Cand se lasa noaptea

[Sophia Mason]

Capitolul XIV
Felul in care am murit

E ora 12 noaptea. Acum douã sãptãmâni aº fi dormit probabil la ora asta, odihnindu-mã pentru o noua zi la munca ºi pentru dragostea vieþii mele, Cristina. M-aº fi gandit cum sã fac sã fiu mai aproape de ea ºi la urmãtoarea noapte prin cluburi cu Marius, conducând noua mea maºina.
Dar acum nu mai am nimic. Nu mai am job, Cristina m-a pãrãsit, maºina a fost ridicata de poliþie ºi încã n-am luat-o înapoi ºi Marius nu mai era prietenul meu. Pirdusem atât de multe într-un timp atât de scurt.
Dar câºtigasem ºi mai multe. Am gãsit un prieten ºi un dusman în aceiaºi persoana. O persoanã pe care n-am mai vãzut-o înainte dar pe care o cunoºteam de-o viaþã. O persoanã care mã putea omori în orice secundã dar mã lasã sã trãiesc. O persoanã pe care o iubesc.
Stãteam alãturi de Michelle pe prispa casei ºi priveam stelele. Mama dormea de mult, caci mâine trebuie sã se trezeascã devreme.
"-Frumoase, nu-i aºa!" Zic eu întrerupând liniºtea care se lãsase.
"-Ce? Stelele? Da, sunt frumoase. Dar eu le vãd în fiecare searã de 400 de ani încoace."
"-Da, cred cã trebuie sã-þi fie greu." glumesc eu.
"-ªtii, Filip?" Începu ea sã vorbeascã, dar nu reuºi sã termine.
"-X, numele meu e X!"
"-Bine... X. Tocmai asta vroiam sã-þi spun. Eu tot cred cã tu eºti Filip. Nu pentru cã mã încãpãþânez sã-l gãsesc cât mai repede sau pentru ca vreau sã-l gasesc aºa de mult, ci pentru cã pur ºi simplu simt asta."
Eu m-am uitat pentru câteva secunde la ea ca la avioane strãine. ªi eu eram foarte entuziasmat de faptul cã un vampir bãtrân ºi nebun s-a reîncarnat în mine. Uneori, chiar mã încânta ideea pentru ca aveam nevoie de aventurã în viaþa mea. Dar nu înþelegeam de ce Michelle o þinea una ºi bunã. Simþind cã subiectul e cam inconfortabil pentru mine, a încercat sã-l schimbe.
"-Ai vrea sã ºtii cum ai murit...cum a murit Filip?" Bunã întrebarea. Am dat din cap afirmativ. "Pãi, cred cã mai bine ar fi dacã þi-aº arãta."
M-a luat de mânã ºi a început sã alerge. Cred cã am omis sã vã spun cã are o putere incredibilã. Pânã acum, nu am avut ocazia sã vãd câtã forþã are în braþele alea mici ºi delicate. Era incredibil cum o femeie, mã rog, vampir, de nici cincizeci ºi cinci de kilograme, aproape, cãra în spate un bãrbat ca mine. În câteva secunde am ajuns în mijlocul pãdurii.
"-Aici am întâlnit-o pe mama ta. ªi în luminiºul de acolo, m-a adus Serghey în noapte în care ai murit...adicã Filip."
"-Cum adicã?"
"-În naoptea de acum 25 de ani eu, Filip ºi Angelica aºteptam sã te naºti."
M-am uitat urât la ea pentru cã mi se pãrea puþin ciudat dar am lãsat-o sã continue.
"- Întotdeauna m-am întrebat de ce Filip vroia atât de mult sã rãmânã aici pânã la naºterea ta. Noi eram mereu în miºcare pentru cã doream sã-l gãsim pe Serghey ºi nu stãteam mai mult de douã luni într-un loc. Dar acum am înþeles de ce vroia sã te vadã aºa mult. Pãcat cã nu a reuºit."
"-Deci, el a murit în noaptea în care m-am nãscut eu?"
"-Da, vroiam aºa de mult sã îl gãsim pe nenorocit. Dar în noaptea aia ne-a gãsit el pe noi. A intrat în casã cu o armatã de vampiri ºi noi am încercat sã o protejãm pe Angelica. Se pare cã ei nu doreau sã se hraneascã."
"-Cum adicã?" Am întrebat eu confuz.
"-Primul lucru pe care l-au fãcut au fost sã mã ia pe sus ºi sã mã ducã în padure...chiar aici"
"-Dar de ce au fãcut asta?"
"-Nici eu nu ºtiu. De 25 de ani mã tot întreb asta ºi nu pot sã-mi dau seama ce vrea el de la mine."
"-Pãi ºi Filip cum a murit?"
"-Eu stãteam acolo, legatã de copacul ãla mare. Cei care m-au rãpit, m-au lãsat acolo singurã pentru cateva minute. Cred ca au plecat pentru cã dupã aia nu i-am mai vãzut. Am încercat sã mã eliberez pânã.... pânã a venit Serghey. A început sã þinã un discurs de spre faptul cã este mândru cã a fost binecuvântat sã fie primul vampir. Atunci ai... a venit Filip ºi l-a atacat. S-au luptat pentru ceva timp, iar eu am reuºit sã mã eliberez ºi am încercat sã-i opresc. Dar a fost prea târziu."
"-Deci Serghey ãsta l-a omorât pe Filip. Cum?"
"-Nici eu nu ºtiu prea bine. Când m-am apropiat el era deja întins pe pãmânt plin de sânge." Câteva lacrimi începeau sã alunece pe obrajii ei albi.
"-ªi tu ce-ai fãcut atunci?" Ce intrebare stupidã. Ce naiba putea sã facã.
"-Am plecat. ªtiam cã într-o îl voi gãsi. ªi l-am gãsit."
Nu pot sã cred cã încã o þinea una ºi bunã. Poate atâþia ani i-au mâncat minþile. Poate dorinþa ei de a-l gãsi pe Filip era aºa de mare încât iluzia cã l-a gãsit o fãcea sã meargã mai departe. De douã lucruri eram sigur. Eu nu sunt Filip, care se pare cã e ºi tatãl meu. ªi al doilea este cã nu vroiam s-o enervez pe Michelle.
"-Tu tot crezi cã eu sunt el. Adicã, de ce nu poti sã înþelegi cã nu sunt? M-am sãturat sã mã tot compari cu el mereu. Obsesia asta a ta te-a orbit ºi nu mai poþi vedea adevãrul. Nu poþi vedea cã te iubesc." Gata, am zis-o. Dar niciodatã nu credeam cã o s-o fac în circumstanþele astea.
"-ªi eu te iubesc, Filip." ªi-a dat ºi ea seama de greºealã dar era prea târziu.
"-Vezi! Despre asta vorbesc. Mereu el. Nu poþi sã înþelegi?" Începusem deja sã mã enervez. Simþeam cum sângele îmi clocoteºte în vene. Dar am încercat sã mã liniºtesc. "Doar pentru cã semãn cu el nu înseamnã cã sunt el. Sunt fiul lui."

Deci, va rog mult sa scuzati intarzierea
si am facut o descoperire geniala
am descoperit cum sa scriu cu diacritice si daia mia luat mai mult
sper sa va placa pentru ca asta e unul dintre capitolele mele preferate