The last chance

[Bell Evans]

Capitolul 19 – And so thunder follows lightning

A iubi înseamnã a înceta sã trãieºti pentru tine, a face ca toate sentimentele omeneºti, teama, speranþa, durerea, bucuria, plãcerea sã nu depindã decît de o singurã fiinþã; înseamnã a te cufunda în infinit, a nu gãsi nici o limitã simþirii, a’þi închina viaþa unei fiinþe în aºa fel încît sã nu trãieºti ºi sã nu gîndeºti decît pentru a o face fericitã; a turna mãreþie în înjosire, a gãsi alinare în lacrimi îndurerate, plãcere în suferinþã ºi suferinþa în plãcere; adicã a întruni în sine toate contradicþiile..
Josh inchise cartea usor, dupa care o aseza pe noptiera de langa patul meu.
“-Frumos” am soptit eu, fermecata de intelesul cuvintelor.
Se apleca si isi lipi buzele calde de ale mele, dupa care ma privi dulce, ca un inger.
“-Te iubesc” sopti el, zambind.
Fascinata si emotionata, mi’am simtit tot sufletul topindu’se sub efectul acestor cuvinte atat de simple, pierzandu’ma in albastrul ce se revarsa peste mine din ochii adanci si blanzi.
Josh se ridica de pe scaunul unde statea si veni sa se aseze langa mine, pe pat. Atent, incercand sa nu ma miste prea mult, se cuibari langa mine, strangandu’ma protector la pieptul lui.
“-Urasc paturile astea de spital!!” am spuse eu, intr’o doara.
“-Curand vei fi externata, deci nu te mai plange” spuse el, chicotind.
“Curand”..cuvantul asta incepea sa ma exaspereze. Trecusera deja doua saptamani de cand eram tintuita in patul ala de spital, devenea enervat. Iar medicul venea in fiecare dimineata, cu vesnicul discurs.
“-Sa nu faci miscari bruste, sa nu ai emotii puternice, sa stai cat mai nemiscata”.
Devenea din ce in ce mai plictisitor. Dar faptul ca Josh era langa mine ma facea sa ma trezesc in fiecare dimineata cu zambetul pe buze. Era acolo, intampinandu’ma cu un sarut pentru inviorare. Ce puteam sa cer mai mult?
“-La ce te gandesti?” ma intreba el, cu o urma de curiozitate in glas.
“-La nimic” am soptit eu, speriata sa nu rup vraja ce se asternuse peste noi. Mi’am indreptat privirile spre pieptul lui, care se ridica ritmic sub presiunea respiratiei si am vazut micutul medalion cu un cristal albastru odihnindu’se linistit. “Ce e asta?” am intrebat eu, atingand micuta bijuterie.
“-Nimic. Dormi, ingeras” sopti el, mangaindu’mi o suvita de par ratacita pe perna.
Am inchis ochii si am incercat sa nu ma gandesc la nimic. Dar un tunet ma facu sa tresar, iar Josh ingheta langa mine.
“-Esti bine?!” ma intreba el, coborand din pat.
“-Da, m’am speriat putin” am spus eu, cu vocea tremuranda.
Un fulger lumina salonul, pentru ca mai apoi incaperea sa se scufunde in intuneric si un alt tunet sa brazdeze linistea.
“-E ok” a spus el, bajbaind dupa intrerupator. Il apasa cu un “click!” scurt, iar lumina reveni in salon.
“-Urasc ploaia” m’am plans eu.
½-Dar e normal sa ploaie, Ly½ spuse Josh, razand.
½-Nu poate sa ploaie fara tunete ?! Si fulgere½ am intrebat eu, purtandu’ma copilareste.
“-E mersul lucrurilor, Lisa. Nu poti impiedica tunetul sa vina dupa fulger, la fel cum nu poti opri viata in loc. Desi as vrea sa fac asta..” spuse el, ganditor.
Pentru un moment, m’am speriat de tonul vocii lui, dar mai apoi calmul imi reveni, la fel si vocea. Usor fortat, l’am intrebat:
“-De ce spui asta?!”
“-Mai tarziu..” zise el, zambind trist.
