Tristetea...

[Briana Brighton]

In aceeasi seara, Briana iesise sa faca o scurta plimbare prin castel.Ce n-ar fi dat sa poata simti adierea rece a vantului din Padurea Interzisa, insa nu putea risca sa fie decoperita, asa ca isi lua rapid o pelerina neagra, lunga pana in pamant si porni cu pasi rari pe un hol intunecos, iar apoi cobori scarile, aruncandu-si din cand in cand privirea pe fereastra si admirand stelele invaluite intr-o atmosfera sacra.Nu intelegea ce se intampla cu ea, ar fi vrut sa planga, dar nu mai avea putere, ar fi vrut sa strige, dar glasul nu o mai asculta, asa ca prefera sa isi continue drumul in tacere, incercand sa alunge imaginile care i se perindau cu o viteza uluitoare prin minte.

Dupa cateva minute in care inaintase doar cativa zeci de metri, ajunse pe un coridor lung si intunecos.'Ar trebui sa fie etajul al VII-lea' isi spuse si imediat realiza ca aici se afla camera Dorintelor.Grabind pasul ajunse in fata unei usi impunatoare, pe care o deschise incet, tematoare.Din interior se auzeau cateva voci, iar Briana fu pe punctul de a inchide usa si de a fugi, insa se razgandi in ultima clipa si intra, incercand sa isi alunge tristetea de pe chip. Deodata linstea se asternu in Camera Dorintelor, iar vocile se estompara.
" Hey, ce se intampla? " murmura Bree, incercand sa desluseasca ceva in intuneric.Imediat o alta voce ii raspunse si o silueta se apropie de ea:
" Ne-am speriat putin. Hai, intra! Imi pari cunoscuta..."
Briana se prezenta si afla numele celei care o intampinase, Bell.Aceasta o conduse in spatele unor rafturi, unde doua fete statea rezemate de zid, asteptand intoarcerea colegei lor.
"Fetelor, ea este Bree! E Cercetasa!" le spuse Bell, apoi le facu prezentarile.
"Ma bucur sa va cunosc... Dar, ce-i cu voi toate aici? E o noapte perfecta pentru o incursiune in Camera Dorintelor, nu-i asa?"