Viata, asa cum e...Sau nu?

[Kasumi Mikoto]

Out Of Story: Greseala...Rain are aproape 14... si normal ca atunci nu mai e intr—a sasea, ci intr-a 7-a
In Story:
Part three:
Far away but not alone at all
(In care ma intalnesc cu cineva necunoscut, si care imi salveaza viata aproape cu pretul celei proprii, insa a carui prezenta ajunge sa ma bucure.)
M-am trezit la ora 6, prefacandu-ma ca mi-e sete. Prefacandu-ma ca am uitat ceea ce mi se spusese. Nu puteam. Cuvintele imi rasunau in cap. Am facut repejor un bagaj sumar si, incalcand tootusi indicatiile lui Jorg(adica lasandu-i un bilet lui Fillip cu “Sunt la bunici, pentru a-mi petrece acolo vacanta.” si atasand de el ceva magie astfel incat oricine il atingea sa creada orbeste tot ce scria pe el), mi-am soptit:”Here I go!”.
Ah, mirosul specific de 3059!
Sincer, mai placut decat cel de 2010. Asa cum mi se spusese, era undeva in jurul amiezii. Jorg imi zambea.
-Stiam ca ai sa vii. O sa te teleportez undeva. Coordonatele tale timp-spatiu vor fi neidentificabile. Oricand ai nevoie de ajutor, sa stii ca eu voi lua locul lui “Neimportant”.
-Ah...da...
-Ia-ti bagajul in brate, inchide ochii si respira profund.
Am facut exact ce mi s-a spus. Cateva secunde mai tarziu nu mai aveam nicio idee in privinta locatiei mele. Si parca ceva nu se potrivea. In toate directiile se vedeau ferigi si copaci. Totusi, eu mergeam pe o carare perfect delimitata.
-Domnule Nemlen...?
Din capul meu se auzea un sforait profund. Am pufnit in ras. Ce mai ajutor!
Am vazut cu coada ochiului cateva strafulgerari gri-agrgintii. Am simtit ceva venind amenintator de repede din toate partile. Stiam ca nu ma puteam feri si nici apara. M-am ghemuit la pamant, privind in jos, steptand impactul, pe care il gaseam tare dureros. Secunde trecand dureros de repede. Una. Doua. Trei. Inca mai respiram. Inima imi batea nebuneste, dar ce simteam eu era inca teama, nicidecum durere. Am auzit ceva cazand greoi langa mine, cu un zgomot innabusit. M-am uitat in directia aceea. Ca sa vad...un baiat cam de varsta mea, intins cu fata in sus pe mijlocul cararii. Murise. Salvandu-ma. Si nici nu ma cunostea. Un val de ura asupra propriei personae imi intuneca o clipa judecata. De ce...?
M-am uitat o clipa mai atent la el. Isi deschise ochii(de un verde inchis stralucitor, tin sa mentionez). Doamne sfinte! Inca era in viata! Totusi, era plin de sange si cateva pumnale il lovisera in niste locuri.... cum sa spun? NUmai uitandu-ma la el simteam un fior pe sirea spinarii si un val urias de tristete.
Si da-i inainte cu Magia vindecatoare!
-Te-au ranit...? gemu el la un moment dat.
-Nu...am soptit eu.
Abea atunci observand ce faceam, chipul i se intuneca si mai tare.
-E prea tarziu...ma opri el.
-BA NU! si fara sa stiu de ce, am inceput sa plang.
Am atins unul din pumnal si am dat sa-l scot. El a scrasnit din dinti si si-a ferit privirea. O secunda am ezitat. “Nu,”mi-am zis, insa.”nu pot sa il las asa. Mai bine sa termin asta repede.”
6. Erau 6 pumnale. Cu lama scurta, intr-adevar, dar tintite bine.
-Te doare?
Of, ce intrebare idioata! Dar raspunsul a fost surprinzator:
-Da. Insa ce sens ar avea sa fac tam-tam? zambi el.
Totusi, se veda ca nu ii era usor. Fiecare cuvant parea un efort colosal. Si ma mai speria ceva. Intre fiecare doua batai ale inimii lui era o pauza agonizant de lunga.
