The last chance

[Matt I. River]

Don'soara Craig Mnea..suna aiurea o.O GINNY!!! Cum adica sa ma bati? "De ce ma urasti, eu te iubesc, suntem veri ma Gigi ma, pac-pac, alea alea" =)))) Ok, gata Da-mi add pe mess

Revenind la fic-ul tau, Bellyshor Esti pregatita pentru un comm mai mare decat capitolul in sine? ) Defap mna.. o sa comentez ultimele 4 capitole so.. Sa incepem )

Avertisment! Comm poate produce arsuri grave, indigestie si in unele cazuri maturizare prematura (=)) :>) Nu tineti Comm langa foc! Nu suflati inspre Comm! Nu comentati ceva la adresa lui Comm! Daca apar manifestari neplacute, contactati-ma cat mai curand! Va rezolv eu oke, gata cu prosteala :”> )

Capitolul 20

Bine De data aceasta mi-am mentinut emotiile la un nivel mediu si totusi.. Este suuuper Adica mna...visul si toate celelalte lucruri Dar sa o luam incet

Ca sa fiu rau de la inceput 2 mici greselute

Eu eram complet de acord, ma saturasem de vocea pitigaiata a asistentei care venea de zece ori pe zi sa’mi verifica perfuziile sau de medicul ce imi spunea sa stau linistita.
Acum era acasa...

sa'mi verific”e” si acum era”m” acasa In rest totul e bine

Acum vestile bune..adica restul capitolului )

“-Esti ciudata!!” am spus eu, izbucnind in ras.

Foarte tare faza Mi-a placut asta Cat de directa, si totusi, cat de subtila. Printr-un singur cuvant a reusit sa creeze o stare predominanta de discomfort si in acelasi timp a calmat lucrurile dintre cele doua surori, da, da...:> (Eeh..ce-am spus? o.O )) Bine, ignora partea asta )

M’am cufundat intr’un somn adanc de indata ce am inchis ochii. Nu pentru ca eram obosita, ci pentru ca medicamentele imi provocau mereu o stare de somnolenta.

Medicamente, eh? Off, off, off oke, ignora si partea asta :”>

Mi-a placut cum ai descris visul De parca putea sa nu imi placa Doar nu esti regina descrierii degeaba Cat de…perfect Zau, trebuie sa incep sa imi notez si eu cateva din expresiile tale Adica mna…sunt folositoare :-” Nu credeti asta? Adica, sa fim seriosi…

Ma ratacisem. Bataile inimii incepura sa devina neregulate, pulsul bubind aproape dureros in urechi. Tamplele imi pulsau din cauza fricii, iar un scartait din spatele meu ma sperie intr’atat incat am tipat. Padurea era plina de o necuprinsa tacere, parand plina de amintiri, sosite dintr’o alta viata.

Nu-i asa ca e frumos? Haide, spuneti sincer Ce? Nu v-am auzit? Ati comentat despre Comm? =)))

Pasi in lumina blanda, pentru ca mai apoi sa raman socata. Pielea lui stralucea in culori de diamant, ca si cum mii de raze se prinsesera pe corpul sau, tinandu’l prizonierul frumusetii.
“-Ce e cu tine?!” am intrebat eu, socata.
Se apropie timid de mine, aruncand in treacat ceva de la gat. Medalionul lui. Cristalul albastru pe care il purta mereu.
“-Lisa, trebuie sa afli adevarul” sopti el, venind spre mine.
“-De ce naiba stralucesti?!?” am tipat eu, aproape speriata. Era clar, citisem prea mult “Twilight” si alte carti despre vampiri. Aberam!

Oke, faza asta e…hmm…care e cuvantul… aaa, da Interesanta Stralucea?! De ce naiba stralucea?! Faza cu Twilight e penala rau
Si apoi vine Josh, si spune ca medalionul îl protejeaza de acea stralucire, ca defapt el nu e om, sau este om dar cu unele imbunatatiri? (stit voi, airbaguri duble, pentru protectie maxima, anvelope pentru toate sezoanele, alea alea =))) :”> )

“-Se numeste Lazurit si este un simbol al regalitatii” spuse el, asteptandu’mi reactia.

