Mirror

[Lizzie Craig]

Chapter 1 - The same

Ei nu ti’au spus niciodata ce inseamna sa fii aceeasi. Nu ti’au spus ca va trebui sa te schimbi. Iar tu, suflet plin de culori si de vise, te’ai dedicat intotdeauna lor, pentru a’i multumii pe ei, pentru a le face lor bine. Pe tine insuti te’ai uitat...

Fiecare saptamana era la fel, inchisa in scoala, incercand sa rezist pana auzeam sunetul clopoteluilui. Ziua mi se parea din ce in ce mai lunga. Cursurile deveneau infernale cu fiecare ora. Lilith ma innebunea cu site’urile ei. Mandie, atunci cand vorbea, tinea un discurs de trei pauze. Totusi, cu Megan era diferit. Nu exista zi in care sa nu ma faca sa rad. Deasemenea, Lavie ma uimea cu textele ei. Acesta era cercul meu de prieteni. Ne suportam reciproc. Nici eu nu eram lipsita de defecte.
Faptul ca iubeam cele zece minute de libertate, nu insemna ca iubeam si folosirea lor. Se intampla minunea ca doar abia o data sa parasesc clasa. Cand se termina totul.
In mare parte, aveam obligatia sa ii tolerez si pe altii. Iar acum ma refer la colegi, in cea mai mare parte baietii. Multi dintre ei, daca nu toti, in total fiind unsprezece, ma enervau! In primul rand, prin comportamentul lor fata de noi, fetele, in general, si in al doilea rand, comportamentul lor fata de mine!
Exista un destept foarte faimos in scoala pentru frumusetea sa. Se numea Robert. Brunet, ochii negrii... Pff... visul unei nopti de vara pentru unele. Nu si pentru mine, desi in jur se vorbea doar despre el. Adica Lilith si Mandie o faceau... Ele deja devenisera vrajite de... dragoste.
Intr’o zi, pe la sfarsitul lunii ianuarie, am avut o discutie cu Mandie.
“Poti sa ma ajuti cu ceva?”
Am parut surprinsa.
“Depinde de ce vrei.” am comentat eu.
“Lavies m’a rugat sa aflu la ce ora are Will antrenamentul pentru fotbal.”
“De ce o intereseaza atat de mult?”
Oftat.
“Esti desteapta! Da’ti seama singura! Nu pot sa spun! Deci, ma ajuti, te rog?”
M’a privit in ochi intens.
“Nu pot s’o fac. Stii ca nu vorbeste cu mine. Adica... cel putin nu ne intelegem bine. Reciproc!”
“Oh, dar Doamne! Ce s’a mai intamplat?!”
Am ridicat umerii.
“Nimic. Vorbeste tu cu el!”
“Nu! Esti nebuna! Nu!” aproape a tipat ea.
“De ce?” am parut eu interesata.
“E foarte bun prieten cu Robert... si nu am chef sa ii povesteasca despre mine.”
Propozitia asta mi’a adus aminte de ceva ce aflasem toamna trecuta. Mda... cand o fata de la tennis ii spusese ca Mandie il place. Am pufnit. Se implinea un an, deja.
Il iubea... la fel ca Lavies pe Will, bineinteles!
Am privit’o intrebator pe satena.
“Ti’ai dat seama, nu?”
I’am facut semn ca da.
“Ok! Mersi oricum, ma descurc de aici.” a spus, plecand.
Mi’am scos din ghiozdan caietul de fizica, cea mai proasta materie, incercand sa retin niste formule pe care nu le invatasem weekend’ul trecut.
Era luni... iar adevarul incepea sa se iveasca...


Nu e mare lucru, dar recunosc ca abia am putut sa ma opresc din scris E atat de frumos cand povestesti ceva... adevarat