In cautarea fericirii

[Matt I. River]

Bun, inca mai am de scris la el, dar cred ca o sa pun restul intr-un capitol nou, nu fac pe parti ? Nu prea e reusit capitolul asta pentru ca m-am grabit, nu am avut chef si nici inspiratie dar...?

Oke, capitol cu dedicatie pentru Alice Morris care m-a ajutat cu diacriticele

[color="darkblue"]

Capitolul VII ~ Fals

~ Matt ~

-Nu te cred, nu, nu, nu! am spus eu. Dispari, pur ºi simplu dispari!
-Matt, calmeazã-te! Faci riduri. Ce o sã zicã Lauren când o sã te vadã cu riduri pe faþã, ca ºi cum ai avea 120 de ani? O sã creadã cã…
Se pãrea cã nu se aºtepta la asta. Primul meu pumn pãru sã îi opreascã respiraþia pentru câteva secunde, în timp ce al doilea îl aruncã pe spate câþiva metri. Nu ºtiam de unde venea aceastã furie. Datoritã faptului cã el era aici, când eu am insistat sã rãmânã în Pheonix Central sau datoritã faptului cã a adus vorba de Lauren? Însã ºtiam un lucru: nu avea sã scape aºa uºor…
-Vai, vai, vai, spuse acesta în timp ce se ridica ºi se prefãcea cã îl doare. Zâmbetul îl trãda ºi la fel fãcea ºi faptul cã îl cunoºteam de 10 ani ºi ºtiam cã el nu simte durerea. Sã ºtii cã m-ai dat gata cu asta, Matt. Aºa îþi întâmpini cel mai bun prieten? Apropo, încã loveºti ca o fatã.
-Înseamnã cã nu te superi dacã o sã continui, Nathan? i-am rãspuns eu cu ciudã, în timp ce alergam spre el.
-Chiar deloc, zâmbi acesta. Îmi era dor sã mã lupt cu tine…Matt…

*

*

-Încã nu pot crede cã ai venit, am mârâit eu în timp ce ne strecuram prin pasajul abrupt de sub catedralã.
-Mda, rãspunse acesta, nu tocmai vesel. Eu mã aºteptam sã te bucuri cã am venit, nu sã mã înjunghii.
-Mi-am cerut scuze, nu? ªi nu te mai plânge, nu te-a durut.
În timpul luptei noastre, pumnalul lung din argint ascuns sub braþul meu a ieºit ºi a fãcut o gaurã frumuºicã în Nathan. Defapt, nu era tocmai frumuºicã, pentru cã Doctorul nu arãta la fel de bine cu un ochi lipsã, dar totuºi…A avut noroc cã eram eu ºi nu altcineva cel care l-a rãnit, altfel ar fi rãmas aºa multã vreme.
-Da, þi-ai cerut scuze ºi da, nu m-a durut. Dar hainele mele? întrebã acesta cu nãduf.
-Bine, bine, am spus eu în timp ce mã întorceam, sãtul de el. Mi-am lipit palmele ºi le-am pus pe pieptul lui. Lumina albastrã apãru ºi pãru sã absoarbã pur ºi simplu sângele cu care erau îmbibate hainele. Acum eºti mulþumit?
-Foarte, rãspunse el, zâmbind ºmechereºte. În sfârºit pot sã mã concentrez.
-Eºti aºa un copil, Doctore. Nu te-ai schimbat deloc.

Trebuia sã recunosc, eram fericit, chiar eram fericit cã Nathan era aici, în ciuda faptului cã eu fusesem cel care insistase sã rãmânã în urmã. Încã de pe atunci ºtiam cã asta nu avea sã îl opreascã pentru totdeauna dar m-am amãgit cu speranþa cã o sa duc la bun sfârºit cãutarea mea, pânã când Nathan avea sa mã gãseascã…

-Matt, mã asculþi?
-Ce? A, da, scuze. Eram…absorbit de gândurile mele. Ce spuneai?
-Spuneam cã nu o sã fie uºor sã iei Piatra de la Conero. Adicã nu e ca ºi cum o sã þi-o dea de bunãvoie.
-Sunt conºtient de acest lucru dar nu o sã dau înapoi. Nu ar fi primul care nu vrea sã îmi dea un lucru.
-Aici ai dreptate, aprobã Doctorul în timp ce un zâmbet îi apãru pe faþã.
-Deci ce ºti despre acest Conero si despre Piatra?
-Pai...nu ºtiu prea multe, recunoscu Nathan. Ce am auzit de la oamenii de aici si ce mi-a spus Ed si Generalul…
-Armstrong? am intrebat eu surprins.
-Da, chiar el. Se pare ca ºtie destul de multe despre acest om. Insã nu a vrut sa ne spunã tot atât de multe lucruri.