Am mai auzit asta undeva, dar nu stiu sigur unde Hmm, poate si eu am citit sau am vazut prea multe filme SF sau poate…poate..nu, n-ar cum sa fie asa…Yagami nu e vampir..el e…gay =)))) Oke, daca te uiti la el cu susul in jos )) :-J :-” =)))

Josh ramase tacut, dupa care elibera suvoiul de cuvinte ce imi potolira setea de curiozitate. O durere surda mi se instala in tot corpul, lasandu’ma socata..

Baiatu’ asta nu se satura, nu? Mai intai o face pe Lisa sa se indragosteasca de el, apoi pleaca fara nicio explicatie si ii provoaca o durere insuportabila, apoi Lisa e sarutata de o masina (ceea ce nu e prea placut, sa stiti :-” ) apoi se intoarce si ii da sperante si apoi ii spune…:| ))

Un capitol excelent, la fel ca tot fic-ul asta O sa imi para rau ca se termina dar..:-<…

Capitolul 21

Bine. Inainte sa incep sa spun ceva despre acest capitol, da-mi voie sa ma laud putin Am avut dreptate, Josh chiar era bolnav Deºi tot mai bine era daca îl faceai gay, macar ramanea in viata Ok, acum despre capitol

Ca sa folosesc expresia lui Rain:
Super!
Trist ca naiba dar super!

Pai bine, am inteles ca Josh are leucemie si e bolnav, dar nu inteleg ceva. De ce ma simt ca si cum eu sunt in locul lui? Este, este…superb

½-Lisa, nu intelegi. Nu vreau sa te parasesc, si nici nu am de gand sa plec. Dar lupt de 3 ani cu moartea, si se pare ca am obosit. Crede’ma, as fi vrut sa’mi petrec tot restul vietii cu tine” murmura el.

Nu ma asteptam la asa ceva adica mna…vrea sa isi petreaca tot restul vietii cu ea, dar nu lupta pana la capat? Deºi parta cu „ se pare ca am obosit” este…:-< si asta imi aminteste de ceva, insa nu stiu sigur de ce…off, Bell, Bell..:-<

“-Dar ai promis. Ai promis ca vei fi langa mine..”
“-..pana ce moartea ne va desparti” continua el.

OMFG tu chiar nu ai suflet, Bell Glumesc pai bine, pana ce moartea ne av desparti, dar mna…nu ma asteptam sa fie chiar atat de repede o.O Este…ciudat…si totuºi, este…

”-Daca tu mori, nu mai are sens ca eu sa traiesc. Fara tine.. ½
½-Ly, sa nu indraznesti½ ma ameninta el.
Un alt suvoi de lacrimi ma napadi, in timp ce intram in agonie. Realizam cat de nesabuita fusesem. Daca Josh avea leucemie de la 15 ani si el se indragostise de mine in clasa a9a, inseamna ca si’a pierdut trei ani din viata asteptandu’ma. Trei ani de chin, trei ani in care soarele nu rasarise pentru el.

Este trist, foarte trist [Fara tine…:-< Dar nu, nu, nu :-<] Sper ca nu ai de gand sa o omori si pe Lisa, nu? Ah, si…daca imi dai voie ) Soarele a rasarit pentru Josh de fiecare data când o vedea pe Lisa, chiar daca nu erau impreuna. Nu asa este normal? Când iubesti o persoana cu adevarat, indiferent daca sti sa nu sti ca si ea simte acelasi lucru pentru tine, soarele rasare din fiecare gest pe care acea persoana îl face. Nu iti mai pasa daca tu suferi, atata timp cat o vezi pe ea fericita, si tu esti fericit Si daca si ea simte acelasi lucru pentru tine, ei bine…atunci chiar nu poti exprima in cuvinte ceea ce simti Si gata, ca am spus deja destule ) Ginny iar o sa se oftice ca o intrec la lungimea commurilor :-” Neah, nu face ea asat, asa-i Ginny? :-” Asa-i?

