Aventuri in miez de noapte

[Bell Evans]

Bell se tranti pe o canapea si inchise ochii. Era mult prea obosita ca sa mai spuna ceva, asa ca adormi aproape instantaneu.
Acelasi cosmar..care, in fond, nici macar nu se putea numi cosmar. Adica..nu erau fiinte infioratoare care sa o urmareasca, nu erau fantome sau elfi hidosi. Doar pustietate..singura, intr'o camera goala, rece, fara nimeni alaturi..fara el.
Se trezi cu un mic oftat si isi sterse cele cateva lacrimi cu maneca. Nu vroia sa fie vazuta asa. In ochii lumii, trebuia sa renunte la fetita mica ce a ajuns in anul VII urmarita de moartea bunicului sau. Chiar se obisnuise cu chestia asta, dar plecarea..lui o facu sa ajunga din nou in pragul disperarii.
In ziua cand isi lua ramas-bun, o privii cu duiosie, o stranse in brate, o saruta repede si ii intoarse spatele. Pleca, de parca nimic nu ar fi putut sa il aduca inapoi. Iar ea ramase singura, alinata doar de amintirile pe care le avea cu el.
Incercase de prea multe ori sa lase balta toata durerea si agonia pe care o presupuneau amintirile lui, dar de fiecare data ceda. De ce? Poate nici ea singura nu stia..poate pentru ca il iubea, mai mult decat el o iubea pe ea. Dar in fond..nu mai conta. Nimic nu mai conta, dat fiind ca nimic nu se mai putea schimba, nu?
Se ridica ezitand de pe canapea si se aseza in fata focului. Avea mainile reci si chipul palid, invaluit in picaturi de transpiratie rece. Probabil arat ca un mor viu! se gandi ea in sinea ei.
Helena se misca incetisor, dupa care deschise brusc ochii..