Mirror

[Lizzie Craig]

Uite aici next'ul. Dupa cum am promis - trei pagini de Word =]]] si un rand
In mare parte, doar dialog
Enjoy...

Chapter 2. - The Beginning

Problemele de la scoala nu pareau prea sufocante in comparatie cu cele de acasa. Mama trebuia sa se opereze la Bucuresti si lipsea doua saptamani. Pot spune ca se numea noroc – stateam la bunici.
Insa greutatile sociale tot insemnau ceva. Cu putine zile inainte de vacanta semestrelor, lucrurile devenisera ciudate.
Eu, Megan, Mandie si Lilith ne gasiseram loc pe tevile din fata clasei. Discutam, ca deobicei:
“Hei, ne spui si noua in ce an s’a nascut Mihai I?”
Rectific – discutam despre istorie.
Lilith a adoptat o atitudine serioasa, relatand:
“Poi... S’a nascut in Romania in 1921, ca fiu a lui Carol al II-lea si al Elenei, fiica regelui Constantin I al Greciei, nepot al regelui Ferdinand si...”
“Bine, bine! Restul stim!” aproape a tipat Meg pentru a o opri.
Lilth a spus, revoltata:
“Ogh... si fatucile astea. Se cred niste atotstiutoare!”
Am zambit nonsalant.
“Cum ti se par noile colege de banca?” m'am adresat eu lui Megane.
A parut surprinsa. Nu era singura. Mandie si Lilith ma priveau ca pe un extraterestru, de dupa ea.
“Nu te’am vazut cand ai iesit!”
Mi’am dat ochii peste cap.
Se pare ca cineva era pregatit sa’mi raspunda la intrebare. Dar in soapta.
“Sunt enervante si inca rau... I miss Lavies."
O credeam. Helene si Crisstine erau foarte rele, deobicei.
Chiar in acel moment, in fata noastra a aparut zambareata.
“Vine cineva la oglinda?”
Megan a dat din cap in semn ca nu.
“Victor, asa'i?” a intrebat Lavies.
A clipit vinovata.
“Merg eu.”
Acceptasem, deoarece situatia devenise plictisitoare. Succes, Meg, cu tocilarele care nu invatasera acasa!
Ne’am strecurat prin multimea celor de la clasa vecina – diriginta le tinea o predica – trecand si printre cei de la 11B. Am ajuns in cele din urma unde ar fi trebuit.
“Ieri am fost in parc cu Mandie si...” s’a oprit aratandu’mi cu mana un semn. Nu’l intelesesem! “... era acolo!”
“Cine a fost?”
“Doi!”
Aham... doua degete...
“Cine mai e si asta?” am intrebat surprinsa.
“Nu ti’a spus Lily?”
Am scuturat din cap.
“Ah, bine atunci!”
Deci, posibil sa fi fost ceva important.
“Si...?!” am rugat’o sa continuie.
“Nimic.”
Curiozitate.
“Te rog!?”
“Mmm... sa’ti zica ea!”
Am iesit pe usa incaperii imediat ce’mi privisem parul cateva secunde. Lavies m’a urmat.
Am pufnit. Nu aveam nicio sansa cu sora ei.
“Ok... nu’mi spune ce semnificatie are...” ca imi dadusem eu imediat seama. “Spunem doar numele... si clasa” am adaugat eu imediat.
“Ntz...”
Am privit’o lung.
Oftat.
“Bineee... E din 11B si se numesti Ryan.”
Wow! Mai mare! Doamne, la ce se gandeau si ele!
Ne’am intors in acel moment in clasa, dar cand am trecut pe langa seniori, am incercat sa vad daca cineva striga la altcineva care se numea astfel. Patetic!
Majoritatea dintre colegi erau la locurile lor. Lavie s’a dus la al ei. Iar eu... aveam cea mai stralucita idee din toate timpurile!
Am mers la Carter. Cunostea majoritatea elevilor mai mari si mai mici ca noi.
Zambeam, avand niste ochi adorabili – cel putin pentru mine.
“Tu ce vrei?” a cerut el sa stie.
Mi’am dat ochii peste cap.
“Cunosti vreun Ryan, in clasa a 11’a, din scoala?”
S’a gandit putin.
“E unul, Ryan Lohan, la 11C. E brunet si poarta ochelari.”
Am ridicat din umeri.
“Dar in 11B?”
Din nou, s’a gandit.
“Da, sunt doi defapt. Nu’i stiu personal, oricum.”
Ce noroc, Doamne!
“Iti place de el?” a continuat repede.
Am facut ochii mari.
“Nu mi...!”