Ne’am asezat pe iarba, iar Josh se lovi usor la incheietura mainii. O mica vanataie aparu in scurt timp, inflorind pe pielea lui palida. Am acoperit’o cu un sarut, urmat de o lacrima calda.

Am ramas in liniste, privind apusul ce invaluia parcul intr’o mare sangerie. Ultimele raze agonizau in racoarea ce se instalase, in timp ce noaptea se apropia, invaluind intreg peisajul ca o cortina de intuneric. Soarele lupta cu intunericul ce acapara colturile cerului, pentru ca mai tarziu luceafarul inghetat sa isi faca loc pe candelabrul celest.
Am ramas acolo, in bratele lui. Nu vroiam sa’l pierd, imi era frica de moarte. O simteam peste tot, castigand teren in fata mea.

Cum am spus, esti regina descrierii si manuiesti cuvintele…extraordinar ) Sa te vedem peste cativa ani ) Atunci o sa fie suuuper ) Nu te-ai gandit sa faci o cariera din asta? )

Deci am ajuns la finalul acestui capitol, unul trist dar din cate am inteles, urmatorul este si mai trist..:-<

Capitolul 22

Din pacate sau din fericire pentru voi, la acest capitol o sa spun ce am de spus ca un intreg, fara citate, fara nimic…
Este…este…mai tii minte ce ti-am spus? Capitolul 16 era preferatul meu...nu mai este…capitolul asta este de departe preferatul meu, pentru ca este cel mai trist si pentru ca..nu stiu…imi place, pur si simplu imi place. Suferinta, agonia, totul..este…
Trebuie sa recunosc, m-ai emotionat profund…aproape la fel de mult ca si „Dear John” insa cel din urma a avut un efect mai puternic asupra mea…[stiu eu de ce si nu trebuie sa stiti si voi :-<] ( > ><)
Este dificil sa spun cat de mult imi place acest capitol. Ai reusit si tu, la fel cum a reusit si Desiree, sa ma faci sa ma simt ca si cum eu sunt in locul lui, si mor..si privesc un inger cum planga si suspina langa mine si…uhh..e greu de explicat de ce ma simt asa…dar intr-un fel e bine ?..intr-un fel…
Pe de alta parte, este ca si cum sunt si in locul Lisei, si o vad pe ea cum se stinge, cum pleaca…cum…:-<
Oke, la capitolul asta as putea spune muuulte lucruri, dar chiar nu e cazul sa va plictisesc pe voi cu ele.. :-J

Greselute, greselute ) De ce nu l-ai mai corectat, eh? )) Cele pe care le-a spus Bell nu sunt singurele..mai e una :”>

„dupa care am strans la piept medalionul la piept.”

Dar te inteleg, avand in vedere acest capitol )

Capitolul 22…eeh..parca a mai fost o data capitolul 22 o.O )

Ei bine, aici nu pot spune nimic, avand in vedere ca acest capitol este tot capitolul 22, iar la capitolul 22 am spus deja ce am avut de spus..insa…este…pur si simplu superb Prea trist, prea frumos sa fie real…asa ca…ma rog…:”> :”>

Imi pare rau ca s-a terminat Chiar daca o sa mai fie si partea a doua A fost..o experienta interesanta Si acum pot spune ca tu esti scriitoarea mea preferata Dar sa vedem daca poti sa iti mentii pozitia Ce spun, normal ca o sa poti

So…Next, next

PS: Vreau sa iti multumesc, Bell, pentru ca fic-ul tau sigur va ramane intiparit in mintea mea. Si imi place, pentru ca asta inseamna ca este deosebit. Nu tin minte lucrurile daca nu sunt cu adevarat importante sau daca nu m-au impresionat profund, asa cum a facut fic-ul tau.
PS2: Scuzati postul kilometric :”>