“-Josh, sunt satula de replica asta! Am sa ajung la 70 de ani, cu parul alb si un baston, aratand ca o bunicuta si tot nu voi sti care e misterul ce iti invaluie existenta. Eu ce le voi povesti nepotilor mei?!?” am intrebat eu, enervata la culme.
“-Scuze, Lisa” sopti el, iesind brusc din salon.
Minunat! De ce naiba trebuia sa tune?! Daca nu era fulgerul ala afurisit, as fi fost inca in bratele lui.
Am apucat violent cartea de pe noptiera si am inceput sa citesc. Era plina de citate despre dragoste, unele foarte incalcite. Ajunsesem la un citat de genul Lîngã fiecare „este”, îngerul aºazã un „cum ar trebui sã fie”. El conjugã neobosit, la optativ, curgerea vieþii noastre, aºa cum am face-o noi înºine dacã am fi în condiþia lui.. cand un ciocanit discret la usa ma intrerupse.
“-Intra!” am spus eu, continuand sa citesc. Era cam ciudata formularea.
Un baiat intra pe usa [de parca ar fi putut intra pe geam, doamne!] si se apropie de mine.
“-Daniel?!” am spus eu, uimita. Se schimbase foarte mult. Era mai inalt, mai bronzat si mult mai solid de cand il vazusem ultima data.
“-Salut, Lisa” spuse el, asezandu’se pe scaunul unde adineaori statuse Josh.
“-Cum ai aflat de mine?!” l’am intrebat eu, avand deja o banuiala.
½-Ashley. Mi’a spus inca de cand ai avut accidentul, dar am avut o perioada incarcata, multe examene, si n’am putut veni decat acum½ se scuza el.
“-E ok, sunt mai bine” am raspuns eu, reluandu’mi lectura.
½-Lisa, vroiam sa te rog sa te intorci la mine. Inca te iubesc si nu pot sa te uit, orice as face. Nicio fata nu e ca tine, nu ma impresioneaza niciuna cu nimic½ spuse el, asteptandu’mi reactia.
“-Sti ca de cand ai inceput sa spui tampeniile astea, am citit o fraza de 10 ori si n’am inteles nimic din ea?!” l’am intrebat eu, sarcastica. Nu stiu ce era cu mine, dar dupa cearta cu Josh chiar nu aveam chef de inca una cu Dane.
“-Lisa, eu nu glumesc” spuse Daniel, aparent incomodat.
½-Am eu mutra ca as glumi, la ora asta si in starea in care sunt ?!½ am intrebat eu, razand.
“-Lisa, chiar vreau sa fim din nou impreuna” continua el, apropiindu’se de mine. Incepea sa se aplece, ceea ce nu imi placea.
“-Daca incerci sa faci ceva, o sa’ti para rau!” l’am amenintat eu, dar Daniel continua sa se aplece. Inchise ochii, iar buzele lui erau la cativa centimetri de ale mele.
“-Sa nu indraznesti!” se auzi vocea hotarata a lui Josh, care veni imediat langa mine.
“-Dar daca ea vrea?!” intreba Daniel, cu un ton violent.
“-Daca ea vrea, nu am nimic impotriva” spuse Josh, uitandu’se la mine.
“-Nu vreau, logic ca nu vreau” am zis eu, incurcata. Se uitau amandoi la mine, iar eu simteam ca ma inrosesc deja.
½-Cred ca plec acum. Lisa, ne mai vedem½ spuse Daniel, luandu’si haina si plecand din salon.
½-Mersi½ am soptit eu, zambind.
“-Pentru nimic” spuse Josh, venind din nou langa mine.
½-Imi pare rau pentru mai tarziu½ am zis eu, incomodata.
“-Shh” sopti Josh, sarutandu’ma pe frunte.
M’am ridicat brusc, vrand sa’l privesc. Mare greseala ! Gatul imi fu strapuns de o durere violenta, in timp ce baiatul se apleca speriat spre mine.
“-Lisa, ce a zis medicul?! Fara miscari rapide!!” spuse Josh, chicotind.
“-Vreau sa stiu daca ma ierti” am spus eu, tinandu’ma de gat.
½-Te iert½ sopti el, cu un zambet.
In acel moment am fost sigura ca Josh e cel mai nobil baiat din intreaga lume. Ca imi va fi alaturi pe vecie. Dar nu avea sa fie asa. Viitorul imi rezervase alt destin..
________
Sper sa va placa, mie una doar titlul mi'a placut in mod special