Vesnica problema

[Bell Evans]

Bell se ridica din pat si se indrepta spre fereastra. O deschise cu un mic scartait si se lasa invaluita de racoarea diminetii. O zi splendida de duminica o intampina, aducandu'i un mic zambet pe buze. Se apleca peste pervazul prafuit si arunca o privire domeniilor smaraldii. Firele de iarba se unduiau usor in bataia blanda a vantului, ce aducea aer proaspat. Lacul isi tremura oglinda semeata in adierea calda, iar varfurile copacilor din padurea interzisa se unduiau incetisor, in ritm de menuet. Cerul avea o nuanta intensa de albastru, iar cei cativa nori pareau de vata. Alunecau incetisor, asemeni regilor, in decorul azuriu. Soarele plapand incalzea atmosfera, aducand un plus de magie in peisajul feeric.
"-Bell?" sopti Helena, in spatele ei. Fata tresari brusc si se intoarse cu fata spre prietena sa. "Scuze daca te'am speriat" murmura aceasta, confuza.
"-Mmm, nu e nimic. Cred ca domeniile m'au fermecat" sopti Bell, inchizand geamul.
"-E o dimineata superba" afirma Zoya, dandu'si pelerina invizibila jos. Se aseza pe patul Bellei si isi incucisa mainile la piept.
"-Nick, esti ok?" intreba Bell, indreptandu'se spre patul baiatului.
"-Wow, cineva si'a dat seama ca sunt aici! Cum de?! Sti ceva, lasa'ma si tu in pace, plecati toate de aici!" striga el, cu privirile fulgerande.
Helena si Bell ramasera perplexe, dar Zoya se enerva.
"-Sti ce? Daca esti varcolac, asta nu inseamna ca trebuie sa iti plangi de mila si sa iti indepartezi singurii prieteni care ti'au mai ramas, ok? Bell vroia sa stie doar daca te simti bine, nu a comis o crima sau nimic de genul asta! Esti foarte nedrept..cu toata lumea in ultimul timp" spuse ea, incercand sa se mentina calma.
"-Imi pare rau" sopti Bell, bagandu'se inapoi in pat. Isi trase patura peste cap, si isi afunda capul in perna moale. Desi dormise, se simtea foarte obosita. Iar cosmarul inca ii dadea batai de cap. Nu vroia sa adoarma, ii era frica sa nu viseze din nou acelasi vis. Si totusi..nu era un cosmar..nu sarea niciun monstru, o fantoma sau vre'un dementor. Era pur si simplu singura..parasita in Padurea Interzisa, de el si de toti prietenii. Iar golul din piept incepea sa se mareasca, pe zi ce trecea mai repede. Intr'un fel, vroia sa iasa din spital. Dar era mai bine daca statea acolo, alaturi de Helena. Ajunsese sa tina la ea aproape ca la o sora, ii era mereu partenera la aventurile nocturne, cutreierau impreuna castelul sub adapostul pelerinei.
"-Bellyshor. Imi pare rau" se auzi o voce de dupa plapuma. Fata deschise brusc ochii si il vazu pe Nick aplecat deasupra patului sau.
"-E ok, inteleg ca treci printr'o perioada mai dificila" raspunse ea, ridicandu'e.
"-Dar asta nu imi da nicio scuza sa ma comport asa, scuze" mormai el, cu privirile indreptate spre piciorul patului.
"-E in regula" sopti Bell, imbatisandu'l.
"-Mai, mai, v'ati impacat??" intreba Zoya, usor sarcastica.
"-De fapt..nu ne'am certat niciodata" chicoti Bell.
"-Mai bine asa" aproba Helena.
"-Si..azi ce facem?? Planuim alta aventura??" intreba Bell, entuziasmata..