Viata, asa cum e...Sau nu?

[Kasumi Mikoto]

Pffff... Da. DIferenta e ca un comm al lui Ginny depaseste 3 metri cand ii e somn. Nici nu vreau sa stiu cat e de lung daca e odihnita!
Mrg! Tu esti criticul meu!

Partea a doua
(Special for my BFF)
Cum imi tinea cutitul la gat si mainile sucite la spate(un ulterior nenoroc al lui), am facut efortul sa concentrez magia in mana stanga. Cand l-am atins, cu acea cantitate uriasa de magie, cred ca s-a simtit ca si cand l-as fi lovit cu o sabie, pentru ca a cazut pe spate urland ca...stiti voi...
Insa strigatul acela care imi trimitea un fior pe sirea spinarii, se transforma intr-un ras badjocoritor:
-Bun! Bravo! AAAAAH!
Am zambit:
-Observ.
In timp ce eu imi faceam de lucru prin camera, inchizand usa si geamurile(din fericire, mama si tata plecasera la o...piesa de teatru sau la un film...nu am inteles mare branza),l-am zarit pe Ivvan incercand sa se ridice. Avea sa sara ca un lup flamand asupra prazii. Iaca “fericitu`”! El credea ca nu l-am vazut.
Cand l-am simtit ca vrea sa sara:
-A! O moneda! 10 forinti? Cand am scapat asta?
Interesul meu brusc pentru unitatile monetare mici, facute din metal, cu valori nu prea considerabile avu ca rezultat faptul ca “domnul” Wolff aproape zbura, “de buna voie si nesilit de nimeni”, pe geam. Norocul lui ca era inchis si ca aveam sticla dubla! Atat mi-a trebuit: Am trecut ca sageata pe langa usa, pe langa pat(sit re` sa spun ca aveam o camera marisoara), pe langa birou, biblioteca si raftul cu carti de scoala, ca, o secunda mai apoi, sa ii reped tipului o bata de jucarie in cap si sa ii iau pumnalu`.
-Uite ca si faptul ca frate-meu e dezordonat ca tata isi are rostul!
L-am impis pe Ivvan mai incolo si, infingand cutitul cu toata puterea in perete si prin gulerul tricoului liu, l-am priponit in perete(noroc ca peretii erau izolati cu ceva semanand la textura cu polistirenul). Dar, vai!, vai! Mai avea un cutit la el cu care si-a retezat gulerul.
-As fi vrut sa iti retezi si gatul, macar accidental, i-am marturisit eu.
-Sec, duduie! ranji el.
Ce era sa fac?! Eraam moarta de frica! Si brusc:”Cu magia asta poti face orice...”. ASA-I!
Nici trei secunde nu mi-au trenit, ca sa imi creez o arma.
-Sabie?! facu Ivvan badjocoritor.
Era detul de scurta, ascutita si usor de manuit.
-Nu o sa faci nimic cu aia, papusa!
Calmul apparent decenise real si inundase cu totul fiinta mea. Ma cam durea in cot ce zicea el.Am facut un pas la stanga ca sa imi stabilesc echilibrul si, in secunda urmatoare, am cazt intr-o nesfarsita prapastie de agonie(spre norocul meu. Daca nu paseam la stanga, imi nimerea coloana).
Incepusem sa tremor, dar nu aveam idee de ce. M-am uitat in jos. Pumnalul celalalt(mai ling) isi avea manerul in mana lui Ivvan, in spatele meu, iar varful iesea cu aproape 3 centimetri prin umarul meu drept.
S-a uitat ranjind cu satisfactie la mine si am presupus ca imi tremurau pupilele, ca aratam al naibii de speriata.
Am facut un pas in fata fara sa las sa para ca imi pasa prea mult de senzatia ingrozitoare pe care me-o dadea pumnalul in timp ce iesea, incet, incet, din umarul meu.
Am mutat sabia in mana stanga si m-am intors, zambind, spre vecinul meu. Nu prea imi mai pasa ce avea sa se intample, intrucat, daca murea si el, nu mai conta daca muream si eu. Sau, daca aveam sa mor, preferam sa o fac dezintegrandu-ma, ca Ivvan sa nu poata obtine nici o picatura din sangele meu. “Curajul inseamna sa faci lucruri pe care iti e frica sa le faci. Daca nu esti speriat, nu e curaj!” imi spusese odata tata. Ei, acum nu era curaj, In acele moment, mi-am dat seama ca niciodata nu va mai fi curaj. Nu ma mai puteam teme de nimic. Ivvan Wolff primi urmatorul cuvant ca pe o galeata de gheata in cap. Era clar ca isi daduse seam ace se intamplase.
-Dansezi?
_________________________

O sa aveti si partea a treia in curand. Scuze de format. Am word prost.