P.S. - Te iubesc II

[Isabella River]

Imi cer iertare pentru dublu-post.
Dar chiar aseara am scris nextul si.. fiti mandri ca nu stiu cand mai prindeti unul asa lung [ 4 pagini word ] si asa de repede.

Capitolul X - Partea a II-a
Întoarcerea..



M-am uitat mai atentã la el. Apoi la Marcela. Amândoi zâmbeau precaut, privindu-mã ºi cercetându-mi expresia feþei.
- Ããã.. Oau.. Nu mã..aa.. aºteptam la asta. Felicitãri!
Am oftat ºi am zâmbit puþin nu prea convingãtor. În mintea mea tot ce spuneam era „Nu pot sã cred.. Chiar acum?!” Dar nu voiam sã îi supãr sau sã îi dezamãgesc. Voiam sã fiu alãturi de ei.
- ªtim cã nu este probabil cel mai bun moment, dar.. Vrem sã vii. ªi sã fii domniºoarã de onoare. Doar eºti var’mea. Nu pot pune pe altcineva în locul tãu.
Am mijit puþin ochii ºi am clãtinat din cap.
- Nu.. Nu pot, Alex.. e prea mult pentru mine..
- Te rog. Eºti o persoanã importantã ºi.. Tess, trebuie sã treci mai departe. Vreau sã fii prezentã, pentru cã va fi un moment foarte important pentru noi.
Am oftat adânc. Nu ºtiam ce sã fac.
- ªi desigur, este invitatã ºi mãtuºa ta. zise Marcela punându-mi o mânã pe cap ºi înlãturându-mi o ºuviþã de pãr de pe faþã.
Acum înþelegeam mai bine de ce era aºa fericitã mãtuºa Jane astãzi dimineaþã.
Nu aveam ce sã fac.. Adicã.. Nu voiam sã îl las baltã pe vãrul meu tocmai acum, într-un moment aºa important. ªi în plus.. avea dreptate. Trebuia sã merg mai departe.
- Vom fi acolo. am acceptat ridicându-mi privirea.
- Mã bucur.. Ããã.. Deci.. vei fi domniºoarã de onoare ºi.. nunta este pe 25. septembrie.
- Adicã în doar trei sãptãmâni.., spuse încet Marcela.
ªi avea dreptate. Astãzi era 4. septembrie.
- E bine.. Eu ºi mãtuºa Jane vom fi acolo.
- ªi în calitate de domniºoarã de onoare.. cine va fi cavalerul, var’mea? întrebã Alex privindu-mã cu subînþeles. Ai putea chema pe cineva cu tine.., continuã el punând accentul pe cuvântul „cineva”.
- Alex, asta este o idee foarte bu.., începu Marcela, dar eu am întrerupt-o spunând:
- ..proastã. Este o idee foarte.. ãã.. neinspiratã.
Am înghiþit în sec ºi am râs forþat.
- Pãi.. este alegerea ta. Cum doreºti. aprobarã cei doi zâmbind.
Dupã ce am mai discutat puþin unde se va þine petrecerea ºi câte ceva despre invitaþi, ne-am hotãrât sã plecãm. Era deja ora 17, iar Alex avea ceva treabã la spital, el fiind doctor kinetoterapeut.
- Mi-a fãcut plãcere sã te revãd, vere. ªi pe tine, Marcela.
- ªi nouã ne-a fãcut plãcere, Tess.
Ne-am luat la revedere, iar eu am plecat spre casã. Nu aveam chef de nimci altceva decât sã citesc puþin.. Dar aveam o oarecare impresie cã planurile îmi vor fi date peste cap. În faþa blocului stãteau Jenny, Ray ºi Johnny.
- Hei, uitaþi cine a ieºit. mã întâmpinã Johnny. Bunã, surioarã. Cum te mai simþi?
Întrebarea lui mi se pãru ciudatã. Ca ºi cum.. fusesem bolnavã sau ceva.
- Sunt bine, frãþioare. Voi?
- Ne întrebãm pe unde umbli. ridicã din umeri Jennifer.
