The Sick Rose

[Veronique A. Dupont]

Scuze ca a durat atat, dar n-am prea avut timp si nici inspiratie pentru a scrie

- Cum zici tu, dar astãzi Storr dã petrecere și speram sã mergem împreunã, zise bãaiatul
- La ce orã?
- Asta sã înțeleg cã înseamnã da?
- Ia-mã de acasã cu jumãtate de orã înainte de petrecere. Trebui sã-ți arãt ceva!
Restul zilei decursese normal atât pentru Rose, cât și pentru Jude. Desigur cã sã fi bucatã de brânzã într-un supermarket sau o ciudatã cu cizme militãrești într-o școalã implica și anumite probleme, dar nu unele de nerezolvat.
- Bunã, o salutã Molly la masa de prânz pe Rose
Fata nici c-o bãgã în seamã. Continuã sã-și înfulece macaroanele și sã gâlgâie farã oprire sucul de mure.
- Ce mai faceți? se bãgã în vorbã Nyo
Și de aceastã datã fata ignorã întrebarea.
- Sunt așa de bucuroasã cã astãzi avem paste, comentã fata fãrã sã obserev ca nimeni nu-i rãspunse la întrebare
Nici de aceastã datã nu-i fusese dat vreun rãspuns. Adevãrul era cã Rose era cam irascibilã în acea zi, iar Molly prefera sã tacã decât s-o enerveze.
- Veniți disearã la petrecere? Continuã Nyo sã întrebe
- Nu, rãspunse Rose nervoasã
- Ce pãcat. Pe mine m-a invitat Marcus, se mândri fata
Nimeni nu zicea nimic, dar Molly încerca sã-i facã semne lui Nyo ca sã tacã. Ea știa cel mai bine cãt de râu era când Rose era nervoasã. Toatã frustrarea brunetei se revãrasa asupra ei, și chiar cã nu era de bine.
- Tu cu cine mergi, Molly? întrebã Nyo fãrã sã realizeze semnele pe care blonda i le fãcea
- Eu nu merg, zise fata foarte speriatã de reacția pe care Rose o putea avea
Spre fericirea tuturor, Rose doar își ridicã tava și și-o duse la coșul de gunoi.
Ochii albaștri ai lui Rose sclipeau nenatural din cauza neoanelor din cantinã. Când se întoarse se uitã absent prin camerã și-l observã pe David stând la masã cu echipa de football a școli. Asta nu era ceva anormal. Anormalul era cã lângã el stãtea o micã asiaticã cu pãr negru ca abanosul, tuns în scãri cu breton drept. Fata avea ochi mari, patrunzãtori și negri. Buzele îi erau roșii ca sângele, iar pielea albã, aproape translucidã. Chinezoaica îl ținea strâns pe David de braț, înfigându-și unghiile lungi și roșii în carnea lui moale și rozalie.
Micuța fatã sesizã privirile încãrcate de urã pe care Rose i le aruncã, așa cã-și propti capul perfect pe umãrul dur al bãiatului.
- Târfã, șopti Rose și se aruncã pe scaun
Nimic intresant nu se mai întâmplã în acea zi. Acum era ora 20:00 p.m. Jude încã era la magazin, iar Rose se pregãtea pentru petrecere. Își scoase din dulap singura rochie. Era neagrã, dreaptã și simplã. Singurul lucru care o fãcea sã parã mai interesantã era dantela din jurul decolteului și cea de pe mâneci.
- Nu ești de fimã, dar ești destul de bunã, i se adresã Rose rochiei