Ganduri

[Bell Evans]

Invaluita in misterul Padurii Interzise, Bell ramase alaturi de Isa printre miile de copaci batuti de vanturi si ploi. Matt disparuse ca prin farmec, iar Hagrid nu se zarea pe nicaieri.
Vrand sa fie singura, cercetasa se indeparta timid de colega ei si o lua spre iesirea din padure. Faldurile de muschi o salutara grav, indepartand'o de singuratatea lor interzisa, si in acelasi timp misterioasa. Mergand alene printre radacini si pietre, observa cararea peste care se rasfrangeau aproape dureros cateva palpairi slabe ale soarelui de dimineata. O boare de frig patrunse printre crengile matasoase ale stejarilor, facand'o sa tremure. Lasa sa ii scape un mic oftat, dar continua sa mearga. Simtea nevoia sa se afunde in singuratatea padurii, unde copacii vorbeau in tacerea lor profetica. Mii de ganduri o invelira intr'o aura de durere, agonie..simtea ca nu mai face fata valurilor de suferinta ce o loveau din toate partile.
Incepu sa fuga, incercand sa lase in urma toata durerea si toate amintirile triste. Pasii ii fura purtati adanc in padure, ratacind'o. Distinse prin intuneric un luminis si se indrepta spre lumina bine-facatoare.
Ajunsa la intrarea in micuta poenita, ramase socata. Lumina blanda a diminetii se cernea prin frunzisul des, mangaind lungile lespezi de piatra ganditoare, presarate la intamplare. Nu erau multe, dar albeata lor se distingea puternic de safirul pur al firelor de iarba ce se leganau usor intr'o adiere calda.
Se apropie timid de prima cripta si se lasa in genunchi. Citi numele scris usor inclinat cu vopsea neagra chiar in mijloc. Nu cunostea persoana, dar cateva lacrimi ii cazura pe obrajii palizi. Isi aminti de prietenul sau, Roy, care murise cu cativa ani in ura. Sopti Orchideous! si in mana ei aparu un mic buchetel de orhidei mov pe care le aseza cu grija deasupra pietrii cenusii.
Se ridica si arunca o ultima privire micutului cimitir. Avea sa'l intrebe pe Hagrid cine era inmormantat acolo, i se parea ciudat. Probabil niste profesori care predasera la Hogwarts.
Dorindu'si sa se indeparteze de criptele argintii, incepu sa fuga pe aceeasi carare pe care venise. La capatul cararii se aseza langa un copac si isi stranse genunchii la piept. Nu vroia sa creada ca se terminase, ca tot ce fusese frumos in viata ei atarna acum de un fir de panza de paianjen. Il pierduse..si realizase asta abia dupa ce totul se sfarsise. Nu mai putea face nimic..
Amintirile navalira in mintea ei, lasand'o prada durerii. In vacanta de vara urcasera impreuna la cabana parintilor ei, cu cativa prieteni. Pana si drumul care fusese ingrozitor de lung trecuse mai repede in compania lui. Rasesera impreuna, facusera glume, o ajuta prin padure sa nu se impiedice de miile de radacini..toate astea dureau acum, dar era unica ei dovada ca o iubise. Si poate inca o iubea..Ajunsi la cabana, Bell se culca, prea obosita ca sa mai faca altceva. Dar nu durara 10 minute, ca el aparu pe marginea patului ei, trezind'o..ii spusese ca nu merita sa piarda vremea superba ce era afara, ca peisajul era mult prea frumos ca ea sa doarma. O lua de mana si o duse afara, pe o mica piatra, la soare. Statura de vorba, incalzindu'se in palpairile blande si fierbinti care se cerneau din vazduhul cuprins de feerie. Prietenii lor plecasera pe un traseu, iar ei doi ramasera singuri la cabana. Urcara impreuna niste stanci care se odihneau de mii de ani acolo, parand a fi strajerii cerului. Pietrele strapungeau fara mila norii argintii care salasluiau deasupra lor, dar cateva pasari aduceau magie in atmosfera tacuta. Si acolo, la poalele celor doua pietre mari, ii spusese ca o iubeste..ca o vrea pe ea, pe nimeni altcineva. Ramasera imbratisati minute in sir, ascultandu'si respiratiile unul altuia. Pentru ca mai apoi sa coboare si sa isi continue distractia.
Amintirile se dizolvara in fata ochilor ca intr'un norisor de fum. Cateva lacrimi slobozite cazura pe pamantul din fata ei, umezindu'l. Simtea ca totul se sfarsise in jurul ei, ca zidurile de fericire pe care le cladise cazura dupa prima incercare.
Vroia sa creada ca totul se va rezolva, ca vor gasi o solutie impreuna. Dar adevarul era ca pierduse..de data asta pierduse totul, pentru ca nu avuse curajul sa lase trecutul in urma.
Cercetasa se ridica de la radacinile arborelui si incepu sa mearga. Nu stia unde ii sunt purtati pasii, dar nici nu vroia sa se concentreze prea mult. Stia ca va iesi curand din padure, pentru ca Hagrid si Isa ar fi trebuit sa ii observe disparitia.
Un fasait in spatele ei o facu sa tresara. Dar cand se intoarse, numai era nimic. Crezand ca era doar imaginatia sa, incepu sa alerge departe de misterele padurii, ajungand aproape de iesire. Turnurile castelului se vedeau deja la orizon, printr'o mare de crengi inverzite. Isi lua ramaas bun in gand de la copacii ce ii ascultasera amintirile triste, si iesi din codrul tainic. O lua spre coliba lui Hagrid si batu incetisor la usa.
"-Intra!!" raspunse o voce groasa.
"-Buna Hagrid" murmura Bell, cand deschise usa.
"-Unde ai umblat, fetito!? Ai idee cat te'am cautat?!?!" intreba el, venind repede spre ea.
"-Imi pare rau..m'am plimbat putin prin padure, atata tot.." raspunse Bell, cu parere de rau.
"-Dar Padurea e plina de pericole, sti asta!" protesta uriasul.
"-Hagrid, cine e inmormantat in adancul Padurii? Am gasit niste morminte!" spuse ea, incercand sa schimbe subiectul.
"-Pana acolo ai ajuns?!" intreba Hagrid, speriat.
"-Imi spui?" insista Bell, cu o privire calda.
"-Pai, sunt profesorii care au predat la castel. Care au vrut sa fie inmormantati langa Hogwarts, nu in alta parte" raspunse uriasul, cu o voce traganata.
"-Aha.." sopti Bell, dar un fior de durere o strapunse in acelasi moment. Insa nu avu timp sa isi revina, pentru ca un ciocani la usa o facu sa tresara. Aha era cuvantul lui. Mereu il spunea intr'una, dupa ce Bell afirma sau preciza ceva. Noua amintire mai aduse cateva raze de durere in sufletul fetei, dar incerca sa le ignore. "Hagrid, eu am plecat. Merg la castel" murmura ea, ridicandu'se si plecand..