Pride goin' down [ Draco x Harry ]

[Mylene Lycoris OddCat]

<< - Potter, ti se pare amuzant, huh? Da? Serios? Hai sa ne duelam, Potter, hai, Potter, care-i mai tare dintre noi, care pe care, Potter? Hai, in picioare, Potter... am sa te distrug, o sa-ti revezi scumpii parinti, hai sus, Potter, te calc in picioare... >>
M-am ridicat si m-am dat in spate, lipindu-ma de zid. Nu stiu de ce, dar imi era frica de ceea ce spusese Draco, si de lacrimile acestuia. Imi doream sa nu-i fi dat un sut, asa ca mi-am ridicat mana si am sfichiuit bagheta.

- Expelliarmus!

Bagheta lui Draco zbura in spatele lui, iar eu continuam sa fiu speriat, desi niciodata nu fusesem. Fara sa ma gandesc, am lasat furia sa ma controleze, in timp ce ma rasteam la Draco si sfichiuiam aerul cu bagheta incontinuu, fulgerandu-l cu privirea. Am scrasnit din dinti, mintea mea fiind acum plina de ura, la fel si sufletul meu. Uram cand cineva se lega de parintii mei, uram, uram din toata inimea asemenea lucru, doream ca acel cineva care indraznise sa-i insulte sa moara, sa fie chinuit la fel cum erau si sentimentele mele in acele momente, fara sa-mi pese de consecinte!

- Sa nu-i mai insulti pe parintii mei niciodata, Reacredinta, sau o sa mergi la dracu' in Iad! Crucio!

Flacari verzui au iesit din capatul baghetei si s-au infasurat in jurul lui Draco, facandu-l sa cada si sa se contorsioneze sub vraja, chiar daca nu era mortala. Incruntandu-ma, am continuat sa-l chinui cu acea vraja, fara ca mintea mea sa ma opreasca, sa ma faca sa reactionez, nici macar constiinta mea nu a indraznit sa intervina. Mintea-mi era plina de ura in timp ce-l priveam satisfacut pe Draco, si nu am reactionat la urletele de durere. Nu-mi pasa absolut deloc, pana cand m-am oprit, gafaind, ca dupa o fuga, si am incetat sa arunc blestemul de neiertat asupra lui. Mi-am dat seama ce am facut si am injurat, apoiam alunecat pe cioburi inspre corpul lui Draco si am cazut in genunchi langa el, teama, confuzia, tristetea, furia, combinandu-se intr-un vacarm de nedescris in mintea mea. Nu stiam ce sa fac, si am lasat lacrimile sa-mi cada, terorizat de faptul ca... nu, nu putea ca Draco sa fie m-mort, doar nu era un blestem fatal...

- Imi pare rau...

Am soptit cuvintele si am suspinat, aplecandu-ma asupra lui, cu ochii impaienjeniti din cauza lacrimilor. De ce am facut asta? De ce mama dracului nu putuse nimeni sa-mi dea o palma sa-mi revin? Imi parea rau, nespus de rau, suspinand incontinuu, cu ochii larg deschisi. Nu stiam daca Draco mai respira sau nu, si remuscarea ma sfasia pe dinauntru, eram ingrijorat, nu vroiam ca Draco sa moara, absolut deloc, chiar daca mi-a fost dusman... Nu vroiam ca el sa moara, si punct! Grijile ma copleseau si se amestecau cu remuscarea, iar lacrimile mele continuau sa cada, asa cum eram aplecat asupra lui, stand in genunchi.