-Cum...te numesti?
-Rain.
-In mod normal nu imi place sa ma uit la ploaie, dar asta e o exceptie! Ah...
-Numele tau care e?
-Ce conteaza?... Zi-mi Thunder.
Am zambit. Eram constienta ca intretineam o discutie foarte cretinoida, insa trebuia sa-i distrag cumva atentia de la incercarile mele de a-l ajuta cu ceva, care, in mod clar, nu ii faceau nicio placere.
-Multumesc. spuse el la un moment dat.
O secunda nu am inteles de ce, dar apoi mi-am adus aminte de bataile inimii lui. Acum se auzeau normal.
Nu puteam decat sa mentin contactul vizual(pe care, de fapt, nici sa vreau nu l-as fi putut rupe), ca abea apoisa incerc foarte vag sa imi explic ce cautase mana lui intr-a mea pe tot parcursul chestiei asteia.
-De ce ai facut asta? am vrut eu sa stiu.
-Te-am vazut mult prea tarziu ca sa mai pot opri pumnalele alea altfel. Si veneau din toate directiile. Noroc ca vibratiile emise de pumnalele care veneau din fata din din laterale mi-au dat de veste ca doar cele din spate nu erau iluzii si ca pe restul le-ai fi simtit doar daca ai fi fost atinsa de primele.
-U...Imi pare rau! am zis eu, privindu-l cu regret.
Imi dadusem seama ca el trebuie sa le fi simtit pe toate.
-Si tot nu inteleg motivul...Nu ma cunosteai...
-Ei bine, acum da.
-Gata.
Majoritatea ranilor lui aratau ca sterse cu radiera . Se vedea e la o posta ca e intr-o stare mult mai buna acum.
-
Pot sa ma ridic? se interesa el.
-Eu stiu...?
-Nu. Adica “imi dai voie?”.
-Pai... Daca necivilizatii aia se intorc... Pe de alta parte, daca plecam...si vin dupa noi... Pana la urma nici n-am idee daca nu cumva exista o rana care nu e inchisa bine si daca se deschie ar putea provoca hemoragie si...
-Rain?
-...daca...
-Rain?
-...Ori, Doamne fereste, daca am...
-Rain!
-CE?! Nu vezi ca incerc sa iti salvez viata asa cum trebuie?!
-Ahm, nu te mai chinui, oricum aveam sa il usurez eu de ea, ulterior!
O parte din mine voia sa lesine si sa se trezeasca acasa dupa ce toate astea se vor fi teminat. Dar daca tipul asta de mai devreme vorbise serios, atunci chiar nu puteam sa fac asa ceva. Ii datoram lui Thunder prea multe ca sa-l las balta acum. Cel putin, asta fusese scuza gasita de nibe pe moment.
-Hai, papusa! NU ma face sa il ranesc pe frumselul asta! se auzi...Ivvan?!
-Lasa-l in pace. I-a ajuns!
-Uuuu, pisica speriata care nu vrea sa ramana singura...rase el.
-Da. Imi displace total lipsa companiei cuiva cu maniere si, cum el e singurul care posea asa ceva, te-as ruga, “draga vecine”, sa nu ii provoci mai multa suferinta decat si-a provocat deja si singur, in cea mai mare parte, din pricina mea. La fel de mult as dori sa nu iti mai ei cu tine acea muza satirica care iti serveste pe tava ironiile si replicile neinspirate.
-Ai termina?! se zburli el. Atunci casca ochii la spectacol.
Oficial, nu gandea, n-avea inima si era fie nebun, fie poosedat, Ivvan asta.
In plus, treaba devenise cam ascutita si ceva prea sangeroasa pentru gusturile mele.
-Atinge-l si esti carbonizat. l-am avertizat eu.
-Nuu...Seriios? ma zeflemi Ivvan.
-N-ai idee tu ce poate ea. l-am auzit pe Thunder, care, in ciuda situatiei dificile in care era prins(la propriu), zambea.
L-am izbit pe afurisitul de vecin ipocrit intr-un copac, dar el a continuat cu incapatanare sa nu isi elibereze prizonierul.
-D a – i d r u m u l .
