Vesnica problema

[Bell Evans]

"-Nu va mai ingrijorati atat. Nu sunt monstrii in padure..sau sunt?!" chicoti ea.
"-Haide, Bell, nu ne mai incuraja si tu!" spuse Zoya.
"-Sa mergem" zise Helena, aprinzandu'si bagheta.
Bell murmura Lumos! si se lua dupa Helena, care mergea prima.
Intrati in padure, fura primiti de faldurile ratacitoare de muschi, care ii invitau sa'si satisfaca pofta de curiozitate in misterul adanc al codrului negru. Peisajul avea intensitatea unui zid de stanci, copacii semanand cu monstrii desprinsi din cosmaruri.
"-Mi'e frica!" sopti Bell, iar Nick o stranse afectuos de mana.
"-Unde e viteaza cercetasa acum?" o ironiza el.
"-A fugit" raspunse Bell, razand.
Sunetul vocii ei vibra printre ramurile copacilor. Fata continua sa mearga, cu Zoya langa ea si Helena in fata. Nick mergea ultimul.
Ridica privirile spre cerul nemarginit, incercand sa nu lase imaginea lunii sa o tulbure. Luna noua..un tremur plapand o facu sa tresare, trimitandu'i fiori mici in tot corpul. Miezul noptii acoperi cu mantia lui de farmec intreg peisajul, scufundandu'l intr'un amestec de intuneric si spaima.
"-Mai traiti?" intreba Helena.
Zoya tresari.
"-Nu, am ramas blocata intr'o radacina de copac!" raspunse Bell, razand. Dar chiar in acel moment, se impiedica de o ramura de pe carare si cazu in mijlocul desisului de frunze.
"-Ce spuneai?!" intreba Zoya.
"-Esti bine??" striga Helena, intorcandu'se spre ea.
"-Cred ca m'am lovit putin, dar sunt ok" raspunse fata, ridicandu'se.
"-Mereu te impiedici?" chicoti Nick.
"-Mda. Nu e deloc amuzant, sa sti!" ii spuse Bell, cu o privire resemnata.
"-Sa ne continuam drumul" sopti Zoya..