Vesnica problema

[Bell Evans]

Dupa disparitia micutei creaturi, copiii isi continuara drumul prin padure. Tacura, ca si cum profunzimea padurii i'ar fi vrajit. Cortinele de cetina ii primira cu gravitate pe vizitatori, in singuratatile lor ascunse si interzise. Tacerea era atat de adanca, incat puteai sa o auzi curgand calma, ca sopotul unui izvor de munte. Secundele se scurgeau lent, in armonie cu vantul racoros ce batea printre crengile copacilor.
"-Mai mergem mult?" intrerupse Zoya linistea.
"-Cred ca ar trebui sa facem o pauza" propuse Bell, asezandu'se pe o buturuga noduroasa din calea ei. Isi intinse picioarele si isi incrucisa mainile la piept. O boare de frig o invesmanta in plasa ei de gheata si tristete.
"-Mi se pare mie sau s'a facut dintr'o data prea frig?!" intreba Helena, cu dintii clantanind.
"-Si mie mi s'a facut frig..si m'am si intristat" spuse Nick, iar Bell izbucni in ras din pricina tonului vocii lui.
"-Doamne Nick, parca ai fi dus la moarte" chicoti ea.
"-Nu e amuzant" mormai baiatul, aruncand priviri ingrijoratoare copacilor ce ii cuprindeau intr'o bolta de verdeata.
"-Dementori" sopti Helena, dintr'o data.
"-De unde stii?! Nu sunt dementori la Hogwarts, oameni buni!" afirma Zoya, sigura pe ea.
"-Atunci un patronus nu le'ar face niciun rau, ce zici Bellyshor?" propuse Helena.
Soptira impreuna Expecto Patronum! iar cele doua forme luminoase incepura sa alerge vesele prin padure.
"-Ei, nu e mai bine acum?" intreba Bell, luandu'si locul langa Zoya si Nick.
"-Sincer, parca ma simt mai vesel" spuse Nick, razand. "Mersi Bellyshor" completa el. "Si tie, Helena".
"-N'aveti pentru ce" spuse Helena, zambind.
"-Ce'ar fi sa mergem mai departe, am stat destul aici" spuse Zoya, ridicandu'se brusc de pe radacina unde statuse.
"-Ok, sa mergem atunci" afirma Bell.