Ogh... Gura mare, gura mare!
“Ah, atunci lui Mandie!”
Am scuturat din cap.
“Lilith?” m’a provocat acesta.
Ar fi continuat la nesfarsit, asa ca aveam de gand sa’l opresc.
“Afla singur!” i’am zis plecand.
In urma mea tot am auzit o soapta.
“Atunci cu siguranta lui Lily!”
La naiba! De ce tocmai nimerise adevarul? De ce nu incepuse cu ea, ci cu Mandie? De ce ma oprisem tocmai la acel nume! Ma uram! Si pe el. Dar demult timp.
Aveam probleme! Da, probleme serioase!
M’am asezat in banca, simtindu’ma dintr’o data cea mai idioata persoana din lumea asta.
Mi’am cufundat capul in maini.
Nervoasa.
“Esti suparata?” s’a auzit o voce din dreapta mea.
Colega de banca sacaitoare.
“Nu...” am soptit.
“Sigur nu esti suparata?”
“Nu...”
“Sigur? Nici pe mine?”
“Nu...”
Aceleasi intrebari din fiecare ora.
“Atunci ce ai?”
Nimic... Nu putea intelege ca niciodata nu am nimic. Si chiar daca as fi avut, nu i’as fi spus. Altfel, se ducea la prietenele ei, reginele, si le spunea totul. Lara – iubita lui Robert – si Clara – fosta iubita a lui Will. Si chiar nu aveam chef sa ma barfeasca nimeni.
“Valerie...” vocea asta foarte ragusita venea din spate.
Celalalt Robert. Sincer, mai urat, mai tocilar ca niciodata si dusmanul de moarte al lui Megan. Stia ea de ce! Intotdeauna aveam probleme din cauza anomaliei lui. Nu’mi explicam cum putea sa faca asta!
“Ce mai e de data asta?” am raspuns eu plictisita.
“Spunei lui Robert sa’mi dea caietul.”
Uite una din cele zeci de mii de anomalii – frumoasa rima!
M’am intors catre celalalt Robert, care statea in fata mea.
“Robert...” am inceput eu mai enervata ca niciodata.
S’a uitat la mine.
“Dai caietul...” am facut semn spre celalalt din spate, care tinea mana intinsa.
Imi venea sa ma dau cu capul de pereti. Nu meritam o asemenea viata! Pff...se intelege prin ce ziceam despre a’i suporta pe unii.
In urmatoarele minute a sosit si profesoara. Ca deobicei, ora se anunta lunga si cu tipete. Din partea ei. Din partea noastra doar chicoteli cand cei care nu invatasera primeau 7, 8 sau 9. La noi performanta era de 10. Si o aveau cam multi.
Dupa ce scrisesem trei pagini complete, despre nu stiu ce lectie cu Republica Moldova, s’a auzit si clopotelul.
Sperietoarea de ciori a plecat, iar eu l’am observat in acelasi moment pe Carter ducandu’se la Lilith.
Oh, nu! De ce vroia sa’l urasc si mai mult decat il uram deobicei?
Am zburat ca o furtuna din banca, aproape rasturnand cativa colegi in drumul meu, ajungand langa ei, chiar in momentul in care prostul incepuse o discutie cu ea.
Observandu’ma, Lily a inceput:
“Hy! Ce faci?”
Eu il priveam doar pe Carter.
“Buna, Vale!” a ranjit acesta.
“Sper sa nu’i fi spus nimic.” am marait eu.
“Deja vorbeam despre...”
M’am incruntat.
“Ce sa’mi spuna?” s’a auzit vocea lui Lily.
Amandoi am privit’o – eu speriata, el inca zambind.
Am tras aer in piept. Ma pregateam sa spun ceva.
Mi’a luat’o inainte.
“Vroia sa’ti spuna faptul ca esti indragostita de Ryan, iar eu stiu!” a destainuit el.
Inima mi’a tresarit. Ramansesem si fara aer. Simteam ca mor...


_____________________________________________________________

Ce parere aveti?
Prea mult dialog, si nu stiu... actiune cam seaca.
Bai... de abia astept sa vina capitolul ala 'Concertul' Va ganditi la ce ma gandesc si eu?! Nu...Voi va ganditi la prostii.
PS. Sa nu incerce vreunul sa sustraga informatii de la Ginny
PS. 2. La un momentdat, o sa apara un 'The End'... nici nu stiti cand se intampla, si nici de ce... chiar daca nu s'a incheiat firul povestii... Va tin in suspans... Curiosi? Intrebati'ma!