-Vai, dulceata, dar ce categorical esti! pufni Ivvan.
Zambetul de pe fata lui Thunder se largi si mai tare.
-Da-i drumul. Sau asta, sau ia-ti adio.
-Nu...ranji Ivvan Wolffm apropiindu-se, cu una din armele lui neidentificabile, periculos de mult de tovarasul meu.
Fusese deja suficient. Atingerea aceea avea sa fie ultima pe care amicul tatei avea sa o mai primeasca vreodata. Cand mi-am desprins mana de pe pieptul lui, ceva aproape invizibil si relative luminescent imi plutea in palma.
-Juramantul vrajitoarelor! exclama Thunder, brusc slabit din stransoarea afurisitlui cu vare, pana acum doar cateva zile, crezusem ca ma inteleg cel mai bine(daca vorbim strict de oamenii mari, desigur.).
-Poftim?
-Un val de Magie poate ucide un om. Ce spun? Nu ca poate. Chiar o si face! Asa ca, daca omu` ala e trimis de o vrajitoare, este protejat de aceasta printr-un Juramant, pentru situatii in care da de o Nimfa. Chestia asta il tine in viata chiar daca el e mort, de fapt. Cumva, tu ai rupt juramantul si acum cyborgul asta necioplit nu mai are baterii.
-Hm  . Da` tu de ce ai stat ca o leguma? Ti-a facut ceva?
-Nu . Doar aveai nevoie sa iti recapeti increderea in tine.
-Multumesc. Unde suntem?
-Nu am idee. Nici unde, nici cand si nici de cand.
-Pffff...Herr Nemlen?
-Ja!
-Ich brauche dein Helf!*
-Nein. Du hast mein Helf bereits!**
-Dar...! Ati promis! m-am revoltat eu. Poftim?
-Am promis. Si ti l-am dat. Nu te asteptai sa vin personal, nu?
-E cam dificil cu el, i-am soptit eu.
-Reproseaza-i-o lui, nu mie. In plus, eu sunt putin prins intr-o treaba cu niste capcauni de pestera...DU BIST SO UNHOFLICH!***
-Ce?!
-Lasa...Blod Menschefresser!****
Dupa ce an incheiat conversatia de foarte mare “ajutor”, i-am pus lui Thunder o serie de intrebarii ca sa verific cate de bine infipt in realitate era arberele lui genealogic. Atunci cand am terminat, curiozitatea l-a impins sa ma intrebe de ce voiam sa stiu atatea.
(Intre timp ajunsesem intr-o pestera, iar eu creeasem doua paturi care nu se potriveau deloc cu ecorul, ceea ce il facu pe Thunder sa rada.)
I-am raspuns ca voiam sa ma asigur ca e real. Ma asteptam sa rada iar, dar el s-a intristat. Am continuat cu faptul ca mai pierdusem odata pe cineva care-mi devenide de asenebea foarte drag in foarte scurt timp(recunosc, daca intoarceti asta pe toate partile putin, o sa vedeti ca, intr-un anumit punct de vedere, a cam vorbit gura fara mine). DIsparuse. Apoi mi s-a spus ca eu creeasen acea persoana la nevoie. Si cum el a aparut exact cand aveam nevoie de cineva, aveam serioase dubii in privinta faptului ca era real.
-Ai creeat? sublinie el, curios. Esti Nimfa??
-Da... De ce? Presupun ca ai venit aici cu acelasi scop ca Ivvan Wolff? m-am intristat eu.
-Stai! E Vanator?! Sfinte, NU! Stii ca nu ti-as cere...Adica eu niciodata nu as...!
-Dar un lucru asa de indicat, cum ar fi sa te culci, ai face?
-Nu...Pierd privelistea...
-Da` ce lucruri se afla pe aici, de-ti face asa mare placere sa te uiti la el?
-Cine ti-a spus ca e lucru? zambi el. Ai observant cat de uscata e pestera asta?
-Mi-am dorit sa fie asa...

__________________________
*AM nevoie de ajutorul tau
**Il ai deja
***Esti asa necioplit!
****Capcaun prost!
_______________________

Loome, scuzati ca e ciudat si poate usor tampit