Post Mortem

[Desiree Rose Goth]

Capitolul 1-Mormantul


Era noapte,iar sufletul meu bantuia tacerea.
Vantul imi biciuia nemilos fata in timp ce imi faceam loc prin intuneric.Am deschis incet poarta masiva din fier forjat,incercand sa fac cat mai putin zgomot.
Aerul purta adieri nocturne si amenintari surde.
O bufnita tipa in noapte,iar sunetul ma facu sa ma crispez.Bufnita…prevestitor de moarte…crima…
Talpile mele au apasat usor iarba umeda din cimitir.Urmandu-mi instinctele,am pasit cu grija printre mormintele din marmura neagra.Numai nuante de negru,ce se contopeau si deveneau umbre ale noptii.Recunosteam scrisuri inclinate si diforme pe pietrele de mormant;insa am mers mai departe,fara sa ma straduiesc sa le gasesc intelesul…
Stele de un argintiu intens brazdau delicat cerul de onix;o pictura veche,nedescoperita,de o valoare neestimabila.Dumnezeu a stat cu pensula in mana si a creat cu migala tabloul noptii.
Briza imi ciufuli suvitele rebele de par in timp ce paseam in continuare.Un tremur scurt zgudui padurea de pini din dreapta mea,de parca vantul dorea sa-mi trimita o avertizare.
Si atunci l-am vazut.O bucata de marmura alba,singura ce se deosebea prin culoarea ei pura de celelalte morminte din cimitir.Un stejar isi pleca protector crengile deasupra movilei de pamant proaspat sapata.
Insa nu eram singura ce venise acolo.
O silueta statea sovaitoare in noapte,tinand in mana o floare…un trandafir alb,delicat, precum mormantul.M-am apropiat,iar inima imi batea din ce in ce mai tare cu fiecare secunda ce trecea agonizant de incet.
Iar apoi am suspinat socata.
Isadora era in fata mormantului mamei mele.
Am incercat sa o strig,insa buzele au refuzat sa se miste.Vantul vajaia din ce in ce mai tare,impingandu-ma in fata.Zgomotul crengilor lovite una de alta imi rasuna in urechi,impiedicandu-ma sa gandesc limpede.
Mana mea a ajuns aproape de trupul ei,iar degetele au incercat sa o atinga,sa ma conving ca era reala,ca toate lucrurile din jurul meu erau reale.Sa stiu sigur daca aerul rece chiar mi se izbea de obraji sau daca totul era aievea.
I-am simtit pielea rece,iar atingerea a facut-o sa scape speriata trandafirul.Spinii i-au crestat pe mana dreapta o zgarietura subtire,dar adanca,din care curgeau picaturi de sange.
M-am uitat in ochii ei negri precum adancul dintre stele si am putut vedea doar durere.I-am intors delicat palma pe o parte si pe alta si am putut vedea doar dare de sange,de un rosu intens,ce se prelingeau si pe degetele mele.
Petalele trandafirului ce cazuse pe pamant erau imbibate cu sangele fetei.Rosu intens-si nu alb…
Un falfait de aripi si o miscare discreta in spatele meu m-au facut sa icnesc si sa tresar speriata.Simteam o noua prezenta in intuneric,caci o rasuflare calda ma izbea in spate.
M-am intors.Un chip incadrat de suvite castanii si doi ochi verzi aparura pe nesimtite.Asta imi aminti de ceva.O flacara aurie inaltandu-se,o lucire argintie difuza,panica facandu-si loc in trupul meu.
Gafaiam cu suspine intretaiate,de parca as fi alergat kilometri intregi.Acuma chiar simteam cum panica punea stapanire pe mine.Adrenalina imi curgea prin vene precum otrava,rugandu-ma sa o iau la fuga.
Brielle,cu un aer arogant,continua sa-mi zambeasca.
Isadora,mi-am zis eu in timp ce ma dadeam cu un pas inapoi.Nu puteam sa o las acolo,prietena mea cea mai buna.Fosta mea prietena…
Dar cum o puteam proteja,daca era…?
Am tipat,iar strigatul reverbera in cimitir.Nu,nu era posibil sa se intample asta.
In fata mea nu era Isadora,ci doar o umbra a trupului ei.Un cadavru grotesc si viu,cu ochii rosii iesiti din orbite,cu parul negru stand inert pe obrajii aspri.O mana alba,scheletica se intinse spre mine,incercand sa ma prinda.
Am icnit si m-am indepartat fugind,cu imaginea aceea scarboasa bantuindu-mi gandurile.Trebuia sa fug,cat mai repede,sa ma indepartez de locul acela.
Ceata argintie se ridica in jurul meu,risipind intunericul noptii.Mainile si palmele imi erau murdare de sangele Isadorei.Frunzele fosneau in spatele meu,iar vantul rasufla cu respiratii sacadate si infioratoare.
Iar in cimitir incepu sa ploua cu picaturi ce cadeau salbatic printre morminte.
Trupul meu se izbi de ceva tare si rece,iar puterea impactului ma impinse la pamant.Cu palmele pline de noroi si frunze umede,mi-am ridicat capul.
Era o piatra veche de mormant,iar eu stateam chiar pe pamantul jilav din fata ei.Dintr-un motiv inexplicabil,respiratia mi se accelera de frica anticipata.
M-am ridicat incet si am citit cuvintele de pe mormant: “Aileen Elinor Hopkins”…
Degetele mele s-au plimbat pe pitra dura,in locul unde era scrisa data decesului-29 aprilie 2007.Dar asta era imposibil..trecuse aproape un an de atunci.
In cosmarul meu ma cufundam in nesfarsitele iluzii ale mortii.

~~~~~~~~~~~~~~~
Critici?