Viata, asa cum e...Sau nu?

[Kasumi Mikoto]

Intai as vrea sa imi cer o suta de miliarde 999 de mii 999 +1 scuze fata de cele doua fete carora le-am zis ca nu o sa mai scriu la fic. Eram intr-o pasa proasta.

Aici e nextul. E cam vag...

Partea a treia

Dupa numai cateva minute am ajuns sa nu mai inchid ochii, tresarind la fiecare scarsnet metalic sau sa intorc privirea la fiecare strafulgerare argintie a sabiei lui(da, avea si asa ceva) in lumina unei luni sidefii, scufundandu-se in catifelele unui cer de safir intunecat ca o perla in adancurile unei mari. De la un timp, chiar nu mai era nici dorinta de razbunare, nici speranta, nici nimic. Pur si simplu o serie de miscari robotizate. Un tipar monoton din care nu ma mai puteam opri.
La un moment dat, intr-o secunda de neatentie, a avut ocazia sa imi ia gatul. Eram aproape cu spatele la el, asa ca nu pateam sa barez cu sabia. A fost un lucru pe care nu l-am gandit. Apoi, in contrast cu lumina alba a satelitului natural care se vedea pe geam, cateva picaturi de sange au sarit iar, alunecand pe o lama de argint. Prinsesem sabia cu mana. M-am intors cu placerea sadica de a vedea mutra ingrozita a celui mai bun prieten al tatei. APoi a fost randul meu sa nu imi cred ochilor. Rana se inchidea cu o viteza incredibil de mare sub ochii mei. “Aha! Esti mort, Ivve!”.
A continuat sa incerce sa ma loveasca, cu o furie nebuna, dar acum ma feream fara nici un effort. Nu trebuia sa astept sa vad unde ajunge lama, ci de unde pleaca. Cum isi misca Ivvan incheietura. O secunda a fost tot ce am avut nevoie sa il imobilizez, sa-i iau sabia si sa il pocnesc cu ea peste glezne. A cazut la pamant. “Victorie!”.
-Gata. am zambit eu. Randul meu acum. Ultima dorinta?
-U-u-ultima?! Nu...! M-am jucat...E-Ele m-au pus s-sa...!
-Of... Minti de ingheata apele. Dar esti un actor foarte bun. O secunda chiar am crezut ca esti ingrozit.
-In regula, atunci. facu Ivvan Wolff cu o mutra neutral. Dar mai apoi, un ranjet nebun i se largi pe toata fata, in timp ce se dezintegra sub ochii mei. PParca se topea acolo, scurgandu-se prin podea. Brusc ma cuprinse un val de dispret pentru toate vrajitoarele rele din povesti. Am facut sabia sa dipara, am rezolvat-o si cu gaura facuta de pumnalul din perete. Apoi am plecat tremurand vag, spre baie, orbecaind, prin intuneric(fluxul de magie arsese toate becurile din casa) dupa sticluta cu spirt. Mai puteam avea incredere in cineva?
_____________________________________

Inca odata scuzele mele.