- Foarte amuzant. am zis dându-mi ochii peste cap ºi zâmbind.
- Vrei sã mergem puþin pe câmp sau rãmânem aici? mã întrebã Ray.
Am deschis gura pentru a spune ceva de genul „Îmi pare rãu, dar chiar nu am chef..” însã apoi i-am privit pe toþi trei ºi mi-am dat seama cât de mult mi-au lipsit ºi cât îmi era dor sã stau cu ei.
- E bine dacã stãm aici.. nu? am rãspuns aºezându-mã pe una dintre cele patru trepte.
- Am auzit de vãrul tãu. Ne bucurãm. Domniºoarã de onoare, nu?
- Dar.. voi de unde ºtiþi?
- Oh, te rog, mãtuºa Jane era atât de fericitã astãzi dimineaþã încât ne-a spus fãrã sã mai întrebãm. îmi rãspunse Jenny aºezându-se ºi ea pe o treaptã.
- Ce mãtuºã zãpãcitã am, nu-i aºa? am chicotit. Pãi.. da. Alex se cãsãtoreºte luna asta. ªi eu ºi mãtuºa suntem invitate..
Am continuat sã vorbim despre vrute ºi nevrute ºi despre cum Johnny aproape ºi-a rupt mâna la o schemã de Parkour. Dupã care, fiind deja ora 21 jumãtate, ne-am decis sã plecãm în casã.
- Nu credeam cã vei sta aºa mult cu Alex ºi Marcela. strigã mãtuºa Jane din bucãtãrie în momentul în care închisesem uºa de la intrare în urma mea.
- De fapt.. am mai stat cu Ray, Jennifer ºi Johnny.
Nu am mai stat sã îi explic, i-am spus doar cã am acceptat ºi cã vom merge la nuntã, apoi i-am aruncat un „noapte bunã” ºi am plecat în camera mea. Trebuia sã recunosc faptul cã eram puþin obositã. ªi nu obositã cum am fost pânã acum.. De la plâns.. de la atâta stat în casã.
M-am îmbrãcat repede în bluza subþire ºi albastrã ºi pantalonii scurþi negri.
M-am aºezat în pat ºi am început sã citesc. Nici nu ºtiu când am alunecat în visare...
- Sunt mereu cu tine.., ºopti vocea.
M-am trezit încet, încã puþin adormitã. Doi ochi albaºtri-verzui mã priveau blând. M-am ridicat în capul oaselor ºi.. l-am privit. Era acolo..
- Matt..
Am ºoptit în timp ce mã ridicam din pat ºi mã aruncam în braþele lui. Mã prinse ºi mã sãrutã atât de doritor.
- Matt.. eºti aici..
Dar abia dupã ce am rostit cuvintele mi-am dat seama..
- Dar.. stai.. Cum.. Cum ai intrat? l-am întrebat pãstrându-mi braþele în jurul gâtului lui, dar depãrtându-mã într-atât încât sã îl pot privi în ochi.
κi coborî privirea ºi oftã.
- Vreau sã vorbim, Tess. Nu þi-am spus ce.. sunt eu cu adevãrat.
Nu înþelegeam la ce se referea. Am rãmas nemiºcaþi pentru câteva secunde.
- Terresa.. dacã îþi voi spune.. mã vei crede pe cuvânt?
- Da.
- Numele meu este Matt Luke O’Neil. ªi m-am nãscut în Roma, Italia, în secolul al XIII-lea.
Acum chiar nu mai înþelegeam.
- Dar cum e posibil.. Tu.. ãã.. Tu glumeºti, nu-i aºa?
- Nu. Nu glumesc. Nu te-ai întrebat vreodatã cum de.. mi se schimbã ochii din albastru în negru..? Cum de stau mai mereu mai retras? Cum de nu am vorbit niciodatã de familia mea? Cum de nu prea ies la lumina soarelui?
M-am încruntat neînþelegând.
În clipa urmãtoare, Matt deschise gura uºor ºi lãsã sã se vadã unul dintre caninii sãi, care era lung ºi ascuþit.
- Tu.. ce.. ce eºti tu..? Nu.. Nu se poate..