„Ciudat” m-am gandit eu. De obicei, Armstrong ne ajuta si ne oferea orice fel de informaþii doream. De ce tocmai acum nu a vrut sa ne spunã nimic? Dar asta nu era o problema. Ed îmi spusese tot ce aveam nevoie sã ºtiu. Îmi povestise despre aºa-numitele miracole ale lui Conero si despre faptul ca ceea ce are el nu este Piatra Filozofala ci un fals. O imitaþie care nu avea aproape nicio valoare. Insa amplifica puterile alchimistului de câteva zeci de ori. Insa, cu orice putere mare vin si anumite riscuri. Se pare cã, daca piatra este suprasolicitata poate transmuta ea însãºi purtãtorul si astfel, îl va ucide. Dar Conero nu ºtia asta si a folosit-o în exces, creând acest oraº de vis care se poate dãrma la cea mai mica atingere. Trebuia sã fac ceva în legãtura cu acest lucru. Dacã piatra exploda, mai mult ca sigur cã si oraºul va face la fel. Dar aveam un plan…

-Cred cã ºtiu cum ar trebui sa procedam, Doctore.
M-am întors spre el. Se pãrea cã mergeam singur de ceva vreme.
-Nathan?...

Am început sã cad, totul în jurul meu era negru iar corpul îmi pãrea strãpuns de zeci de mii de ace, în acelaºi timp, ca intr-un fel de dans dureros. Am auzit paºi undeva în dreapta mea si câteva voci care vorbeau în ºoapta. Am încercat sã deschid ochii, dar aceºtia nu mã ascultau. Stãteam pe întuneric în timp ce soarta mea era discutata de doua sau trei persoane.

Pana la urmã, cineva se apropie de mine si spuse cu o voce blânda:
-Iartã-mã pentru primirea aceasta, nu am ºtiut cã sunteþi Alchimiºti ai Statului. Te rog, da-mi voie sã te ajut…

In acel moment un val de cãldura mã izbii ºi m-am simþit mai bine ca niciodatã. Era ca ºi cum eram iar alãturi de ea, undeva în ceruri si toate grijile parurã sã îmi disparã. M-am ridicat încet, ameþit, ºi am privit în jur. Eram într-o camera spaþioasã, frumos decorata, cu un pat mare ºi acoperit cu o catifea roºie, cu ferestre gigantice. Nathan era puþin mai încolo, aºezat pe un scaun. Lângã el stãtea o fatã cu parul lung, roºcat, ochii cãprui ºi o privire binevoitoare. Iar lângã mine stãtea un bãrbat înalt, masiv si cu o chelie impresionantã, având ºi acesta o privire blânda care îmi inspira încredere.

-Sã înþeleg cã dumneavoastrã sunteþi Pãrintele Conero? am întrebat eu când mi-am recãpãtat glasul.
-Intocmai. Prietenul tãu mi-a spus cã numele lui este Nathaniel Hawke, Alchimistul Focului. Este destul de renumit. Dar tu cine eºti?
Am oftat, m-am întins puþin ºi i-am rãspuns:
-Numele meu este Matt Carter, Alchimistul de Cristal ºi Locotenent-cãpitan în Pheonix Central.
Expresia lui Conero se schimba, chipul blând exprimând acum teama si altceva…mult mai sumbru. Se dãdu cativa paºi înapoi ºi cãzu pe pat, în timp ce buzele lui încercau disperate sa formeze un cuvânt…[/color]

PS: Bun, cum am spus, mai am de scris si imaginea aia trebuia editata in PS dar acum nu mai am timp..o sa o modific dupa ce ma intorc Sper sa va placa ?