 150 pentru Ochi-de-ªoim. Albus intrã deodatã în atenþia spectatorilor, întrecându-l în zbor pe Cãutãtorul celeilalte echipe. În faþa lor, o micã bilã aurie îºi zbãtea aripile strãlucind slab sub razele soarelui blând. Albus îºi întinse mâna, ºi urmãri Hoþoaica foarte aproape de pãmânt. Mingea îºi schimbã brusc traiectoria, ºi se îndreptã cãtre porþile Cercetaºilor. Albus evitã impactul cu pãmântul, se redresã ºi începu sã urmãreascã Hoþoaica. Trecu foarte aproape de Lawrence, care se feri pentru a nu-i sta în cale, iar cu acest prilej, Ochii-de-ªoim înscriserã încã un gol. Hoþoaica se rotea de-a lungul terenului, ºi se îndreptã hotãrâtã spre pãmânt. Albus continuã sã o urmãreascã, aventurându-se într-un picaj periculos, ce îl aduse foarte aproape de pãmânt. În tot acest timp, Cãutãtorul Ochilor-de-ªoim stãtu destul de aproape, încercând sã-l întreacã ºi sã se apropie de Hoþoaicã. Înainte de a atinge pãmântul, Albus se ridicã, þinând între degete o minge micã, de mãrimea unei nuci, care îºi strângea aripile învinsã.
-Albus Potter prinde Hoþoaica aurie, noul scor este de 270 la 160! Cercetraºii câºtigã, se auzi vocea comentatorului, printre zgomotul aplauzelor, ºi al strigãtelor de fericire.
Alice aplaudã, se ridicã din scaun ºi începu sã þopãie, apropiindu-se de teren, pentru a-ºi felicita prietenul, care ateriza acum lângã restul echipei. Începu sã alerge ºi sãri în braþele lui Albus, felicitându-l.
-Bravo! exclamã aceasta fericitã. Ai reuºit, ai prins Hoþoaica! Cercetaºii au câstigat meciul datoritã þie! Restul echipei veni sã-l felicite, iar Albus nu mai putea respira din cauza îmbraþiºãrilor. Hagrid îºi fãcu loc prin mulþime, ºi îl felicitã la rândul lui.

*

În Marea Salã, în timpul cinei de Halloween, masa Cercetaºilor era încã în extaz dupã meciul câºtigat cu doar câteva ore în urmã. Meniul cinei era bazat în mare parte pe delicioºii dovleci cultivaþi de Hagrid în grãdina sa: fripturã cu garniturã de dovleac, tartã ºi plãcintã cu dovleac, ºi nelipsitul suc de dovleac, dar în seara aceea, cu scorþiºoarã.
Deodatã, pe o fereastrã deschisã, intrã o bufniþã cenuºie, cu un colet în cioc. Zburã pânã la masa Cercetaºilor, ºi se opri în dreptul lui Alice. Aceasta luã coletul, ºi citi biletul care era alãturi:

"Dragã Alice,

Scuze pentru întârzierea cu care ai primit cartea, care a fost publicatã în urmã cu douã sãptãmâni. Sper sã îþi facã plãcere sã o citeºti.

Bunica"

Dupã ce citi biletul, Alice desfãcu rapid coletul, cu inima mai-mai sã-i iasã din piept. În spatele hârtiei de ambalat, citi cele douã cuvinte scrise înclinat: "Talismanele Morþii". Scoase cartea complet din hârtie, ºi o privi cu admiraþie.
-Albus, uite! ºopti ea. Versiunea finalã a ultimei cãrþi!
-Harry Potter?! Tata?! Asta e una din cãrþile despre el?
-Da, este ultima, continuarã cei doi sã vorbeascã în ºoaptã. Abia aºtept sã o citesc. Puse cartea lângã farfurie, terminã cina, dupã care se ridicã de la masã, luându-l pe Albus cu ea.
Ieºirã afarã, pe domeniu, ºi se aºezarã lângã trunchiul unui copac bãtrân, de lângã lac. Alice începu sã citeascã, iar albus o privea curios. Trebuia sã citeascã doar cele câteva pagini ale epilogului, pagini scrise în prima ei zi de ºcoalã. Citi ultimele cuvinte: "Totul era bine." ºi ridicã privire, închizând cartea.
-Gata? întrebã Albus, care se plictisi în cele câteva minute de aºteptare.
-Da! ªi descrie foarte bine plecarea ta la Hogwarts, ºi cearta cu James, ºi cum sora ta vroia ºi ea sã vinã la Hogwarts, tot!
-Serios? Absolut tot? ªi pe James venind ºi strigând cã Victoire se sãruta cu Teddy?
-Da, ºi asta. Este pur ºi simplu, o carte minunatã, spuse Alice, privind luna mare, strãlucitoare, pe întinderea maiestuasã a cerului întunecat.
-Nu crezi cã este cam târziu? întrebã Albus, trezind-o din visare. Adicã, cred cã ar trebui sã fim deja în pat, tu nu crezi?
-Probabil. Cina s-a terminat de ceva timp, deci nu ar mai trebui sã fim aici.
Cei doi se ridicarã, ºi intrarã pe uºile de stejar.Urcarã scãrile pânã la etajul ºapte când deodatã, Albus îºi agãþã roba într-o armurã. Trase de robã iar când reuºi sã o desprindã din încheietura ruginitã a armurii, aceasta se dezechilibrã ºi cãzu. Zgomotul produs fu destul de mare încât sã îl aducã pe Filch aºa cã cei doi începurã sã alerge cãtre portretul Doamnei Grase.Se oprirã dupã un colþ pentru a-ºi trage sufletul. De departe, se auzea tropãitul unor paºi.
-Cât mi-aº dori sã putem sã ne ascundem cât mai repede, spuse Albus gâfâind.
În secunda urmãtoare, pe peretele lângã care se opriserã, se materializã o uºã. Alice privi uºa timp de o secundã, dupã care întoarse capul cãtre peretele opus. Se uita acum la o tapiserie care ilustra niºte troli încercând sã danseze balet. Alice realizã cã se aflã în faþa Camerei Necesitãþii aºa cã se îndreptã spre uºã, o deschise ºi ºopti cãtre Albus:
-Intrã aici!
Albus o urmã fãrã sã protesteze ºi amândoi rãmaserã surprinºi de ceea ce vedeau.

PS1:scuze pentru ca e atat de tarziu, dar vroiam ca postul meu cu numarul 1000 sa fie unul special
PS2:sper ca nu este prea lung
PS3:sper sa va placa, si sa numi cereti nextul prea curand